Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

La Cahul candidează o persoană cercetată penal pentru furt şi escrocherie. Acum are interdicţie de a părăsi ţara

Sergiu Renţa intenţionează să devină primarul oraşului Cahul, fiind propus de către formațiunea Partidul Nostru (PN), condusă de Renato Usatîi. El are un cazier juridic impresionant, fiind anterior cercetat penal pentru furt şi escrocherie. Totodată instanţa de judecată a emis o hotărâre prin care Sergiu Renţa este decăzut din drepturile părinteşti. Instanţa l-a mai obligat să-i plătească pensie alimentară copilului său, însă acesta nu s-a conformat deciziei, iar pentru asta are în prezent interdicţie de a părăsi ţara.

A fost amendat pentru că şi-a „ajutat” consătenii

Sergiu Renţa (32 de ani) este originar din satul Tartaul de Salcie din raionul Cahul și are studii superioare în domeniul economiei. Problemele actualul candidat PN au început cu nouă ani în urmă, când s-a oferit să-şi ajute consătenii. Astfel, potrivit unei decizii de judecată emise în anul 2007, în toamna anului 2006, Sergiu Renţa a colectat de la un grup de 25 de persoane din satul Tartaul de Salcie câte 175 de lei, spunând că-i va putea ajuta să obţină câte un certificat igienic pentru struguri, necesar pentru vinderea acestora. În decizia judecăţii este menţionat că acest certificat se elibera gratuit și că beneficiarii achitau doar costul investigaţiilor de laborator. În final, sătenii lui Renţa au descoperit că le-au fost percepute taxe ilegal, deoarece alţi săteni au obţinut asemenea certificate în mod gratuit, de aceea au mers în instanţă.

Astfel, în anul 2007 Judecătoria Cahul l-a găsit vinovat pe Sergiu Renţa de escrocherie, (dobândirea ilicită a  bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere – n. r.), și l-a amendat cu trei mii de lei. De asemenea, prin aceeaşi decizie de judecată, Rența a fost obligat să achite oamenilor pagube materiale. „Când a început recoltarea strugurilor, mai multe persoane s-au adresat să-i reprezint ca să facem în comun certificate sanitare, întrucât şi eu am o gospodărie ţărănească. Nu ştiu ce le-a venit oamenilor, că m-au dat în judecată”, a declarat Sergiu Renţa pentru Moldova Curată. El a menţionat că o parte din reclamanți şi-au retras plângerile, iar altora le-au fost restituite sumele cu care fuseseră păgubiţi. Ecaterina Cojocaru, locuitoare din Tartaul de Salcie, ne-a spus că după judecată, Sergiu Renţa i-a restituit suma de 140 de lei. ”Da, mi-a dat banii. De atunci nu am mai avut probleme cu el, deoarece el lucrează acum la Cahul”, a spus Ecaterina Cojocaru.

Probleme profesionale: Sergiu Renţa acuzat de furt la serviciu

Pagubele nu s-au oprit în anul 2006. Sergiu Renţa a avut probleme cu justiția și în anul 2013, când a fost bănuit că ar fi furat trei telefoane mobile dintr-un birou de serviciu al SA. „Moldelecom” din Cahul. Rența a fost acţionat în instanță fiind bănuit de furt. La sfârşitul anului însă instanţa de judecată a acceptat cererea procuraturii de a înceta urmărirea penală, invocandu-se împăcarea părţilor. Chiar dacă reclamantul a menţionat că prejudiciul a fost recuperat, instanţa a dispus şi o măsură preventivă în privinţa lui Sergiu Renţa, obligându-l să nu părăsească ţara până la intrarea în vigoare a sentinţei finale.

”Eu lucram la „Moldtelecom” în Departamentul Logistică. Cineva a încercat să-mi încrimineze acest furt. Era mai mult o comandă politică. Până la urmă „Moldtelecom” a depus cerere de retragere a plângerii”, a explicat acest caz Sergiu Renţa pentru Moldova Curată.

Probleme personale: decăzut din drepturile părinteşti

Nici în viaţa personală candidatul PN nu a scăpat de probleme. În luna martie 2014, Sergiu Renţa a fost decăzut din drepturile părinteşti. Până la acea dată însă era obligat să plătească pensie alimentară copilului. Deoarece nu s-a conformat deciziei, în luna februarie 2015, Judecătoria Cahul a emis o încheiere prin care i-a interzis lui Sergiu Renţa să părăsească ţara pe un termen de şase luni. Această încheiere a fost trimisă pentru executare Poliţiei de Frontieră. Candidatul PN spune însă că atunci când a aflat despre această interdicţie, a atacat-o la Curtea de Apel Cahul, dar deocamdată nu are nici un răspuns.

Despre alţi candidaţi citiţi în materialul "Orașul Cahul: la 40 de mii de locuitori - opt candidați, dintre care unul are dosar penal"

 

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2015-06-10 13:31
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Alexandru Botnari despre democrați: ”Dintre ei sunt și buni, dar sunt și cu semne de întrebare”

 Alexandru Botnari despre democrați: ”Dintre ei sunt și buni, dar sunt și cu semne de întrebare”
Alexandru Botnari, deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), a renunțat la Parlament în favoarea funcției de primar al orașului Hâncești. El a declarat astăzi că pleacă și din PDM. În luna februarie 2019, în timp ce conducea Primăria Hâncești, Alexandru Botnari a candidat cu PDM la alegerile parlamentare și a…//...
(0) comentarii
2019-12-05 17:04
Distribuie:

Democratul Mihai Olărescu a revenit în funcția de președinte al raionului Cimișlia

Democratul Mihai Olărescu a revenit în funcția de președinte al raionului Cimișlia
Democratul Mihai Olărescu a fost ales astăzi, 25 noiembrie 2019, în funcția de președinte al raionului Cimișlia, poziție pe care a deținut-o și anterior. Pentru Mihai Olărescu au votat 7 consilieri raionali de la democrați, 7 socialiști, doi de la Partidul Șor și unul independent. În anii 2015-2017 Mihai Olărescu…//...
(0) comentarii
2019-11-25 19:32
Distribuie:

Lacul Sărat de la Cahul, rămas în paragină, deși în el s-au investit 11 milioane de lei

Lacul Sărat de la Cahul, rămas în paragină, deși în el s-au investit 11 milioane de lei
In jur de 11 milioane de lei a investit ADR Sud începând cu anul 2012 într-un proiect care urma să devină loc de agrement și destinație turistică în orașul Cahul – Lacul Sărat. La lansare, se anunța că în doi ani sursa de apă minerală curativă, cu proprietăți unice, va…//...
(3) comentarii
2019-11-25 01:19
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.