Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

CNI nu va verifica averea de peste hotare a lui Vladimir Plahotniuc

Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au respins solicitarea deputatului comunist Grigore Petrenco de a verifica averea lui Vladimir Plahotniuc, pe care acesta ar deţine-o în Franţa, dar nu a inclus-o în declarația de avere acum doi ani, când era deputat și vicepreședinte al Parlamentului din partea Partidului Democrat. Potrivit vicepreședintelui CNI, Victor Strătilă,  parlamentarul nu a confirmat acuzațiile cu documente. Reprezentantul Comisiei susține că Grigore Petrenco ar urmări interese electorale.

După ce deputatul comunist a publicat imagini cu o vilă de lux din Franţa care ar aparţine familiei omului de afaceri Vladimir Plahotniuc, şi a sesizat CNI, membrii Comisiei au refuzat joi, 25 septembrie, să iniţieze un control în acest caz. „Domnul Petrenco nu a confirmat documentar faptul că Vladimir Plahotniuc ar deţine averi peste hotare. Nu a prezentat originalele, ci nişte copii. Petiţia sa nu întruneşte condiiţiile prevăzute de lege. Este evident că Grigore Petrenco face un joc electoral şi urmăreşte anumite interese”, ne-a declarat Victor Strătilă.

Grigore Petrenco susţine însă că probele pe care le-a adus sunt mai mult decât suficiente. „Am prezentat copia extrasului acestui imobil. Am venit cu dovezi cine sunt proprietarii şi la ce preț a fost cumpărat. Am venit şi cu fotografii. Am fost acolo şi mi-am făcut chiar şi un selfie la vila lui Vladimir Plahotniuc. De ce fel de dovezi mai au nevoie? Este încă o dovadă că CNI execută comenzi politice şi îi este frică de patron”, a acuzat, la rândul său, deputatul comunist.

La 23 septembrie şi jurnaliştii RISE Project Moldova au publicat câteva zeci de fotografii cu Vlad Plahotniuc aflat peste hotare. Autorii susţin că omul de afaceri este surprins şi la vila sa din Sciez, Franța. “Fotografiile sunt din 2012. De ce nu le-au prezentat atunci când Vladimir Plahotniuc ocupa funcția de deputat?”, se întreabă Victor Strătilă.

La 17 septembrie, omul de afaceri a depus o explicaţie la CNI. Potrivit lui Victor Strătilă, democratul a trimis o solicitare autorităţilor din Franţa prin care le cere să prezinte probe că acuzaţiile care i se aduc ar fi nefondate. Totodată, Plahotniuc s-a angajat să prezinte răspunsul la CNI.

Potrivit Galinei Bostan, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, membrii Comisiei Naţionale de Integritate nu au suficiente pârghii atunci când trebuie să obţină date de peste hotare despre un funcţionar de la noi. Acest lucru, totuşi, nu este imposibil. "Pentru ca membrii CNI să aibă acces la astfel de informaţii ar trebui semnate convenţii. În cadrul unui dosar penal situaţia e alta. Totuşi ar putea obţine informaţii în baza principiului reciprocităţii sau să creeze astfel de situaţii încât să se ajungă cu acest dosar în instanţa de judecată, iar o comisie rogatorie să obţină datele necesare. E mai complicat şi necesită mai mult timp. Depinde însă şi de voinţa membrilor CNI”, comentează Galina Bostan.

Omul de afaceri a ajuns în vizorul СNI şi acum un an, când a solicitat el însuşi Comisiei să-i verifice averile pentru a stabili dacă s-a îmbogăţit sau nu în perioada în care a ocupat funcţia de deputat. Membrii CNI au decis însă clasarea cauzei „în legătură cu lipsa încălcării regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii de către cetăţeanul Vladimir Plahotniuc”.

Anastasia Nani

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(5) comentarii
2014-09-25 15:29
Distribuie:

Vasile

23.04.2015
09:27
Chiar daca nu ar fi o noutate bomba daca am afla ca Plahotniuc are o casa peste hotare, dar simplu fapt cum acesta suna la usa, in poza prezentata de cei d ela Rise, imi ridica o intrebare, oare ce om de talia lui Plaha, ma refer ca cu multi bani, suna la usa propriei case?! E ridicol s avezi astfel de insinuari in baza unor simple poze.

Nicolai

23.04.2015
09:28
Scuze de intrebare da Plahis nu cumva a prezentat documentul ca nu este cercetat de catre autoritatile de peste hotare si anume de interpol, din or. Leon daca nu gresec ?

Ilie

23.04.2015
09:43
Ar fi fost culmea ca organele de stat sa inceapa cercetari dupe ca niste indivizi extremisti al de Petrenco arata niste poze facute nustiu pe unde ori in general trucate, apropo, care bre e logica ca Plaha sa stea sa sune la propia poarta daca spune ca casa e a lui?? Timpenii populiste ca si restul porcariilor care au fost inventate si lansate de-a lungul timpului despre Plahotniuc.

Bostan A

23.04.2015
10:12
Nu verifica pentru ca nu au ce verifica probabil. Petrenco mai bine ar da raportul soacrei sale care face bussines in Ro. Nu cred ca el nu are tangente, poate si de asta tre sa se anine CNI

Mihai

23.04.2015
10:18
Pozele cu Plahotniuc din Franta sunt false, fake, si nu sunt adevarate...ia ginditi-va voi, un om cu scaunul bine asezat la cap va suna la poarta ca sa intre in propria ograda? Sa fim seriosi!

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.