Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

(Ne)cunoscuţii din Parlament

 - CV-urile actualilor deputaţi?  

- Să mai răbdăm…

Asta ne-a răspuns un reprezentant al Direcţiei resurse umane din Parlament când l-am întrebat de ce pe pagina web a Legislativului sunt plasate informaţii generale numai despre 41 de deputaţi, chiar dacă au trecut patru luni de când Curtea Constituţională a validat mandatele deputaţilor. Totodată, de o lună şi jumătate avem Legislativ funcţional. Profilurile majorităţii deputaţilor nu sunt completate cu date biografice sau informaţii despre activitatea lor profesională.

Profilurile a 60 de deputaţi din actualul Legislativ sunt plasate doar de formă pe pagina web, întrucât nu conţin informaţii despre aleşii poporului. Astfel, nici jurnaliştii şi nici oamenii care i-au ales nu ştiu prea multe despre biografia, studiile sau activitatea profesională a parlamentarilor. 

Cei mai secretizaţi sunt cei din Partidul Socialiştilor (PSRM). Pe site-ul Parlementului găsim informaţii doar despre activitatea lui Igor Dodon şi a Zinaidei Greceanîi. Profilul celorlalţi 23 de deputaţi nu conţin informaţii. Carmena Lupei, şefa Serviciului de presă al PSRM, ne-a spus că informaţiile au fost expediate Direcţiei resurse umane a Legislativului.

Nici despre deputaţii din Partidul Comuniştilor nu aflăm mai multe. Lipsesc informaţiile despre 10 actuali deputaţi, printre care: Alexandr Bannicov, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Elena GudumacCorneliu Mihalache, Vasilii Panciuc, Oleg Reidman, Artur Reşetnicov, Sergiu Stati şi Igor Vremea.

Cât despre democraţi, pe pagina web a Legislativului sunt informaţii doar despre 9 dintre cei aleşi. Astfel, de oameni rămân ascunse biografiile deputaţilor Costantin Botnari, Valentina Buliga, Demian Caraseni, Dumitru Diacov, Nicolai Dudoglo, Nicolae Molozea, Eugeniu Nichiforiuc, Marcel Răducan, Oleg Sârbu şi Constantin Ţuţu.

Natalia Roşca, consilier în cadrul fracţiunii parlamentare a PDM, a declarat că în prezent informaţia încă se colectează de la deputaţi.

Lipseşte informaţia şi despre activitatea a 8 deputaţi ai Partidului Liberal-Democrat. Aceştia sunt Ştefan Creangă, Vladimir Filat, Aliona Goţa, Nicolae Juravschi, Chiril Lucinschi, Vadim Pistrinciuc, Victor Roşca şi Mihaela Spatari. Şi foştii liberal-democraţi, Iurie LeancăEugen Carpov, care în prezent sunt deputaţi neafiliaţi, au profilurile curate.

Gheorghe Brega: “Parlamentul doarme, greu se trezeşte…”

Nu sunt afişate nici informaţii cu privire la activitatea a 7 deputaţi din fracţiunea Partidului Liberal (PL). Este vorba despre Lilian Carp, Vladimir Cernat, Iurie Chirinciuc, Iurie Dîrda, Mihaela Iacob, Anatolie Şalaru şi Veaceslav Untilă. La rândul său, Gheorghe Brega, secretarul acestei fracţiuni parlamentare, a declarat pentru Moldova Curată că partidul a prezentat demult informaţia solicitată, însă cei din secretariatul Legislativului întârzie cu afişarea ei. „Parlamentul doarme, greu se trezeşte. Dacă ei uită să cumpere apă care este o necesitate zilnică, ce să mai spunem de CV-uri…”, spune deputatul PL.

În replică, Elizaveta Palii, consultant în cadrul Direcţiei resurese umane din Legislativ, afirmă că deputaţii sunt cei care tărăgănează prezentarea informaţiei cu caracter public. Potrivit ei, pentru fiecare deputat este întocmit un dosar care conţine un formular special unde sunt incluse datele biografice ale deputatului, dar şi informaţii despre activitatea educaţională şi profesională. „Noi le facem dosare deputaţilor. CV-uri separat nu au. În dosarul personal este o fişă unde sunt incluse date despre studiile şi activitatea profesională, dar şi câteva date biografice. Acum suntem încă în proces de adunare a datelor. Avem şi deputaţi fără nici o informaţie în dosar. Nu e de mirare dacă nu este informaţia pe site. Eu cred că trebuie să mai răbdăm, noi sperăm ca până la sfârşitul lunii martie să avem şi declaraţiile de avere pentru anul 2014, dar şi şi alte informaţii care vor putea fi plasate pe site”, spune Elizaveta Palii.

La rândul său, Ianina Spinei, expertă la Transparancy International-Moldova, menţionează că tărăgănarea prezentării informaţiei despre deputaţi scade din credibilitatea acestora. „Cetăţeanul trebuie să fie informat despre cine sunt legiuitorii şi în ce domenii au activat. Dacă la capitolul prezentării declaraţiilor de avere pentru anul 2014 pot invoca faptul că actele sunt trimise la Comisia Naţională de Integritate şi că nu sunt obligaţi să le plaseze şi pe pagina web a Parlamentului, atunci publicarea CV-rilor este obligatorie. Eu i-aşi încuraja totuşi să publice odată cu CV-urile şi declaraţiile de avere, aşa cum procedează alte instituţii publice”, susţine experta.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2015-03-16 09:02
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Valeri Hudoba
Magistrat la Judecătoria Comrat
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.