Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Curtea Supremă de Justitie a intors la rejudecare cauză civilă, intentată de Alexandru Oleinic împotriva ICPC

Curtea Supremă de Justitie (CSJ) a admis recursul Initiațivei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC) sîși a cășat integral o decizie a Curții de Apel Chișinău, prin care instanța a recunoscut că informația din buletinul informativ al ICPC "Cunoaște-ți candidatul!" care îl vizează pe Alexandru Oleinic, fost candidat pe listele Alianței "Moldova Noastră" la alegerile în Parlamentul Republicii Moldova de la 28 noiembrie 2010, nu corespunde realității. CSJ a restituit cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de judecători.

Alexandru Oleinic a atacat în instanță cele șapte organizații neguvernamentale care formeazî ICPC după publicarea broșurii "Cunoaște-ți candidatul!", în care a fost inclusă lista candidaților la funcția de deputat, incluși pe listele partidelor pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 care, în opinia ICPC, nu intrunesc criteriile de integritate pentru un deputat. Evaluarea a avut loc în baza următoarelor criterii: averi și venituri necorespunzătoare; utilizarea resurselor administrative în folos personal sau de partid; utilizarea poziției de serviciu în interes personal sau de familie, protectionism, trafic de influență; administrare defectuoasă, impozite/amenzi neachitate, comportament impotriva statului de drept; imaginea publică a candidatului, traseism politic.

În lista făcută publică de ICPC la 19 noiembrie 2010 au fost incluși 30 de candidați care nu întrunesc criteriile de integritate ale ICPC, inclusiv 22 persoane de pe lista Partidul Comuniștilor, trei persoane de la Partidul Liberal Democrat, câte două persoane de la Partidului Democrat și Partidul Liberal și o persoană de la Alianța "Moldova Noastră". Candidatul AMN Alexandru Oleinic, inclus în listă deoarece numele lui figurează în mai multe hotărâri ale Curții de Conturi privind privatizarea cu încălcări a patrimoniului public, a acționat ICPC în judecată, pretinzand ca i-ar fi fost lezate onorarea și demnitatea și cerând despăgubiri morale de 2 milioane lei (ulterior, suma despăgubirilor pretinse a fost micșorată până la 100 000 lei). Judecătoria Centru din Chișinău a respins ca fiind nefondată acțiunea lui Alexandru Oleinic, însă el a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Chișinău la 11 aprilie 2012. ICPC a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel care a fost admis la 20 februarie 2013 de Curtea Supremă de Justiție care a dispus ca instanța de apel să rejudece cauza civilă și să emită o hotărâre intemeiată și legală.

ICPC reamintește că, înainte de alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, urmare a cererilor lui Alexandru Oleinic, ale Partidului Democrat și Partidului Comuniștilor (care la fel au acționat în judecată ICPC și au cerut interzicerea distribuirii broșurilor "Cunoaște-ți candidatul!"), judecătoria Centru din Chișinău a pus sechestru pe stocul de broșuri, privând astfel cetățenii de dreptul de a fi informați despre cei care aspiră la o funcție publică și vor să obțină votul electoratului.

ICPC a calificat încheierile instanței de judecată drept neîntemeiate și disproporționate, care încalcă libertatea de exprimare și dreptul de acces la informație, iar acțiunile politicienilor și a formațiunilor politice - drept un atac la democrație prin care a fost încălcat dreptul cetățeanului la un vot conștient, fiind afectat și caracterul liber și corect al alegerilor. La 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a casat decizia judecătoriei Centru prin care a fost dispusă interzicerea difuzării buletinului "Cunoaște-ți candidatul!", iar ulterior, printr-o altă decizie a Curții de Apel, a fost ridicat sechestrul de pe stocul de buletine. Distribuirea buletinelor însă nu a mai fost posibilă, deoarece erau destinate informării alegătorilor în scrutinul electoral din 28 noiembrie 2010.

După publicarea listei, doi politicieni: Alexandru Oleinic înscris în lista Alianței "Moldova Noastră" și Stefan Urâtu, Partidul Liberal, precum și doua formațiuni politice – Partidul Democrat din Moldova și Partidul Comuniștilor din Moldova, au atacat în judecată ICPC pe motiv că le-a fost lezată onoarea și demnitatea. În procesul inițiat de Ștefan Uratu, ICPC a obținut căștig de cauză în primele două instanțe. Curtea Supremă de Justitie urmează să se pronunîe în cazul recursului declarat de ICPC la decizia Curții de Apel în cauza civilă intentată de Partidul Democrat. În cauza intentată de PCRM, ICPC a obținut câștig de cauză in prima instanță, iar apelul declarat de PCRM a fost respins de Curtea de Apel.

Reprezentarea în instanță a fost asigurată de juriștii Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.

Amintim că în anul 2009, ICPC a obținut căștig de cauză într-un proces similar, pornit de candidatul pe listele PSD, Ion Prisăcaru, inclus în lista candidaților care nu întrunesc criteriile de integritate, făcută publică de ICPC la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009. Ulterior, urmare a unei declarații publice a ICPC, Ion Prisăcaru a fost retras din lista candidaților în Comisia Naționala de Inregritate.

Listele candidaților, precum și hotărârile instanțelor de judecată în procesele inițiate de concurenții electorali contra ICPC pot fi accesate pe pagina web www.moldovacurata.md.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2013-04-29 20:53
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.