Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Profil candidat: Vladimir Golovatiuc

Integritatea în activitatea politică

Vladimir Golovatiuc (56 de ani) este originar din Brăviceni, Orhei, economist de profesie. La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 a candidat cu PSRM. Este membru al Consiliului Republican al PSRM. În Legislatura trecută, a fost și secretar al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Vladimir Golovatiuc este vorbitor de limba rusă și toate discursurile publice, inclusiv cele din Parlament, le-a făcut în rusă.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Pe parcursul perioadei cât a deținut funcția de deputat, Vladimir Golovatiuc nu a fost subiect al controalelor fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI). În declarația de avere și interese personale depusă la Comisia Electorală Centrală pentru campania electorală 2019 a indicat că în anul 2017 a obținut un venit salarial de 119 de mii de lei, iar în anul 2018 - suma de circa 148 de mii de lei. Indemnizația de deputat pentru acești doi ani a constituit peste 135 de mii de lei. Din vânzarea unei mașini deputatul a obținut suma de 6400 de dolari.

Deține în conturi bancare peste 9200 de euro, 7 mii de dolari și peste 150 de mii de lei. În anul 2017, Vladimir Golovatiuc și-a cumpărat mașină în valoare 16900 dolari, un Renault Cadjar.

La 12 decembrie 2018, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) i-a eliberat certificat de integritate lui Vladimir Golovatiuc, menționând că pe parcursul a trei ani acesta nu a fost vizat în actele ANI.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice și/sau de partid

În anii ’80 Vladimir Golovatiuc a fost profesor la catedra de economie politică a Institutului Agricol din Chișinău. În perioada 2003 - 2005 a fost corespondent special al revistei „Profit”, iar mai târziu, timp de trei ani a fost expert în cadrul proiectului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Pe timpul Guvernării comuniste, timp de un an a fost director general al Biroului Național de Statistică.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.


 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-19 20:36
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Nr. 17 în listele partidelor parlamentare: novici şi veterani

Vladimimr Golovatiuc (PSRM), Ştefan Creangă (PLDM), Anatolie Gorilă (PCRM) şi Valentina Stratan (PD) sunt deputaţii care ocupă poziţia 17 în listele partidelor care au acces în Parlament. Spre deosebire de Anatolie Gorilă şi Valentina Stratan, Vladimir Golovatiuc şi Ştefan Creangă sunt la primul mandat. Novice este şi Grigore Novac (locul…//...
(0) comentarii
2015-01-14 20:34
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.