Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Profil candidat: Leonid Nauc

Integritatea în activitatea politică

Leonid Nauc este cel mai tânăr dintre cei şapte concurenţi care s-au inclus în cursa electorală pentru mandatul de deputat în circumscripţia uninominală nr.13 Rezina. Anul acesta el împlineşte 40 de ani. La compartimentul studii în actele depuse la Comisia Electorală Centrală candidatul arată că este jurist și inginer-tehnolog. Leonid Nauc s-a implicat în activitatea politică odată cu formarea Partidului Şor. Până la alegerea lui Ilan Şor în funcţia de primar de Orhei, Leonid Nauc avea o afacere în domeniul reparaţiei automobilelor. Cu susţinerea noului primar a ajuns manager-şef al Hotelului „Codru”, care este întreprindere municipală, situat în centrul orașului Orhei.

Integritatea în gestionarea averilor și intereselor personale

Până acum Leonid Nauc nu a activat în funcţii publice şi prima declaraţie de venituri şi averi a depus-o la CEC recent, când s-a implicat în campania electorală. El scrie că în ultimii doi ani a avut la Hotelul Codru un salariu de 204 889 lei şi alţi 4683 de lei i-a încasat de la Partidul Şor, la care mai adaugă 5200 de lei salariul soţiei de la o bancă. Toată averea sa, conform declaraţiei, se reduce la un automobil Nissan Qashqai produs în 2015 şi procurat în 2018 cu preţul de 100 mii de lei. Leonid Nauc nu arată că ar deține vreo casă sau apartament. Solicitat de reporterul Campaniei pentru un Parlament Curat, candidatul a spus că trăiește cu familia într-o locuinţă luată în chirie. Leonid Nauc mai arată că în 2018 a luat de la BC ”Mobiasbanca” SA un împrumut în mărime de 100 de mii de lei cu o dobândă lunară de 2400 lei, pe care trebuie să-l restituie până în anul 2023.

Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid

Activitatea sa în această funcţie a fost marcată de câteva scandaluri, unul fiind litigiul cu SRL”Media Sfera”/Radio Orhei în privința accesului la informaţie. În noiembrie 2017 SRL „Media Sfera” a cerut de la Hotelul Codru, care este întreprindere municipală, rapoartele pentru trei ani de activitate, dar și informații referitoare la spațiile pe care le dă în locațiune, tarifele aplicate etc. Administrația hotelului a refuzat furnizarea acestei informații, iar postul de radio a depus o plângere în instanță. Judecătoria Orhei a confirmat încălcarea dreptului de acces la informație și a obligat hotelul să furnizeze informația cerută. Leonid Nauc a atacat decizia judecătoriei la Curtea de Apel Chişinău, care a lăsat-o în vigoare. Tatiana Djamanov, directoarea SRL ”Media Sfera” afirmă că hotărârea instanței a rămas neexecutată. Solicitat să comenteze neexecutarea deciziei, candidatul a spus că nu oferă astfel de comentarii la telefon.  

Atunci când a depus dosarul să se înregistreze în calitate de candidat pe circumscripția nr. 13 Rezina la alegerile parlamentare din februarie 2019, Leonid Nauc a fost respins. Consiliul electoral de circumscripție a constatat că, de exemplu, în 33 de liste de subscripţie erau mai multe rectificări; din 10 membri ai grupului de iniţiativă înregistraţi, la colectarea semnăturilor au participat numai 3; 20 de liste erau semnate de un singur colector; câteva liste erau completate de aceeaşi mână etc. Comisia Electorală Centrală a obligat însă Consiliul circumscripţiei să reexamineze cererea lui Leonid Nauc şi să-l înregistreze, lucru executat în scurt timp.

Cazier judiciar

Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-02-05 18:40
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.