Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Membrul CCA Artur Cozma: salariu de 6 mii de lei la stat, autoturism de 1 milion de lei și 5 firme „fără venituri”

Unul dintre membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Artur Cozma, fost ambasador în Israel și fost ministru al Culturii, și-a cumpărat într-un singur an (2015) două autoturisme: un Mercedes E220 (fabricat în anul 2010) și un Range Rover Sport nou-nouț, fabricat în 2015. Pe ambele mașini familia Cozma a plătit 1 584 983 de lei, sumă care depășește vădit veniturile indicate în declarația de avere. Mercedes-ul a costat 250 de mii de lei, iar al doilea autoturism - 1 334 983 de lei. 

Artur Cozma a devenit membru al CCA la 4 mai 2015. Până atunci, timp de 6 ani, din 20019 și până în 2015, a fost cercetător știinţific superior al Institutului de cercetari juridice și politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Cozma a făcut parte din guvernarea comunistă, fiind, în anii 2000, director al Serviciului protocol diplomatic de stat al Ministerului de Externe, ambasador al Republicii Moldova în Israel (2001 - 2005), ministru al Culturii și Turismului (2005 - 2008). Pe toată durata carierei sale a avut funcții bugetare. În schimb, Cozma și soția sa sunt fondatori în cel puțin 5 societăți comerciale, care apar în declarația de venituri și proprietăți: „Acord Partener” SRL, „Sunarte” SRL, „Caspian Oil Refinery”, „Beronitex-Com”, „Palatul Sărbătorii SRL”.

Cinci societăți comerciale, al căror profit nu este indicat 

Pentru niciuna dintre ele Artur Cozma nu a indicat că ar fi obținut venituri în anul 2015, iar soția sa a avut în anul 2015 un venit din salariu de 68 de mii de lei, adică de 5 600 de lei lunar. „Unele societăți sunt în stare pasivă, iar altele nu au generat profit”, ne-a răspuns Artur Cozma la întrebarea de ce nu a indicat nici un venit din activitatea firmelor sale. Potrivit portalului Openmoney.md, care este un proiect anticoruptie al UNDP Moldova și care a centralizat date oficiale, soția lui Artur Cozma este fondatoare a două întreprinderi și administratoare la trei companii. 

L-am întrebat pe Artur Cozma din ce surse și-a cumpărat cele două autoturisme, al căror cost depășeșete 1,5 milioane de lei (în jur de 71 de mii de euro), de vreme ce și el, și soția sa, au avut salarii lunare ceva mai mari de 5 mii de lei. „Această sumă de bani a fost declarată la FISC de către soția mea în anul 2012”, a fost răspunsul.

Familia Cozma deține două apartamente, dobândite în 2007 și 2012, și o vilă de 124,9 m. p. în suburbia Vatra a Chișinăului, dată în exploatare în anul 2013. 

Firmă nouă, specializată în „operațiuni de comerț electronic”

La începutul anului 2016 membrul CCA și-a mai deschis o firmă, SRL „PAYMENT NETWORK SERVICES”, inregistrată la 22.02.2016, fiind co-fondator cu unul dintre partenerii săi de afaceri din celelalte întreprinderi în care are cote părți. Firma a fost înregistrată la 22 februarie 2016, iar Artur Cozma ne-a declarat că aceasta se ocupă de „medierea și procesarea operațiunilor de comerț electronic”.

Moldova Curată va depune o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate cu solicitarea să  verifice dacă familia Cozma într-adevăr nu a obținut venituri din activitatea firmelor pe care le deține.

Viorica Manole

Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat    de    Asociația Presei Independente,   cu   susținerea   financiară   a   Fundaţiei Soros-Moldova/Programul  Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(1) comentarii
2017-06-18 23:12
Distribuie:

Nicusor fara pufusor

19.06.2017
15:17
Da nu mai trebuie sa se depuna sesizare la ANI ca totuna nu activeaza. In acest catrebuie sa se sesizeze Procuratura Generala si Serviciul Fiscal de Stat (111„Metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice)

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Lilia Pogolșa
Viceministră a Educației
Nistor Grozavu
viceprimar al municipiului Chișinău
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.