Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Al doilea deputat democrat verificat de ANI la capitolul conflict de interese: Ghenadie Buza, deputat de Hâncești

Încă un parlamentar democrat este verificat de ANI privind eventuala încălcare a regimului conflictului de interese. Ghenadie Buza, fostul președinte al raionului Hâncești, a ajuns în vizorul ANI la sesizarea portalului Moldova Curată.

În luna iunie 2019, portalul a publicat un articol în care se arăta că strada George Enescu, unde este situată casa lui Ghenadie Buza, a fost betonată o lună mai devreme cu bani din bugetul raionului, în total 604 861 de lei. Mai mult de jumătate din acești bani – 385 500 de lei fuseseră alocați inițial pentru întreținerea unor drumuri care duc spre localitățile raionului Hâncești. Însă, prin autorizarea consilierilor raionali, ei au fost redirecționați pentu construcția drumului către casa lui Ghenadie Buza. Solicitați de Moldova Curată, o parte dintre consilieri au spus că au votat pentru această decizie fără să știe că pe strada respectivă locuiește președintele raionului.

Pe o parte din actele privind construcția drumului stă semnătura lui Ghenadie Buza, ca președinte al raionului. Tot în această calitate, el a semnat contractul cu agentul economic care a executat lucrările, ales în urma unui concurs de achiziții publice, organizat de Consiliul Raional. Ghenadie Buza nu a făcut comentarii la acest subiect, deși a fost solicitat în repetate rânduri.

Având în vedere că reparația și construcția străzii pe care locuiește este o acțiune care coincidea cu un interes persoal al președintelui raionului Hâncești, Moldova Curată a sesizat Autoritatea Națională de Integritate pentru a verifica dacă Ghenadie Buza a încălcat sau nu regimul juridic al conflictului de interese. ”Urmare a verificării prealabile a sesizării vizate, în temeiul prevederilor art. 19 lit b), art. 28 al. (1) și art. 31 al. (1), art. 37 din Legea nr. 132/2016 cu privie la Autoritatea Națională de Integritate, în privința dlui Ghenadie Buza, ex-președinte al raionului Hâncești, a fost inițiată procedura de control privind respectarea regimului juridic al conflictului de interese”, ne-a informat ANI.   

Ghenadie Buza a devenit președinte al raionului Hâncești pe 17 iulie 2015. Potrivit datelor biografice publicate pe pagina web a PDM, el a lucrat în jur de 30 de ani la Spitalului Raional, fiind de meserie medic-chirurg și, o vreme, exercitând funcția de ”șef al Secției Consultative a Policlinicii”. S-a implicat în politică inițial cu Partidul Comuniștilor, care s-a aflat la putere până în anul 2009. În anul 2010 a fost ales consilier pe lista democraților. În urma alegerilor parlamentare din februarie 2019 Ghenadie Buza a devenit parlamentar.

I-am solicitat un comentariu privind pornirea controlului de către ANI, însă deputatul nu ne-a răspuns.

Acum o săptămână, ANI a anunțat despre finalizarea controlului în privința unui alt deputat democrat, fost primar al orașului Căușeni, Grigore Repeșciuc, în privința căruia s-a constatat încălcarea regimului conflictului de interese. Grigore Repeșciuc a încheiat contracte, pe când era primar, cu firma soției sale și a socrului său. El a declarat că va contesta în instanță actul ANI. 

Viorica Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-08-22 23:55
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

ALEGERI LOCALE, TURUL DOI: candidați și interese

ALEGERI LOCALE, TURUL DOI: candidați și interese
În turul doi al alegerilor locale, care se va desfășura pe 3 noiembrie 2019, au acces și unii candidați care au la activ conflicte de interese recunoscute de autoritatea de profil. În unele orașe sunt pretendenți care, anterior, ocupând funcții publice, au încheiat contracte de achiziții cu firmele familiei sau…//...
(0) comentarii
2019-11-01 17:38
Distribuie:

CANDIDAT: ALEXANDRU BOTNARI, PDM

CANDIDAT: ALEXANDRU BOTNARI, PDM
Integritatea în activitate politică Alexandru Botnari candidează pentru fotoliul de primar al orașului Hâncești din partea Partidului Democrat din Moldova. Are o experiență de primar de 15 ani. In februarie 2019 a devenit deputat pe lista PDM, dar in această toamnă spune că este hotărât să lase mandatul de deputat…//...
(0) comentarii
2019-10-12 01:15
Distribuie:

Deputatul Ghenadie Buza și-a construit drum până la poartă din banii destinați întreținerii drumurilor din raionul Hâncești

Deputatul Ghenadie Buza și-a construit drum până la poartă din banii destinați întreținerii drumurilor din raionul Hâncești
Drumul până la casa în care locuiește actualul deputat Ghenadie Buza a fost construit recent din banii destinați întreținerii mai multor drumuri ale raionului Hâncești. Toamna trecută, când Ghenadie Buza încă era președinte al acestui raion, Consiliul raional a anulat o finanțare de aproape 400 de mii de lei pentru…//...
(0) comentarii
2019-06-11 00:11
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.