Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

ZdG: ministrul Agriculturii a pus în funcții de manageri ai instituțiilor subordonate apropiați ai familiei și foști colegi

În ultimele luni, odată cu numirea lui Liviu Volconovici în funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, mai multe persoane care activau la Universitatea Agrară (UASM) au fost numite în funcţii de conducere la întreprinderi sau instituţii de stat aflate în subordinea Ministerului, scrie Ziarul de Gardă, într-o investigație publicată joi, 2 august. UASM este instituția condusă de L. Volconovici până la preluarea funcției de ministru.

Publicația mai scrie că ministrul a propus Cabinetului de Miniștri câteva inițiative pentru trecerea unor instituții subordonate Ministerului în cea a Universității Agrare, unde, de altfel, se poate întoarce după încetarea activității în Guvern. "Instituţiile respective urmau să ajungă la Universitate cu tot cu patrimoniul deţinut, inclusiv 3 697 ha de terenuri agricole de la Stăuceni, Ghidighici şi Chetrosu. Proiectele, însă, nu au ajuns să fie votate în Guvern deoarece au obţinut aviz negativ din partea Centrului de Implementare a Reformelor", scrie Ziarul de Gardă.

Potrivit publicației, unul dintre prietenii fiului ministrului, Artur Goia, în vârstă de 26 de ani, care a exercitat până recent funcția de şef al Serviciului evidenţă şi control din cadrul UASM, a devenit, în luna martie 2018, administrator al ÎS „Staţiunea Didactico-Experimentală din Stăuceni”, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Solicitat de Ziarul de Gardă, Goia a refuzat să comenteze trecerea sa la noul post, spunând că nu are încredere în jurnaliștii respectivi. 

Un alt manager numit de ministru este Victor Brateţchi, fost inginer la UASM, care a devenit, potrivit ZdG, administrator interimar al ÎS „Staţiunea Didactico-Experimentală Petricani”, al cărei fondator este Ministerul. Victor Bratețchi a declarat că i s-a propus să ocupe temporar această funcție și a acceptat.

Și Viorica Mocreac, lector universitar la catedra Îmbunătăţiri Funciare şi Fizică a UASM, a fost numită recent, pe 13 iunie 2018, directoare interimară a Centrului de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie (instituţie de învăţământ, fostul Colegiu de Viticultură şi Vinificaţie de la Stăuceni). "Solicitată să spună cum a ajuns în această funcţie, Viorica Mocreac ne-a spus iniţial că „am activat la UASM, deci, sunt din domeniu. Am absolvit agronomia”, dar, după ce a fost întrebată cum s-a produs, exact, venirea sa de la UASM la Centrul de Excelenţă şi cine i-a propus funcţia, după o scurtă tăcere, Viorica Mocreac ne-a închis telefonul, iar ulterior nu a mai răspuns, deşi am sunat-o repetat", scrie Ziarul de Gardă.

Ministrul Liviu Volconovici nu a comentat deocamdată aceste numiri, chiar dacă a fost solicitat de jurnaliști. El ar fi promis, prin consilierul său, că va răspunde mai târziu la întrebările în scris formulate de Ziarul de Gardă. Moldova Curată va publica reacția ministrului atunci când aceasta va fi formulată. Întreaga investigație o puteți citi la acest link

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2018-08-03 19:54
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost expediat în instanță

Dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost expediat în instanță
După un an și șapte luni de urmărire penală, dosarul magistratului Oleg Mleniciuc a fost transmis judecătorilor. Magistratul este învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de către Procuratura Anticorupție. După ridicarea și studierea a sute de documente și interogarea…//...
(0) comentarii
2018-10-09 16:09
Distribuie:

Investigație ZdG: zeci de terenuri ale Capitalei au ajuns ilegal pe mâini private, iar autoritățile au reacționat tardiv

Investigație ZdG: zeci de terenuri ale Capitalei au ajuns ilegal pe mâini private, iar autoritățile au reacționat tardiv
Primăria municipiului Chișinău încearcă să recupereze în prezent cel puțin o parte din cele peste 30 de terenuri care ar fi fost înstrăinate ilegal în ultimii ani, printr-o schemă complexă, în care sunt implicați o organizație obștească, executori judecătorești, avocați, judecători și agenții de evaluare. Terenurile au o suprafață totală…//...
(0) comentarii
2018-09-05 09:19
Distribuie:

Posibil conflict de interese la Primăria Măgdăcești

Posibil conflict de interese la Primăria Măgdăcești
Primăria comunei Măgdăceşti din raionul Criuleni, a cumpărat cu 1,6 milioane de lei clădirea fostei şcoli din sat de la soțul primăriței. Edificiul se afla de mai mulți ani în paragină, dar a fost achiziționat pentru a construi acolo încă o grădiniță pentru copiii din localitate.  O investigație publicată astăzi…//...
(0) comentarii
2018-08-22 14:30
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.