Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

De la Leova la Primorsk

Președinta raionului Leova, împreună cu câțiva colegi de partid, a însoțit Ansamblul de muzică și dans ,,Pruteanca” din localitate la un festival din Bulgaria. Această călătorie, care a costat peste 20 de mii de lei din bani publici, i-a supărat pe unii consilieri raionali, afirmând că mijloacele publice nu trebuie cheltuite pentru interesele personale ale funcționarilor.

Deplasările peste hotarele țării ale ansamblurilor artistice raionale sunt un bun prilej ca autoritățile publice locale să le însoțească. Nu numai autoritățile raionului Ungheni au călătorit vara acesta în Lituania împreună cu un ansamblu artistic, ci și autoritățile din raionul Leova au avut ocazia de a mai ieși din țară. În cazul respectiv, funcționarii din sudul țării au plecat în Bulgaria, împreună cu Ansamblul de muzică și dans „Pruteanca” din localitate. Aceștia au participat la Festivalul „Primorsko-2013”, eveniment desfășurat în perioada 23-30 iunie 2013.

În Bulgaria, cu alți colegi de partid

Valeriu Mercușev, fost consilier al raionului Leova, afirmă că, pe lângă cei 20 de artiști din ansamblu, a mai vizitat Bulgaria și Efrosinia Grețu, președinta Consiliului Raional (CR) Leova, împreună cu fiul său, Iurie, dar și Zinaida Boeșteanu, care este șefa Oficiului Poștal din Leova. Aceasta a fost însoțită de soțul său, Vasile Boeșteanu, care este de asemenea funcționar public. „Au mai fost și alți funcționari din localitate, dar și membri ai Partidului Democrat din raion”, afirmă Valeriu Mercușev.
Totodată, Ion Istrati, consilier raional ce face parte din Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), susține că a solicitat de la conducerea raionului lista persoanelor care s-au deplasat în Bulgaria, însă până acum nu a primit-o.

Moldova Curată a făcut rost de lista nominală a participanților la Festivalul Internațional „Primorsko-2013” din Bulgaria. În lista respectivă, pe lângă numele tinerilor care au participat la festival, este și al Efrosiniei Grețu, președinta raionului Leova, și al feciorului său Iurie; soții Zinaida și Vasile Boeșteanu, conducătoarea Societății pe Acțiuni ,,Poșta Moldovei” din Leova și, respectiv, șeful Biroului de perfectare a documentelor și evidenței populației. De asemenea, au mai fost în Bulgaria și soții Maria și Sava Maev, ea - preşedinta Organizaţiei Persoanelor în Etate ,,Tezaurul Naţiunii”, soțul - șofer în cadrul aparatului președintei raionului Leova. La festival a fost și cuplul Feodora și Dumitru Blaje, ultimul fiind secretarul executiv al Organizației Teritoriale (OT) Leova a Partidului Democrat din Moldova (PDM). De menționat că, potrivit site-ului oficial al PDM, președinta OT Leova a  acestei formațiuni este chiar Efrosinia Grețu, președinta raionului Leova.

Transportul – peste 20 de mii de lei

Dacă unii consilieri din cadrul Consiliului raional Leova spun că funcționarii publici au fost selectați să meargă în Bulgaria datorită apartenenței politice, președinta raionului Leova oferă explicații. „Nu s-a ținut cont din ce partid fac parte aceste persoane. Când am primit invitația din Bulgaria, Mihai Suruc, șeful Direcței Cultură din raion trebuia, pe lângă artiști, să completeze lista cu încă 20 de persoane. Inițial, această listă avea alte nume ca, până în final, mulți să refuze deplasarea. În așa fel, a trebuit să căutăm persoane pentru a suplini locurile disponibile din autocar”, afirmă Efrosinia Grețu. Președinta raionului Leova spune că deplasarea din Bulgaria a fost achitată din bani publici și a costat peste 20 de mii de lei. „Doar transportul a fost plătit de Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova, însă cazarea și alimentația a fost plătită din buzunarul fiecărui participant. Ne-a costat circa 160 de euro de fiecare. Însă, puțină lume știe că tot din banii proprii am cumpărat mici daruri gazdelor. Așa e firea moldoveanului, trebuie să fie ospitalieri oriunde s-ar duce. Eu sunt mândră că noi am făcut imagine bună țării noastre în cadrul acelui Festival. Că, până la urmă, nu contează cine este în această listă, ci rezultatele cu care ne-am întors”, conchide președinta raionului Leova.

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(1) comentarii
2013-11-08 13:26
Distribuie:

KRIS

08.11.2013
16:26
nu s-au mai gasit locuitori ai orasului Leova care sa mearga la acest festival in afara de toti functionarii din oras,....rusine cu asa presedinte raional....

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.