![]() Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică //... |
Împrumut de zeci de mii de euro de la rude pentru procurorul Eduard BulatȘeful secției combaterea traficului de persoane din cadrul Procuraturii Generale, Eduard Bulat, investește anual sute de mii de lei în construcția unui apartament, iar sumele depășesc veniturile sale oficiale. Este vorba despre un apartament dintr-un bloc situat pe strada Melestiu din capitală, în care au primit locuințe la jumătate de preţ mai mulţi procurori.
Împrumut de la sora care muncește peste hotare Solicitat de Moldova Curată, Eduard Bulat a declarat că îşi achită apartamentul dintr-un împrumut pe care i l-a acordat fără dobândă sora sa, aflată peste hotare. „E un contract de împrumut de la sora mea, ca să luăm apartament. Vă daţi seama că un apartament nu e aşa de uşor să îl iei”, a spus Eduard Bulat. La capitolul datorii, procurorul are indicate două sume. Una de 46 810 euro – contractată în 2011 cu scadenţă în 2015 şi fără dobândă. Potrivit lui Eduard Bulat, acesta este preţul apartamentului pe care îl achită în rate şi care trebuia să fie gata până în 2015, dar nu a fost finalizat deocamdată şi nici toată suma nu a fost achitată. Dacă ar fi să facem un calcul ținând cont de cursul leu-euro din acea perioadă, până în 2014 Eduard Bulat i-a achitat companiei de construcţii 757 398 lei, ceea ce reprezintă o sumă similară cu întreg costul apartamentului. O a doua datorie indicată este de 35 000 euro, contractată în august 2014, scadentă în 2039. Aceasta ar fi suma împrumutată de la sora lui, potrivit procurorului. Întrebat de Moldova Curată, Eduard Bulat nu a vrut să spună cât exact achită lunar pentru apartament şi pentru restituirea creditului. „Şi aşa v-am spus prea mult. În declaraţii este notat totul, cât am achitat şi cui i-am achitat”, a explicat procurorul. Împrumut sau simulare de împrumut? Potrivit Galinei Bostan de la Centrul de Analiză şi prevenire a Corupţiei, în acest caz există temei să presupunem că la mijloc ar fi o simulare de împrumut şi nu un împrumut real, pentru că, în opinia sa, este puţin probabil ca un bugetar să fie capabil să restituie o asemenea sumă. „Chiar şi oameni care au un venit anual mai mare s-ar gândi bine înainte de a împrumuta 40 de mii de euro. Este suficient de spus că omul face împrumuturi de la propriile rude şi să vă întrebaţi dacă mărimea salariului îi permite să restituie împrumutul. Ar trebui ca CNI (Comisia Națională de Integritate - n.r.) să se sesizeze dacă acesta este un împrumut real sau o simulare de împrumut”, a menţionat Galina Bostan. Experta a explicat că, de obicei, împrumutul se demonstrează cu acte, dar în asemenea cazuri este foarte greu de aflat dacă este vorba despre un împrumut real sau unul simulat. „Pentru că există o înţelegere între două persoane şi atât timp cât persoanele respective nu au nicio divergenţă, realitatea nu o veţi putea afla. E altceva că persoana respectivă, sora, trebuie să demonstreze de unde are aceşti bani şi dacă a achitat impozitele pentru ei”, a adăugat Galina Bostan. Procurorul mai deține un apartament în valoare de 792 de lei Procurorul Eduard Bulat mai deţine un apartament cu suprafaţa de 63 de metri pătraţi la Criuleni, care, potrivit declaraţiei sale de avere, are o valoare de 792 de lei. Procurorul a explicat că este vorba despre apartamentul în care locuieşte în prezent, iar valoarea este cea evaluată de Cadastru la privatizarea apartamentului în octombrie 2009. El a mai declarat un automobil de tip Volvo XC90, pe care îl utilizează din 2012 şi pe care l-a luat în comodat de la nepotul său, aflat acum în Italia. Eduard Bulat a fost numit şef al secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane în octombrie 2010. Din 1994 şi până în prezent a deţinut funcţii numai în structurile procuraturii.
Natalia Enache
Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă Comentariu |
![]() Top demnitari cu probleme![]()
![]()
![]()
|