Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

În ospeţie la MC

Cristina Țărnă: ANI are nevoie de un lider foarte puternic și vocal, gata să apere independența angajaților săi

Cristina Țărnă
Expertă anticorupție, fostă directoare adjunctă în cadrul CNA

Problema cadrelor și comunicarea cu presa par ar fi, în prezent, cele mai grave probleme ale Autorității Naționale de Integritate (ANI), în opinia Cristinei Țărnă, expertă anticorupție, fostă directoarea adjunctă în cadrul Centrului Național Anticorupție.

”Pentru o instituție de prevenire, cum este ANI, mi se pare un act sinucigaș să nu vrei să lucrezi cu jurnaliștii, pentru că tot ei o să creeze curentul de opinie care în câțiva ani să o desființeze, la fel cum au desființat CNI”, a subliniat ea în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată.

De asemenea, experta pledează pentru existența a mai puține instituții anticorupție, dar care să fie mai eficiente și funcționale pe deplin, spre deosebire actuala ANI. În schimb, ar fi necesară instituirea unei instanțe specializate anticorupție, care să contribuie mai eficient la finalitatea cazurilor anchetate. Cristina Țărnă a vorbit și despre certificatele de integritate eliberate de ANI și lipsa de comunicare din partea instituției pe marginea acestui subiect. Experta a mai subliniat importanța unui lider puternic la conducerea ANI, care să dea dovadă de fermitate și să-și încurajeze angajații să examineze cazuri de rezonanță, prin care să câștige simpatia și încrederea populației.

Natalia Enache

(0) comentarii
2019-04-10 12:20
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload


ANI TREBUIE SĂ FIE O GARANȚIE PENTRU NOI, CETĂȚENII, CĂ FUNCȚIONARII ȘI DEMNITARII NU UTILIZEAZĂ APARATUL STATULUI ȘI BANII DIN BUGET PENTRU A SE ÎMBOGĂȚI

O instituție puternică în domeniul integrității ar putea pune în pericol interesele mai multor demnitari și funcționari de stat, este de părere Ion Guzun, expert al Centrului de Resurse Juridice. În cadrul unui interviu pentru Moldova Curată, el a spus că, în opinia sa, autoritățile tărăgănează intenționat formarea Autorității Naționale…//...
(0) comentarii
2017-07-04 14:14
Distribuie:

Mariana Kalughin: ”INTEGRITATEA ÎN SERVICIUL PUBLIC ESTE UNA DECLARATIVĂ”

Integritatea în serviciul public rămâne o valoare declarată, și nu una asigurată, este de părere Mariana Kalughin, expertă în domeniul anticorupție și integritate din cadrul Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției. Ea a subliniat într-un interviu acordat portalului Moldova Curată că nu există impedimente obiective care ar putea să justifice…//...
(0) comentarii
2017-04-30 12:41
Distribuie:

Secretarul general al ANI din România: ”O instituție precum ANI are obligația de a lua în considerare toate semnalele venite din spațiul public”

Viitorii angajați ai Autorității Naționale de Integritate vor trebui să dea dovadă de curaj și să fie pro-activi, pentru a face din noua instituție una eficientă, este de părere Silviu Ioan Popa, secretarul general al ANI de la București. El a subliniat, într-un interviu pentru Moldova Curată, importanța unei bune…//...
(0) comentarii
2016-12-12 14:52
Distribuie:

Ambasadorul Slovaciei la Chișinău: ”Aveți nevoie de cetățeni curajoși, care să spună NU corupției”

Ambasadorul Republicii Slovacia la Chișinău, Robert Kirnag, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre practicile slovace de combatere a corupției, de asigurare a transparenței decizionale și a integrității demnitarilor și funcționarilor publici. Diplomatul a subliniat că este nevoie atât de voința politică a celor aflați la putere,…//...
(0) comentarii
2016-11-06 23:42
Distribuie:

Iurie Morcotîlo: Companii cu fondatori comuni și aceleași adrese juridice participă și câștigă licitațiile publice în sistemul educațional din municipiul Chișinău

Procesul de achiziții publice în domeniul educațional din municipiul Chișinău are de suferit din cauza mai multor tertipuri la care recurg agenții economici care participă la tendere, arată un raport realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Autorul studiului, Iurie Morcotîlo, a declarat într-un interviu pentru Moldova Curată că există câteva companii…//...
(0) comentarii
2016-09-27 16:29
Distribuie:

Ministrul Justiției: Presa nu mai este o sursă de informare veridică

Presa nu mai este o sursă de informare veridică, de aceea Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu se va mai putea sesiza din materialele din mass-media, a declarat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată. El a argumentat în acest mod excluderea mijloacelor de informare în…//...
(0) comentarii
2016-08-12 09:59
Distribuie:
 < 1 23 4 5 >  Last ›

LiveChat-uri:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.