Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

În ospeţie la MC

VLADISLAV GRIBINCEA: ”NU CRED CĂ MERITĂ SĂ DISCUTĂM DESPRE FACILITĂȚI OFERITE ESCROCILOR ÎNTR-O ȚARĂ ÎN CARE CU TREI ANI ÎN URMĂ S-AU FURAT 17 PROCENTE DIN PIB ȘI ATACURILE RAIDER ERAU LA ORDINEA ZILEI”

Vladislav Gribincea
Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova
Autoritățile încearcă să legalizeze unele scheme frauduloase de expropriere prin proiectul de lege promovat de Ministerul Justițieireferitor la de-criminalizarea unor infracțiuni economice, atrage atenția președintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, într-un interviu pentru Moldova Curată. Anual se produc aproximativ 30 de asemenea infracțiuni, un număr redus, astfel încât nu este clar motivul autorităților de promovare a acestui proiect, a remarcat Vladislav Gribincea.

El a adăugat că proiectele schimbă și mecanismele de investigare a corupției și împovărează procurorii anticorupție cu sarcini mai puțin însemnate, pe lângă cele de investigare a marii corupții. Și investigarea fraudelor bancare, inclusiv ”furtul miliardului”, ar putea fi pusă în dificultate de inițiativele parvenite de la Ministerul Justiției, a remarcat Vladislav Gribincea.

 

Natalia Enache

(0) comentarii
2018-01-11 11:01
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload


"Trebuie să rupem cercul vicios al instituţiilor politizate"

Arcadie Barbăroşie, director executiv al Institutului de Politici Publice, a comentat în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată politizarea instituţiilor din Republica Moldova. "Există o serie de instituţii în stat care nu trebuie politizate. Societatea civilă a optat întotdeauna pentru depolitizarea Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului de Informaţii…//...
(0) comentarii
2015-01-06 11:37
Distribuie:

„Mă mândresc cu averea mea şi n-am de gând să mă împart cu nimeni. Răspund cu capul pentru fiecare cifră declarată”

Ion Diacov, şeful Procuraturii municipiului Chişinău, a comentat în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată relaţia cu adjunctul său, Vasile Gherasimenco, pe care l-a acuzat că ar fi protejat traficanţi de droguri. Între altele, omul legii a amintit despre averea nedeclarată a lui Vasile Gherasimenco. Ion Diacov a recunoscut că şi el are o avere…//...
(0) comentarii
2014-12-09 11:06
Distribuie:

„Nu ne mai putem confrunta cu anumite autorităţi care aplică normele aşa cum vor”

Simion Botnari, directorul Agenţiei Achiziţii Publice din cadrul Ministerului Finanţelor, a vorbit în cadrul unui interviu acordat portalului Moldova Curată despre carenţele din domeniul pe care îl administrează. Deşi recunoaşte că probleme există, el susţine acestea nu ar trebui generalizate. Simion Botnari crede că odată cu intrarea în vigoare a…//...
(0) comentarii
2014-11-10 15:45
Distribuie:

„Raportul SIS în privința lui Harmaniuc, Cozma și Crețu a fost incomplet”

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii explică într-un interviu pentru Moldova Curată de ce au fost acceptați în sistemul judecătoresc mai mulți candidați cu rapoarte negative la SIS și care au fost adevăratele motive pentru care a fost lichidată Curtea de Apel Bender. //...
(0) comentarii
2014-10-27 20:36
Distribuie:

Eduard Harunjen, şeful Procuraturii Anticorupţie, vorbeşte despre dosarele deputaţilor Nicolae Juravschi şi Grigore Petrenco

Eduard Harunjen, şeful Procuraturii Anticorupţie, a vorbit în cadrul unui interviu pentru portalul „Moldova Curată” despre dosarul deputatului liberal-democrat Nicolae Juravschi şi cel al parlamentarului comunist Grigore Petrenco, ambii urmăriţi penal pentru fals în declaraţia de avere. Omul legii a explicat de ce Nicolae Juravschi a scăpat basma curată, iar…//...
(0) comentarii
2014-09-15 09:58
Distribuie:

„Ţara noastră nu este un elev rău, dar politicul rămâne cel mai sensibil aspect”

Reprezentanta Republicii Moldova la GRECO (Grupul statelor contra corupţiei),  un Comitet de monitorizare al Consiliului Europei instituit în baza unui acord parţial şi lărgit, anunţă că activitatea Comisiei Naţionale de Integritate va fi supusă unei prime evaluări internaţionale în anul 2015 în cadrul celei de-a patra runde de evaluare GRECO.…//...
(0) comentarii
2014-08-01 12:02
Distribuie:
‹ First  < 4 56 7 8 >  Last ›

LiveChat-uri:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.