Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Leonid Morari, membru CNI

Ultimul post de lucru al lui Leonid Morari, până la numirea în funcţia de membru al CNI din partea Partidului Democrat, a fost cel de şef de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Morari a prejudiciat statul

Din cauza neglijenței responsabililor de la FISC și, în parte, a lui Leonid Morari, la sfârșitul anului trecut Insectoratul Fiscal de Stat din mun. Chișinău fost obligat de instanța de judecată să-i restituie unui agent economic TVA în valoare de aproape patru milioane de lei.

Potrivit unei hotărâri judecătorești emisă la 5 decembrie 2012 de Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, fără a avea o procură semnată de conducerea IFPS,  Leonid Morari a atacat cu recurs o decizie judecătorească prin care IFPS a fost obligat să restituie unui agent economic TVA-ul în valoare de  3 921 093 lei pentru perioada anilor 2005-2008. 

Recursul lui Morari a fost respins de CSJ tocmai din cauza lipsei procurii, astfel IFPS a ratat posibilitatea de rejudecare a cazului și a fost nevoit să restituie acești bani.

În hotărârea judecătorească se menționează că, anterior, la examinarea cauzei date în prima instanţă au mai participat reprezentanţi ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din mun. Chişinău, însă ei dispuneau de procuri, care erau semnate de către şefii instituţiei. 

Declarație de avere

Leonid Morari notează în declarația sa cu privire la venituri și proprietăți pentru anul 2011 că a obținut venituri salariale de 111 mii de lei, iar soția sa – de 104 mii de lei.

Morari deține în proprietate patru terenuri agricole extravilane la Băcioi (de 0,97 ha, 0,22 ha, 0,16 ha și 0,09 ha), valoarea cadastrală totală a terenurilor fiind de opt mii lei.

Tot Leonid Morari declară  un garaj în Chișinău cu o suprafaţă de 18 m.p., estimat la 1 162 de lei. Iar Galina Morari, soţia membrului CNI, deţine un apartament în Chişinău cu suprafaţa de 67,4 m.p. și valoarea cadastrală de 378 mii de lei.

Chiar dacă deține în proprietate un garaj, Morari nu indică niciun automobil în declarația de proprietate. Membrul CNI afirmă că are acest garaj din 1982, între timp a schimbat mai multe mașini, iar acum nu are niciuna.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2013-04-29 20:17
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.