Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Foștii membri ai CNI, care au cerut salarii restante, au pierdut procesul de judecată cu ANI

Magistrații de la Curtea de Apel Chișinău au respins cererea foștilor membri ai Comisiei Naționale de Integritate (CNI) Vera Lupu, Dumitru Prijmireanu și Leonid Morari, care au cerut ca Autoritatea Națională de Integritate (ANI) să le plătească salariile pentru perioada de după expirarea mandatelor și până când a fost aleasă noua conducere a instituției. Ei au motivat că în această perioadă au fost la serviciu. Magistrații au argumentat că foștii membri ai CNI nu au documente care ar dovedi că au muncit în acea perioadă.

Foștii membri ai CNI au cerut ca ANI să le plătească fiecăruia suma de circa 29 de mii de lei, care ar reprezenta salariile restante, plus alte 2645 de lei pentru fiecare zi de reținere a salariului. Solicitarea vine după ce fostul președinte al CNI, Anatolie Donciu, a emis, în vara anului trecut, ordine de încetare de drept a mandatelor membrilor și, prin urmare, nu au mai fost salarizați. El a argumentat anterior pentru portalul Moldova Curată că foștii membri nu mai erau în drept să stea în instituție și să fie remunerați pentru acest lucru, atât timp cât le expiraseră mandatele.

De cealaltă parte, cei trei au argumentat în instanță că încetarea mandatului nu înseamnă încetarea activității și că ei s-au prezentat la serviciu, prin urmare, solicită încasarea salariului restant și penalitățile pentru zilele de reținere.

Instanța de judecată reține că reclamanții nu au probat că, după încetarea temeiului legal de apariție a raportului de exercitare a funcției, au îndeplinit anumite atribuții de serviciu, or au declarat în ședința de judecată că nu au participat în ședințe lucrative a grupului de lucru și nu li s-au repartizat spre îndeplinire careva obligații de muncă, or Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate nu prevede careva atribuții”, au notat magistrații de la Judecătoria Chișinău (sediul Râșcani) în decizia emisă la 18 aprilie 2018.

Legea cu privire la ANI nu conține reglementări cu privire la atribuțiile, competențele membrilor CNI

Foștii membri au contestat decizia primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău. Colegiul Civil al acesteia a motivat că invocata prelungire a mandatului nu a fost probată prin nici un act juridic. ”Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate nu conține reglementări cu privire la atribuțiile, competențele membrilor CNI, or, o asemenea Comisie nici nu se regăsește în structura organizatorică a instituției date”. În final, magistrații de la CA Chișinău au respins ca neîntemeiat apelul lui Leonid Morari, Dumitru Prijmireanu și Vera Lupu.

Leonid Morari a declarat pentru portalul Moldova Curată că la ședința de judecată magistrații nu i-au întrebat nimic în apărarea cauzei lor, ci doar și-au anunțat decizia. ”Justiție ca în Moldova. Desigur că vom contesta la Curtea Supremă de Justiție”, a conchis Leonid Morari.

Mandatele foștilor membri ai CNI s-au încheiat după ce instituția s-a reformat și și-a schimbat și numele: din CNI în ANI. În prezent instituția nu mai are membri, ci inspectori de integritate.

Lilia Zaharia

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2018-11-16 11:11
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.