Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Adepţi ai separatismului, candidaţi la fotoliul de primar al orașului Taraclia

Şase candidaţi aspiră la fotoliul de primar al orașului Taraclia. Printre aceştia, actualul primar, Serghei Filipov, anterior membru PCRM, care la actualele alegeri candidează independent, şi actualul preşedinte al raionului Taraclia, Alexandr Garanovschi, membru PCRM. Anterior ambii au scandalizat opinia publică cu declaraţii care conţineau îndemnuri la separatism. Aceştia optează pentru acordarea unui statut special raionului Taraclia şi ameninţau că în cazul în care autorităţile nu dau curs acestei doleanţe pot organiza un referendum asemănător celui din 2 februarie 2014 din Găgăuzia, declarat ilegal de autorităţi. În funcţia de primar de Taraclia își mai doresc să ajungă Fiodor Covalji, membru PDM, director al întreprinderii „Taraclia Gaz” SRL, Teodora Dimitrieva, membru PLDM, şefă a oficiului de Stare Civilă, Taraclia, Vasile Gaidarji, antreprenor, membru al Partidului Socialiştilor, şi Ivan Panicerschi, propus de BE „Lista Poporului”.

Serghei Filipov a lansat îndemnuri la separatism

Actualul primar, Serghei Filipov (50 de ani), a devenit cunoscut opiniei publice când în martie 2014  a făcut o declaraţie în care cerea acordarea unui statut special raionului Taraclia, „în caz contrar, raionul va intra în componenţa autonomiei găgăuze”. Filipov motiva prin faptul că, potrivit strategiei de descentralizare, adoptată de Parlament, Taraclia ar urma să fie alipit la raionul Cahul, iar acest fapt putea face ca etnicii bulgari să fie în minoritate. Primarul din Taraclia susţinea că în raion ar putea fi organizat un referendum similar celui din Găgăuzia, declarat ilegal de către Chișinău. "În acest caz vom restabili dreptatea istorică. Găgăuzii şi bulgarii au trăit împreună timp de secole în Balcani. Aici am fost transferaţi la ordinul ţarului. Prin urmare, în cazul în care Parlamentul refuză să ne acorde un statut special, vom solicita aderarea la Găgăuzia. Nu putem cere independenţă pentru că este imposibil. Odată cu aderarea la Găgăuzia, vom beneficia de un statut special. Deci, în cazul unirii Republicii Moldova cu România, Taraclia şi Găgăuzia vor avea dreptul de a ieşi din componenţa Republicii Moldova", declara Serghei Filipov în martie 2014.

Dosar clasat

O lună mai târziu, în aprilie, pe numele primarului a fost deschis un dosar penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Filipov era acuzat că a tăiat mai mulţi arbori  din parcul central al orașului Taraclia fără a coordona această decizie cu reprezentanţii Inspectoratului Ecologic din raion, acțiune ce se înscrie în Codul Penal. Procurorii cereau o pedeapsă de şase ani de  închisoare şi o amendă de 165 de mii de lei. Filipov a fost de părere că învinuirile i-au fost aduse din cauza convingerilor sale politice. Un an mai târziu judecătorii instanţei din Taraclia au clasat dosarul, motivând că în acţiunile lui Filipov nu ar exista elemente de infracţiune. Tot atunci, în aprilie 2015, Parlamentul a votat în prima lectură acordarea unui „statut special” raionului Taraclia.

Nu cunoaşte limba română

Filipov este născut în Ucraina, deţine actualmente cetăţenia Republicii Moldova şi locuieşte în orașul Taraclia. În datele biografice din dosarul depus la Consiliul Electoral de Circumscripţie arată că este medic de profesie. Datele biografice sunt sumare şi pe alocuri acesta scrie în limba română, dar cu alfabet chirilic. 

Filipov a declarat suma de 199 454 mii de lei obţinută pe parcursul anilor 2013 - 2014 din funcţia de primar. Indică două case de locuit în orașul Taraclia cu o suprafaţă de 70,1 m p. şi 82,7 m. p., două terenuri în raza oraşului cu o suprafaţă de 0,11 şi de 0,9 ari şi două proprietăţi imobile cu o suprafaţă de 20  şi 36 m.p., fără a specifica destinaţia acestora. 

Un raport al Curţii de Conturi referitor la executarea bugetelor şi gestionarea patrimoniului raionului Taraclia în anul 2013 constată mai multe nereguli în procesul de gestionare a banilor publici în cadrul primăriei Taraclia, printre care şi economisirea unor sume de circa 200 mii de lei din banii destinaţi alimentaţiei copiilor din grădiniţe. Astfel în timp ce Ministerul Educaţiei prevedea alocarea a 8 lei pe zi pentru alimentarea copiilor cu vârsta de până la 3 ani şi circa 10 lei copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani, primăria orașului Taraclia aloca 4, 84 de bani. Reprezentanţii Primăriei au motivat că ar fi dus lipsă de oferte la produse lactate, peşte şi carne.

De la „graniţele raionului”, vrea la cârma oraşului

PCRM s-a lansat în alegerile locale din Taraclia din acest an cu piesa tare, propunându-l la funcția de primar al orașului pe actualul preşedinte al raionului, Alexandr Garanovschi (57 de ani). Garanovschi are studii medii speciale. Este tehnician hodrotehnic de meserie. Ajuns funcţionar de stat, obligat de lege să cunoască limba statului în care locuieşte, Garanovschi  nu a ascuns niciodată că nu cunoaşte limba română şi cerea să i se vorbească ori de câte ori a avut ocazia la şedinţe publice, în limba rusă. La fel ca şi Filipov, Garanovschi consideră necesară atribuirea statutului de „autoritate naţional-culturală” raionului Taraclia. Acesta a declarat în calitate de preşedinte de raion, citat de gazetadesud.md, că acest pas le-ar aduce „mai multă siguranţă, stabilitate” şi „ar garanta păstrarea intactă a graniţelor raionului”. Dădea drept exemplu în acest sens autonomia găgăuză. 

Afectat de criză

În datele sale biografice, Garanovschi scrie că din 1991 până în 2011 s-a ocupat de activitate antreprenorială. Cu toate acestea, pe lângă veniturile din salariul de preşedinte de raion, în sumă de 253 737 de lei, obţinute pe parcursul anilor 2013 – 2014, candidatul nu indică alte averi. În declaraţia referitoare la venituri şi proprietăţi depusă la Consiliul Electoral de Circumscripţie, Garanovschi nu declară că ar avea casă de locuit, maşină ori cote părţi în vreo afacere. Cu toate acestea, anterior el se afla în fruntea unei fabrici de vinuri, SC „Grand Garanovschi” SRL. Potrivit informaţiei oferite de Camera de Înregistrări de Stat, această întreprindere deocamdată nu este radiată din baza de date, dar se află în proces de lichidare. Potrivit ultimului raport financiar, în 2012 firma înregistra venituri din vânzări în sumă de circa 2, 1 milioane de lei, principalul gen de activitate al acesteia fiind comerţul cu ridicata al băuturilor alcoolice. Alexandr Garanovschi este fondator unic, dar în prezent întreprinderea are un administrator provizoriu, care ia parte la  procesul de insolvabilitate. Solicitat de Moldova Curată, Garanovschi a declarat că acum nu are „nici casă, nici masă”. „Din 2013 închiriem cu familia un apartament. Muncim ca să ne plătim datoriile. Firma este în proces de lichidare”, ne-a informat el, precizând că a intrat în criză după ce a accesat un credit de 12 milioane de lei de la Victoriabank. „Toate bunurile noastre au fost vândute pentru a restitui o parte din datoriile față de bancă”, a mai spus Garanovschi, precizând că încă nu şi-a stins toate datoriile. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a figurat pe locul 46 pe lista comuniștilor la funcţia de deputat. În pofida datoriilor, la actualele alegeri a donat partidului 10 mii de lei. 

Nereguli depistate de CC

În ceea ce priveşte activitatea sa în fruntea raionului Taraclia, în 2013 Curtea de Conturi a descoperit mai multe nereguli, enunţate în raportul privind executarea bugetelor şi gestionării patrimoniului raionului. “Auditul a elucidat iregularități semnificative în materie de disciplină financiară la gestionarea cheltuielilor din bugetele UTAG, care s-au soldat cu: efectuarea de cheltuieli neregulamentare, iraţionale şi contrar destinaţiei; denaturarea datelor din registrele contabile şi dările de seamă; încălcarea procedurilor la achiziţiile de mărfuri şi servicii; efectuarea de cheltuieli neregulamentare pentru investiții și reparații capitale, nefiind asigurată eficiența utilizării banului public”, se spune în raportul de audit.

Candidatul PDM: generos cu partidul, după ce statul a fost generos cu el

Partidul Democrat din Moldova l-a propus la funcția de primar  pe Fiodor Covalji (40 de ani), directorul întreprinderii “Taraclia Gaz” SRL și unul dintre cei mai generoși donatori ai PDM din această regiune.

Covalji este născut în satul Nagornoie din Ucraina, dar în prezent are cetățenia Republicii Moldova. Locuiește în orașul Taraclia și este inginer de profesie. În declarația de avere indică venituri din salariul din funcția de bază în sumă de 245 300 lei obținuți pe parcursul ultimilor doi ani și 8000 de lei din activitatea didactică. Dacă ar ajunge primar ar avea un salariu un pic mai mic decât cel pe care îl declară acum. 

Covalji are, potrivit documentului, un apartament de 72 m. p. și o casă de 168 m.p., ambele amplasate în Taraclia. Mai deține un automobil Honda și  cote-părți a câte 50 % în SRL “Acton Gaz” și SRL “TC Construct”. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a donat Partidului Democrat 99 mii de lei. În actuala campanie electorală, până la acest moment a făcut două donații de 15 și 17 mii de lei.

Denumirea întreprinderii de stat pe care o conduce figurează și ea în raportul Curții de Conturi la care am făcut trimiteri mai sus. CC a relevat că 14 localități din raionul Taraclia au transmis în gestiune SRL “Taraclia Gaz”, fără a înregistra la organul cadastral, 7 conducte de gaze de presiune înaltă, 30 de conducte de gaze de presiune medie cu lungimea totală de circa 25 de km și 34 de conducte de gaze de presiune joasă cu lungimea de 42 km. Curtea de Connturi a criticat administrația publică locală, în a căror propritate sunt înregistrate aceste rețele de gazoduct, că le-au transmis în gestiune agentului economic gratuit, fără a obține beneficii pentru comunitate și fără a le înregistra la organul cadastrul.

Svetlana Corobceanu

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(1) comentarii
2015-06-03 00:15
Distribuie:

MOLDOVAAAN

22.06.2015
23:51
Demult vorbeam eu despre circulatia masinelor cu "placute de inmatriculare" etc.etc. Ia incercati sa mergeti "fara numar" - va opreste orice politist - insa masinele cu "numere" transnistrene sunt "LEGALE" ... nimeni nu "vede" asta

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Decizie CSJ: Episcopul Marchel, obligat să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare

Decizie CSJ: Episcopul Marchel, obligat să-i plătească Maiei Sandu 20.000 de lei prejudiciu moral pentru discriminare
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pronunțat miercuri, 3 iulie 2019, o hotărâre definitivă în procesul de judecată intentat de Maia Sandu Episcopului de Bălți, Marchel. Actuala prim-ministră l-a acționat în judecată pe episcop pentru declarațiile făcute de acesta în timpul campaniei prezidențiale din 2016, atunci când Maia Sandu a concurat în…//...
(0) comentarii
2019-07-04 02:27
Distribuie:

Democrata Tatiana Golban ar fi fost numită în funcția de șefă interimară a Direcției Educație Buiucani cu încălcarea legislației

Democrata Tatiana Golban ar fi fost numită în funcția de șefă interimară a Direcției Educație Buiucani cu încălcarea legislației
Șefa interimară a Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buicani din municipiul Chișinău, Tatiana Golban, ar fi fost numită în funcție, acum o lună, cu încălcarea legii. Cel puțin așa susțin unii juriști, care fac trimitere la Legea privind funcția publică. ”Odinul de numire este de contestat, întrucât Legea este…//...
(0) comentarii
2019-06-21 20:43
Distribuie:

Integritatea politică în societatea moldovenească – între Coduri de Etică și criză de moralitate

Integritatea politică în societatea moldovenească – între Coduri de Etică și criză de moralitate
Clasa politică moldovenească are mari deficiențe la capitolul integritate, dar nici instituțiile statului și nici societatea nu sancționează în mod eficient aceste abateri, afirmă experți, dar și politicieni, participanți la masa rotundă „Integritatea politică – condiție esențială a unui sistem național durabil de integritate”, organizată de Asociația Presei Independente și…//...
(0) comentarii
2019-06-01 13:18
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.