Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Amendă pentru miniştrii care nu şi-au declarat averile

Judecătoria sectorului Râşcani din municipiul Chişinău a sancţionat cinci miniştri, deoarece demnitarii nu şi-au declarat averile atunci când au fost numiţi în funcţie în Guvernul condus de Iurie Leancă. Din cei cinci miniştri, doar doi au achitat amenda.

Șapte miniștri nu au depus declarațiile de avere

În luna august curent, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că şapte miniştri din actualul Guvern nu au depus la CNI declaraţiile de avere, după ce au fost învestiţi sau reconfirmaţi în funcţie. Este vorba de ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga; ministra Educaţiei, Maia Sandu; ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu; ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi; ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă; ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean şi cel al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov.

Pe numele primilor cinci miniştri menţionaţi, judecătoria sectorului Râşcani al capitalei a emis hotărâri prin care îi recunoaşte vinovaţi, deoarece demnitarii nu au depus declaraţiile de avere la CNI în termen de 20 de zile de la data numirii lor în funcţie. Pentru aceste încălcări, celor cinci miniştri li s-a aplicat o amendă de câte 1 500 de lei.

Doi miniştri aşteaptă motivarea de la judecată

Doar doi miniștri au achitat amenda. Este vorba de Octavian Bodişteanu, ministrul Tineretului şi Sportului, și Valentina Buliga, ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Ministra Educaţiei, Maia Sandu, susţine că nu comentează situația, fiindcă informaţia aplicării acestei amenzi ar avea un caracter personal.
Reprezentanţii Serviciului de presă din cadrul ministerului Sănătăţii au menţionat că ministrul Andrei Usatîi încă nu a primit hotărârea judecăţii, dar imediat ce actul va fi recepţionat de demnitar, amenda va fi achitată.
Nu a primit hotărârea instanţei nici ministrul Apărării. Vitalie Marinuţă a declarat pentru Moldova Curată că va studia decizia judecăţii şi, dacă este dovedit că el a încălcat legea, atunci va achita amenda. „Este prima amendă din viaţa mea. Dacă instanţa a decis că sunt vinovat, atunci mă voi conforma”, suţine ministrul.

Dorin Recean mai așteaptă

Experta anticorupţie Cristina Ţărnă susţine că judecătorii care au examinat cauzele trebuiau să transmită copiile hotărârilor contravenţionale către contravenient şi alte parţi în proces în termen de trei zile de la data pronunţării. „Articolul 463 din Codul contravenţional prevede că, în cel mult trei zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, o copie a acestei decizii este remisă părţilor care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale. Totodată, la cerere, această hotărâre este remisă şi părţii prezente la şedinţă, iar faptul expedierii este consemnat în dosar”, susţine experta.

Menţionăm că instanţa de judecată nu a emis încă o hotărâre pe numele lui Dorin Recean şi al lui Vasile Bumacov. CNI a constatat că şi aceşti ministri nu şi-au depus declaraţiile de avere după numirea lor în funcţieîn Guvernul condus de Iurie Leancă.

 

Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2013-11-13 10:05
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.