Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

ANI a primit sistemul electronic de depunere a declarațiilor de avere, care urmează să fie aplicat de la anul viitor

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a recepționat acum două zile sistemul electronic de depunere online a declarațiilor de venituri și interese personale, „e-integritate”, care ar urma să fie pus în aplicare începând cu anul viitor. Sistemul a costat peste 2,162 milioane de lei, bani achitați dintr-un credit acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului „e-transformare a Guvernării”, administrat de instituția publică Centrul de Guvernare Electronică. 

Funcționarea acestui sistem va exclude depunerea declarațiilor pe suport de hârtie, așa cum se întâmplă în prezent. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, declarațiile ar urma să fie depuse online, funcționarii folosind semnătura electronică. „Sistemul asigură accesarea declarațiilor în mod public, precum și verificarea automatizată a declarațiilor prin utilizarea datelor externe din registre de stat relevante”, se spune în actul de transmitere, semnat de președintele în exercițiu al ANI, Anatolie Donciu. 

Introducerea sistemului de declarare electronică a fost așteptată de ANI, în special pentru că instituția nu mai dispune de spațiu pentru arhivarea declarațiilor pe hârtie, depuse din anul 2013, de la crearea CNI, și până în prezent. „Transmiterea sistemului către ANI a fost primul pas. Urmează să înregistrăm acest sistem la Centrul de protecție a datelor cu caracter personal, apoi să aibă loc repartizarea semnăturii electronice pentru sibecții declarării. Ar fi cam 60 de mii de astfel de semnături. Am elaborat un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. De asemenea, urmează să fie creat Registrul electronic al subiecților declarării”, ne-a explicat Anatolie Donciu. 

Potrivit președintelui în exercițiu al ANI, termenul în care sistemul trebuie pus în aplicare este foarte restrâns, astfel că există temeri că nu se va reuși instruirea tuturor subiecților declarării cum să facă declararea online. Potrivit noii legi privind declararea averii și a intereselor personale, adoptată în vara anului 2016, de la 1 ianuarie 2018 subiecții declarării vor depune declarațiile exclusiv electronic. 

Datele unui raport al Băncii Mondiale citate de ANI, arată că în lume, instituții de verificare a conflictelor de interese și averilor nedeclarate există în 180 de țări. Dintre acestea doar în 15 dispun de sistemele electronice de declarare, inclusiv Moldova. 

Viorica Manole

În imagine: camera în care ANI depozitează declarațiile pe suport de hârtie.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2017-05-25 10:43
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.