Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Consiliera socialistă Eugenia Ceban și-a construit o casă modernă în doar trei ani

Eugenia Ceban, consilieră pe lista socialiștilor, pledează în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) pentru susținerea categoriilor sociale cu venituri mici: fie că sunt angajați în sistemul bugetar, fie că sunt persoane în etate care trăiesc din pensii mizere. Consiliera locuiește într-o casă nouă și modernă situată în localitatea Tohatin, municipiul Chișinău, care a fost ridicată în doar trei ani.

În Parlament și la Primărie, în echipa socialiștilor

În luna martie 2015, Eugenia Ceban a fost angajată în Parlamentul Republicii Moldova în calitate de asistentă a deputatului socialist Bogdan Țîrdea. La alegerile locale din anul 2015, Eugenia Ceban a fost aleasă consilieră locală, tot pe listele socialiștilor, devenind astfel colegă cu fiul său, Ion Ceban.

În CMC, Eugenia Ceban vine cu diferite inițiative și propuneri de a susține diferite categorii sociale cu venituri mici, atât angajați în instituțiile preșcolare, cât și persoane în etate.

Recent, în cadrul unei conferințe de presă, ea a declarat că PSRM a propus un proiect care prevede un adaos de 50% la salariu pentru unii angajați din grădinițele din capitală. „Am propus ca bucătarii, ajutorii lor și dădacele din grădinițele din capitală să primească acest adaos. Cei care lucrează în suburbii, primesc salariu de la autoritățile locale. Vom înainta Ministerului Finanțelor și Guvernului acest proiect. De asemenea, vom propune ca în grădinițe să existe nutriționist, iar atunci meniul va satisface toate cerințele”, a spus Ceban.

În timp ce se află în două funcții publice: cea de ales local, dar și de funcționară în Legislativ, Eugenia Ceban s-a mutat în casă nouă. Imobilul este situat în comuna Tohatin, municipiul Chișinău, la o margine de sat. Casa cu suprafața de circa 190 de metri pătrați este împrejmuită de un gard înalt de piatră. Edificiul este unul modern, semn că imobilul a fost dat în exploatare recent. Potrivit datelor cadastrale, recepția finală a casei a fost semnată în vara anului trecut.

Vila care s-a transformat în casă

În declarația de avere și interese personale a Eugeniei Ceban este menționat că această casă a fost ridicată doar în trei ani. Anterior însă Eugenia Ceban avea reședința într-un apartament de tip town-house situat în sectorul Buiucani din capitală, locuință pe care i-a dăruit-o fiului său, Ion Ceban, actualul purtător de cuvânt al președintelui Igor Dodon.

Dar de ce vă interesează averea mea?

Întrebată cum a reușit să ridice locuința într-un timp relativ scurt, în doar trei ani, Eugenia Ceban a răspuns că a avut mijloace financiare suficiente ca să-i dea casa fiului Ion, dar și să finalizeze construcția casei în care locuiește. ”Dar de ce nu vă duceți la cadastru și să vedeți că acea casă care i-am dăruit-o lui Ion, este cumpărată după ce am vândut eu casa părintească cu șase ari de teren din mijlocul Chișinăului? Care este problema? Aceea a fost vilă, dar nu casă. Ea este la Tohatin și eu mă duc doi kilometri pe jos. Am legalizat și am făcut din vilă casă, că nu știu care va muri primul, eu sau soțul. Veniți la mine acasă și veți vedea cum eu trăiesc acolo”, spune Eugenia Ceban, menționând că a ales să-și ridice o casă pentru ca cei cinci nepoți ai săi să poată alerga în voie prin curte.

În declarația de avere și interese personale pentru anul 2016, Eugenia Ceban mai indică venitul salarial obținut de la Parlament de peste 76 de mii de lei, circa 81 de mii de lei este valoarea totală a pensiilor Eugeniei Ceban și a soțului său. Valoarea indemnizației obținute de la CMC este de peste 40 de mii de lei. Familia Ceban mai are în proprietate un autoturism de model Vaz, fabricat în anul 1991.

De la simpatia față de Vladimir Voronin la cea față de Igor  Dodon

Eugenia Ceban are studii în domeniul psihologiei, iar în perioada guvernării comuniste a deținut funcția de șefă a Direcției Asistență Socială din municipiul Chișinău.

În anul 2012 aceasta a fost demisă de către Dorin Chirtoacă, după câteva procese de judecată. Funcționara era susținătoare a lui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor din Moldova.

Potrivit publicației Jurnal de Chișinău, pe când era la șefia Direcției, aceasta păstra portretul lui Voronin la mare cinste în biroul său. Atunci i-a acuzat pe doi funcționari din Primărie că i-au scos portretul din birou. „Cei doi au intrat în birou, iar Oleg Poiată mi-a smuls de pe perete portretul cu tot cu ramă al lui Voronin. Ce au ei cu mine, dacă eu îi simpatizez pe comunişti? Eu îi susţin pe cei deştepţi, şi pe Dodon! De ce Chirtoacă îşi ţine deasupra capului atârnată poza lui Băsescu?”, menționa Eugenia Ceban când era în funcție publică.

Imediat ce a părăsit șefia la Direcție, Eugenia Ceban s-a angajat în calitate de coordonatoare de proiecte în cadrul Fundației Partidului Socialist ”Soluția”.

Lilia Zaharia

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2017-10-03 12:47
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Conflicte de interese, protectionism și afaceri camuflate. Imperiul de construcții al primarului milionar de la Bogzești

 Conflicte de interese, protectionism și afaceri camuflate. Imperiul de construcții al primarului milionar de la Bogzești
Familia primarului PDM de la Bogzești, Telenești, Vasile Ozun, deține trei firme de construcții care câștigă constant contracte de zeci de milioane de lei la concursurile de achiziții publice.  O firmă este trecută în acte pe numele său, una - pe al fiului și a treia - pe numele fostei…//...
(0) comentarii
2018-09-17 15:11
Distribuie:

DEPUTAT ȘI MODERATOR LA TV: CONFLICT DE INTERESE? ÎN ROMÂNIA - DA, ÎN R. MOLDOVA - NU

DEPUTAT ȘI MODERATOR LA TV: CONFLICT DE INTERESE? ÎN ROMÂNIA - DA, ÎN R. MOLDOVA - NU
De câțiva ani, deputatul socialist Bogdan Țîrdea pregătește și moderarează o emisiune de opinie, intitulată ”НА САМОМ ДЕЛЕ”, difuzată cu regularitate de postul de televiziune NTV Moldova. Legislația îi permite unui ales al poporului să desfășoare doar activități remunerate didactice și științifice – alte funcții sunt incompatibile cu poziția sa.…//...
(0) comentarii
2018-09-11 12:03
Distribuie:

Vilele ascunse ale liderului PDM

Vilele ascunse ale liderului PDM
Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, deține proprietăți în străinătate pe care nu le-a indicat în declarațiile de avere atunci când a fost deputat în Parlament (2010 - 2014). În prezent el nu deține nici o funcție publică, de aceea nu depune declarații de venituri și interese. Reporterii…//...
(0) comentarii
2018-09-05 13:12
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Valeri Hudoba
Magistrat la Judecătoria Comrat
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.