Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Directori de licee, sancționați de CNI

Cel puțin doi directori de licee din Chișinău au fost amendați pentru că nu au luat în serios obligația de a depune declarațiile de venituri și interese pentru anul 2012. Directoarea Liceului ”Vasile Vasilache”, Vera Bălănel, și Boris Volosatâi de la ”Gheorghe Asachi” au depus declarațiile abia după ce au fost citați la Comisia Națională de Integritate (CNI). Bălănel a plătit pentru întârziere o amendă de 1500 de lei, în timp ce Boris Volosatâi spune că nu ține minte dacă a plătit amenda sau nu, dar știe că a fost citat la CNI.

Declarație depusă cu întârziere și cu greșeli

În declarația de avere a Verei Bălănel pentru anul 2012 se regăsesc mai multe proprietăți, însă modul cum a fost completat documentul rămâne neclar. Directoarea indică un salariu de 174 mii de lei, ceea ce ar însemna că primește lunar 14 mii de lei.  Solicitată de Moldova Curată, Vera Bălănel a spus că are un salariu lunar de 4-5 mii de lei, dar că a indicat suma preluată de la Inspectoratul Fiscal și reprezintă totalul salariului pentru un an și jumătate.

La capitolul bunuri imobile, ea indică un șir de terenuri și cote-părți din imobile dobândite în 2013, adică în afara perioadei cuprinse în declarație. ”În primavara anului 2013 trebuia să merg des la Ungheni ca să mă ocup de moștenirea lăsată de mama mea, de aceea nu am depus declarația la timp”, a spus Vera Bălănel, care nu vede nicio problemă în faptul că a indicat și bunuri dobândite în anul 2013. 

Au plătit amendă, dar nu toți

CNI a confirmat pentru Moldova Curată că Vera Bălănel a plătit amenda, în baza art. 330 Cod Contravențional (încălcarea termenelor de declarare a veniturilor şi a proprietăţii sau a intereselor personale). Cât despre directorul Liceului ”Gheorghe Asachi”, care a fost citat în instanță pentru aceeași contravenție două zile mai târziu, nu se știe de ce acesta nu a plătit. ”Probabil în cazul D-lui a expirat termenul de prescripție”, ne-a comunicat Serviciul de Presă al CNI.  

Boris Volosatâi spune că nu se afla în țară atunci când trebuiau depuse declarațiile de venituri și interese, dar că nu ține minte dacă a plătit sau nu amenda. În declarația sa găsim bunuri cu o valoare ce pare să depășească veniturile legale ale familiei Volosatâi, ambii soți fiind angajați la buget.

Averi ce depășesc veniturile legale

Astfel, Boris Volosatâi indică o casă de 130 mp dobândită în anul 2008 și un apartament de 100 mp dobândit în 2013. Valoarea celor două imobile nu este indicată. De asemenea, în anul 2007 familia a cumpărat cu 288 de mii de lei un automobil Mazda produs în anul 2007, iar în anul 2012 - și un Mercedes (produs în anul 2009), care a costat 100 de mii de lei. Întrebat de Moldova Curată dacă nu cumva valoarea acestor bunuri depășește veniturile declarate, Boris Volosatâi a răspuns că apartamentul a fost procurat în rate și că abia în 2013 s-a mutat în el, iar casa i-a fost lăsată moștenire de către părinți. Cât despre mașini, ambele au fost cumpărate în leasing, iar la ultima (Mercedes) încă mai plătește rate. Chiar și așa, venitul anual declarat al familiei (aproximativ 200 000 mii de lei - salariul ambilor soți) este mai mic decât cheltuielile făcute în ultimii ani. Volosatâi nu a avut un răspuns la întrebarea de ce nu a indicat valoarea cadastrală a caselor. 

Directorul de la ”Gheorghe Asachi” este și președinte al Federației de Triatlon Forță, fapt indicat în declarația de interese. Volosatâi spune că aici face muncă de voluntariat, întruct niciun președinte de federaţie sportivă nu este salarizat. Într-o notă remisă Moldovei Curate, Ministerul Tineretului și Sportului anunță că în anul 2012, Federația condusă de Boris Volosatâi a primit 70 de mii de lei ”în conformitate cu calendarul acțiunilor sportive”.

În total, în municipiul Chișinău există peste 70 de licee. Șefa-interimară a Secției Resurse Umane a Direcției Generale Educație a  comunicat pentru Moldova Curată că în anul 2012, directorii liceelor din Chișinău au depus declarații de venituri și de interese personale în proporție de 95 la sută, iar pentru anul 2013 doar doi directori nu au depus.
        

Viorica Manole

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2014-06-20 05:59
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.