Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Firma soției șefului de la „Cadastru” a încasat milioane, dar nu a reparat în termen un drum public

Firma soției șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, a cîștigat în anii 2012 și 2013 două licitații, în urma cărora a încheiat contracte de peste 183 de milioane de lei pentru reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași. Potrivit auditului Curții de Conturi, firma a executat lucrări la prețuri majorate și încălcând termenele de executare. Contrar acestor nereguli, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu a aplicat nicio sancțiune companiei ce nu și-a onorat nici până în acest moment obligațiile contractuale.

Mai întâi a fost Șelin

Reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași a pornit din start cu stângul. Prima companie care a fost contractată încă în anul 2007 și-a luat angajamentul să repare cele 46 de km de drum pe parcursul a 15 luni. Pentru aceasta, firma „Quadro Design Plus”, despre care presa a scris că ar aparține în proporție de 50 la sută omului de afaceri Victor Șelin, a cerut 393 de milioane de lei. Pe parcurs însă, prețul a fost majorat. Conform contractului, compania urma să își încheie lucrările pe 17 aprilie 2009. Două luni mai târziu însă, pe 4 iunie 2009, aceasta a cerut majorarea contractului cu 61 de milioane de lei. La acel moment, compania nu efectuase niciun sfert din lucrări. Iar în 2012, atunci când a fost reziliat contractul, firma raporta că a executat peste 40 % din lucrări, cheltuind 160 de milioane de lei. În realitate, comisia de recepție a constatat că au fost efectuate lucrări în valoare de numai 45 de milioane de lei (!).

Lucrări preluate de firma apropiată lui Anatolie Ghilaș

După rezilierea contractului, de reparația drumului s-a ocupat, începând cu anul 2012, compania „Lusmecon”, în care soția șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Galina Ghilaș, deține peste 87 la sută din acțiuni. Noul antreprenor a fost desemnat în urma unor licitații, iar pentru lucrările pe care urma să le efectueze compania a primit 183 de milioane de lei (99,9 milioane de lei în baza unui contract și 83 de milioane de lei în baza altui contract). Auditul Curții de Conturi arată că suma solicitată de firmă a fost exagerată, în condițiile în care numai urmare a inflației din ultimii ani, valoarea lucrărilor de reparație a acestui tronson de drum ar fi trebuit să se reducă cu 22,7 milioane de lei. ASD însă nu doar că nu a micșorat prețul estimativ, dar chiar l-a acceptat pe cel cu 20 % mai mare propus de „Lusmecon”, lucru interzis de lege.

Nereguli tolerate de ASD

Administrația de Stat a Drumurilor a mers chiar mai departe. Cu câteva zile înainte de a fi expirat termenul stabilit în contract pentru efectuarea lucrărilor de reparație pe tronsonul Rezina-Orhei Călărași, ASD a decis să prelungească cu nouă luni perioada de executare a lucrărilor. „Lusmecon” nu s-a încadrat nici în acest termen. Neregulile au continuat, iar ASD le-a tolerat. Firma, contrar prevederilor contractuale, a efectuat și a inclus în preț lucrări de circa 14 milioane de lei care nu erau prevăzute, ulterior acești bani i-au fost achitați de către ASD printr-un nou contract încheiat. De asemenea, Curtea de Conturi a constatat majorări de prețuri de peste jumătate de milion de lei și neexecutarea lucrărilor în valoare de 2,7 milioane de lei.

O reparație cu termene depășite

Precizăm că ADS este o instituție subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, care de un an este condus de Vasile Botnari, coleg de partid cu Anatolie Ghilaș.
Reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași  nu este finalizată nici astăzi. La sfârșitul anului trecut, din cei 46 de km, au fost reabilitați doar 29,8 km. În loc să dureze 1 an și 3 luni, cum fusese planificat la început, lucrările au durat șase ani și au costat, până la acest moment, 360 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult decât fusese planificat.

„Nu are nicio legătură”

Actualul șef al Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, a declarat pentru Moldova Curată că nu au fost depistate nereguli în lucrările desfășurate de „Lusmecon”. „Termenele de executare a lucrărilor au fost prelungite din cauză că mai era nevoie de timp, iar lucrările executate în afara prevederilor contractuale au fost coordonate cu noi, de aceea au fost plătite suplimentar”, ne-a declarat Curmei.
Potrivit lui, relațiile dintre ASD și „Lusmecon” nu sunt influențate de faptul că proprietară a companiei este soția unui dintre colegii de partid ai ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. „Nu are nicio legătură. Pe acest tronson de drum au existat mai mulți antreprenori care au efectuat lucrări”, a mai spus Gheorghe Curmei.

„Nu am auzit de încălcări”

Solicitat de Moldova Curată, directorul companiei „Lusmecon”, Alexandru Ghilaș, fiul lui Anatolie Ghilaș, nu a vrut să comenteze constatările Curții de Conturi, explicându-ne, prin intermediul secretarei, că nu a văzut deocamdată ce constatări a făcut Curtea de Conturi.
Și Anatolie Ghilaș susține că pentru prima dată aude despre încălcări în lucrările executate de compania „Lusmecon”. „Aceasta este o companie mare, are mulți angajați și clienți. Își execută bine lucrările. Nu am auzit eu să fi depăși termenele de executare a lucrărilor. Să dea Domnul să lucreze și alții la fel de calitativ ca ei”, ne-a răspuns Ghilaș.
Șeful Agenției Relații Funciare și Cadastru susține că nu a făcut niciodată lobby pentru firma soției sale, iar faptul că el și ministrul Transporturilor sunt membri ai aceluiași partid nu are nicio legătură cu modul în care este tratată compania „Lusmecon” de ASD.

Mariana Rață

(0) comentarii
2014-06-06 10:42
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Constantin Becciev
Director, "Apă-Canal" Chișinău
Mariana Pitic
Judecătoare, Curtea Supremă de Justiție
Valerian Bânzaru
Șef de direcție la Ministerul Construcțiilor
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.