Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

La 4 ani de la intentare, în dosarul ”Molojen” încă nu există o hotărâre

Procurorul care gestionează dosarul fostului director al Întreprinderii de Stat ”Registru” susține că examinarea în instanţă a ajuns în ultima fază, dar că acum finalizarea este tărăgănată intenționat. Din luna mai și până acum aproape că nu au avut loc ședințe, acestea fiind amânate, invocându-se diferite motive. Vladimir Molojen este învinuit că a încheiat contracte de publicitate cu firma soției sale, prejudiciind statul cu peste 2 milioane de lei. În dosar figurează ca inculpați alte două persoane care au activat în cadrul Întreprinderii ”Registru”.

Procurorul Mihai Ivanov spune că a finalizat încă în luna mai prezentarea probelor și audierea martorilor acuzării. Apărarea, la rândul ei, urma să-și prezinte și ea probele și să audieze martorii. Însă deja vreo 5 ședințe au fost amânate. ”Avocații au solicitat să audieze în instanță expertul care a efectuat expertiza economico-contabilă și specialistul de la Centrul Național Anticorupție care a făcut calculele pentru fiecare persoană din dosar ce prejudiciu a adus statului. După ce au fost solicitați acești martori ședințele au fost amânate sub diferite pretexte. Fie avocații sunt implicați în alte procese, fie Vladimir Molojen se afla la examinare medicală în afara țării. Acum așteptăm ca apărarea să-și prezinte probele, să fie audiate aceste două persoane, apoi vor fi audiați inculpații. Adică practic dosarul e finalizat, însă ultima etapă se tărăgănează intenționat, de parcă apărarea ar fi în așteptarea unui eveniment”, a spus Mihai Ivanov pentru Moldova Curată.

La rândul său, unul dintre avocații apărării, Nicolae Ursu, nu vede nicio problemă în faptul că examinarea în instanță a dosarului nu se apropie de sfârșit, deși au trecut 4 ani de la intentare. ”Din cauza apărării ședințele au fost amânate de două sau trei ori, dar de fiecare dată am motivat: am fost bolnav și am fost implicat într-un alt dosar cu persoane arestate. O dată ședința a fost amânată din cauza procurorului, care a întârziat. Cât despre audierea celor doi experți, încă nu am solicitat oficial nimic, trebuie să studiem mai întâi materialele cauzei”, ne-a spus Nicolae Ursu. Am încercat să-l găsim și pe Vladimir Molojen, dar la telefonul său în aceste zile răspunde robotul.

Judecătorul Dulghier: "De ce atâta interes pentru acest dosar?"

La ultima ședință, de pe 11 septembrie, și ea amânată, președintele Judecătoriei Buiucani, Dorin Dulghier, care examinează cazul, s-a arătat deranjat de prezenţa în sală a unui jurnalist. ”De ce atâta interes pentru acest dosar?”. I-am explicat că este vorba despre bani publici și despre o întreprindere de stat și că este firesc ca presa să urmărească cum sunt penalizați foștii funcționari publici învinuiți de prejudicierea statului. ”Dvs știți deja că vor fi penalizați? Știți deja și sentința?” - a fost răspunsul magistratului. Ședința a durat doar 2 minute, cât judecătorul să anunțe că avocații învinuiților au solicitat amânarea din motive obiective, așa că a fost fixată o nouă ședință, peste 2 săptămâni.

Dosar cu 3 inculpați

Cei trei inculpați în acest dosar, Vladimir Molojen, Anatolie Gumeniuc și Valeriu Goncearov, pledează nevinovat. Vladimir Molojen este învinuit de abuz de putere și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave, Anatolie Gumeniuc - de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave, iar Valeri Goncearov - de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.

Potrivit informațiilor făcute publice de procurori încă la etapa deschiderii dosarului penal, Vladimir Molojen a devenit director la ”Registru” la 30 mai 2008, iar în august același an încheia deja un contract de închiriere a unui panou publicitar în Chișinău cu firma soției sale. Contractul cuprindea perioada 29 august 2008 - 1 iunie 2011. În total ”Registru” a plătit firmei ”Altent-Com” 128 mii de lei.

Interesele proprii vs interesele statului

Procurorii consideră că încheierea unui asemenea contract nu era necesară, întrucât Întreprinderea de stat ”Registru” este singura din țară care perfectează acte de indentitate și, indiferent dacă investește în publicitate sau nu, populația va apela la serviciile ei, pentru că nu are alegere. Iar prin faptul că a închiriat, în calitate de manager, panoul anume de la familia sa, Vladimir Molojen ar fi urmărit în primul rând propriile interese. Acest fapt contravine și Legii cu privire la conflictul de interese în vigoare la acea datã.

La fel, procurorii cer tragerea la răspundere a lui Vladimir Molojen și pentru faptul că nu a reziliat 8 contracte de locațiune a panourilor publicitare cu aceeași firmă, încheiate de ”Registru” până la venirea sa în funcție, dar încă în vigoare și în baza cărora se efectuau plăți pe durata mandatului său. Acest lucru ar fi adus Întreprinderii un prejudiciu de 2 802 188 lei.  Aceste contracte au fost încheiate atunci când Vladimir Molojen conducea Ministerul Dezvoltării Informaționale, instituție care este fondatoare a Întreprinderii de Stat ”Registru”. 

Anatolie Gumeniuc, care a condus ”Registru” în perioada când Vladimir Molojen era ministru al Dezvoltării Informaționale, este învinuit de neglijență gravă în serviciu prin faptul că în perioada ianuarie 2006 - mai 2008 nu a reziliat contractele încheiate cu firma rudelor lui Molojen. Prejudiciul adus întreprinderii ar fi de aproape 900 de mii de lei.

Valeriu Goncearov a fost director al Direcției generale logisticã a Întreprinderii ”Registru” to pe vremea când Molojen era ministru și este învinuit că a încheiat cu firma ”Altent-Com” două contracte de locațiune a panourilor publicitare, fără să aibă dreptul să o facă, adică depășindu-și atribuțiile de serviciu. Astfel, timp de 5 ani, întreprinderea a efectuat către această firmă plăți în sumă totală de aproape 900 de mii de lei.

Acest dosar a fost pornit în luna aprilie 2010, apoi la el au fost conexate și altele deschise pe numele inculpaților. Urmărirea penală a durat mai mult de un an si jumătate. Cauza penală a ajuns în instanță la sfârșitul anului 2011.
 

Viorica MANOLE

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2014-09-18 22:17
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.