Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Nunțile și cumetriile din 2015: cine și cât a câștigat

În declarațiile de avere pentru anul 2015, unii deputați și angajați ai administrației publice centrale au indicat venituri considerabile provenite de la evenimentele de familie, chiar dacă, în condițiile legii în vigoare la momentul depunerii declarațiilor, nu erau obligați să o facă. În prezent, când legislația a fost modificată, persoanele cu funcții publice sunt obligate să declare și banii pe care îi dețin cash. „Oricum, în ambele cazuri, chestiunea este delicată și nu putem verifica exact dacă persoana are sau nu aceste lichidități”, spune președintele în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate (ANI), Anatolie Donciu. 

Deputatul PDM Corneliu Padnevici, de exemplu, a indicat în declarația de avere pentru anul trecut faptul că a câștigat la botezul și cumetria copilului său 330 de mii de lei, adică în jur de 15 mii de euro. 

Un alt democrat care, la fel, a avut „ceremonii în familie” în anul 2015 este Eugeniu Nichiforciuc. El declară o sumă similară cu a colegului său de partid și de Parlament - 300 de mii de lei, menționând că sunt „cadouri bănești”. Nichiforciuc nu menționează în declarație despre ce evenimente de familie este vorba și nu ne-a răspuns la telefon pentru precizări. Se știe însă că în anul 2015 el a fost nașul de cununie al directorului general adjunct al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, Sergiu Batiușca. Acesta și soția sa au făcut nuntă la hotelul „Nobil”, care aparține unui alt democrat, Vlad Plahotniuc. 

Sergiu Batiușca, la rândul său, și-a declarat venitul de la nuntă - 40 de mii de euro. Nici Batiușca nu a vrut să facă precizări legate de declararea acestei sume. Mesajul nostru, adresat în scris prin intermediul anticamerei "Poștei Moldovei" a rămas fără răspuns. Sergiu Batiușca este director general adjunct la „Poșta Moldovei” din anul 2012.

O altă angajată la stat, Nighina Azizov, care este șefa de cabinet a vicepreședintei Parlamentului Liliana Palihovici, a declarat în detalii veniturile obținute în urma unui eveniment de familie. Ea s-a căsătorit în anul 2015 și a obținut la nuntă sume de bani în 4 valute: 125 750 de lei, 12 000 de euro, 9850 USD și1500 de lei românești. Solicitată de Moldova Curată, Nighina Azizov a explicat că a indicat acești bani în declarație pentru că ține la reputația sa. ”Într-o societate măcinată de corupție este foarte important să fii corect. În acest sens, am declarat inclusiv veniturile de la nuntă (eveniment de familie), deoarece consider că este o abordare corectă și responsabilă în primul rând pentru mine însămi și în al doilea rând pentru cei care mă înconjoară. Cunosc funcționari publici onești, care, prin exemplul lor de comportament și responsabilitate, demonstrează ca în Republica Moldova este loc pentru o schimbare adevarată și că nu este loc pentru corupție în activitatea de a servi cetațeanul. Eu țin foarte mult la reputația mea profesională”, a explicat șefa cabinetului vicepreședintelui Parlamentului.

Sumele declarate nu pot fi verificate

Președintele în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate, Anatolie Donciu, spune că e bine că persoanele cu funcții publice declară și sumele care nu pot fi probate, dar admite că unii o fac „ca să-și asigure niște achiziții pe viitor”. Legea cu privire la declararea veniturilor și proprietăților în vigoare anul trecut nu prevedea expres obligativitatea de a declara banii deținuți în numerar.„Legea veche, nr. 1264, nu obliga subiecții declarării să idice și banii deținuți cash. Și am avut așa o problemă în activitatea Comisiei Naționale de Integritate, când s-a găsit în lădița de la bancă a unei persoane o sumă mare de bani. Acesta nu e cont ca să îl declari, dar dacă banii cash se află la bancă nu esti obligat să îi declari. Și în cazul respectiv, de la nuntă, cumetrii, zile de naștere nu era obligatoriu să declari, dar unii declarau acești bani, probabil ca să asigure niște momente pe viitor”, explică Anatolie Donciu. 

Noua lege cu privire la declararea averii și a intereselor personale, adoptată în luna iunie 2016, prevede însă și declararea sumelor deținute acasă. Art. 4, lit. „d” obligă persoanele cu funcii publice să declare „activele financiare ale subiectului declarării, adică numerarul în monedă națională sau în valută străină care depășește valoarea a 15 salarii medii pe economie și care nu face obiectul unor depuneri în instituțiile financiare”. „Cinci salarii minime pe economie ar fi cam 75 de mii de lei. Deci dacă eu am, de exemplu, doar 50 de mii, nu trebuie să îi declar. Oricum, nici atunci, nici acum, noi nu putem demonstra că cineva a obținut anume acea sumă la nuntă sau cumătrie. Poți să-i spui omului: „Du-te acasă și adă banii să-i vedem”? Sunt chestiuni delicate… Dar nu trebuie să ne uităm la oamenii noștri ca la niște infractori”, a mai declarat Anatolie Donciu. 

Viorica Manole

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2016-09-23 11:48
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Certificatele de integritate pentru candidații la funcția de deputat vor conține date numai din deciziile ANI/CNI din ultimii trei ani

Certificatele de integritate pentru candidații la funcția de deputat vor conține date numai din deciziile ANI/CNI din ultimii trei ani
Pentru prima dată în practica sistemului electoral din Republica Moldova, candidații la funcțiile de deputați vor trebui să obțină de la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) certificate de integritate. Aceste documente vor conține date privind averile nejustificate sau conflictele de interese constatate de ANI și rămase în vigoare în ultimii…//...
(0) comentarii
2018-11-15 22:10
Distribuie:

ELECTORALA 2019. Socialistul Petru Corduneanu refuză să răspundă la întrebările legate de averea sa și banii donați partidului

ELECTORALA 2019. Socialistul Petru Corduneanu refuză să răspundă la întrebările legate de averea sa și banii donați partidului
Deputatul Petru Corduneanu (55 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat recent că va candida la parlamentare  pe circumscripția uninominală Hâncești, refuză să răspundă la întrebări legate de averile sale și banii pe care i-a donat partidului în ultimele campanii electorale. El nu a răspuns la întrebările expediate prin…//...
(0) comentarii
2018-11-05 22:31
Distribuie:

După ce s-a reformat, ANI ignoră cererile de acces la informație. Activitatea jurnaliștilor de investigație devine și mai dificilă înainte de alegeri

După ce s-a reformat, ANI ignoră cererile de acces la informație. Activitatea jurnaliștilor de investigație devine și mai dificilă înainte de alegeri
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) refuză să le ofere jurnaliștilor informații de interes public, argumentând că solicitările acestora nu sunt scrise pe foaie cu antet și nu conțin semnătura conducătorului instituției de presă. Asta chiar dacă legislația nu prevede astfel de rigori pentru cererile de acces la informațiile de interes…//...
(2) comentarii
2018-10-21 03:41
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.