Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Profil candidat: Chiril Moțpan

Integritatea în activitatea politică

Chiril Moțpan (60 de ani) este secretarul general al Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA). Până la implicarea în politică a făcut carieră în jurnalism și poliție. Este colonel în rezervă. Potrivit CV-ui său, publicat pe pagina web a partidului, Chiril Moțpan este originar din Seliște, Nisporeni, și a avut mai multe funcții de-a lungul carierei sale: lector superior la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM (2005-2007); redactor superior la Compania de Stat “Teleradio-Moldova" (1986 – 1992); șef al Drecției Comunicare și Relații cu Publicul din cadrul MAI (1992 – 2002) (2009-2013). Este licențiat în Filologie (1984) și în Drept (1997), a fost doctorand în Dreptul Constituțional la  Academia de Științe din Moldova (2003-2005).

Partidul din care face parte Chiril Moțpan, s-a constituit în baza unei formațiuni deja existente, cu denumirea ”Partidul Forța Poporului”, la un congres extraordinar desfășurat pe 13 decembrie, 2015. Atunci s-a decis schimbarea denumirii formațiunii în ”Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr”. Tot de atunci Chiril Moțpan intră în politică, alături de alți activiști civici.

Începând cu constituirea partidului PPDA, Chiril Moțpan este prezentat de către formațiune în calitate de ”membru marcant” al acestuia.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Întrucât calitatea de funcționar public al lui Chiril Moțpan a încetat odată cu plecarea sa de la MAI, în anul 2013, pe pagina web a ANI (Autoritatea Națională de Integritate) nu s-au păstrat declarații de avere și interese ale sale pe anii 2009-2013. Contactat telefonic, Chiril Moțpan a spus că principala sa sursă de venit este pensia de aproximativ 5000 de lei lunar, care este și sursa de donații pentru partid: ”Afaceri nu am. Până a mă lansa în politică, am activat în cadrul UNITEM, o perioadă de timp, până în 2015, și am avut acolo un salariu. Recent am vândut apartamentul soacrei mele, de foame nu murim. Banii din vânzare i-am declarat la fisc, am achitat impozite, puteți să verificați”.  Faptul că familia a vândut un imobil a fost reflectat și în declarația de avere depusă la CEC pentru campania electorală 2019, unde se arată un venit de 230 475 de lei din înstrăinarea unui imobil. Chiril Moțpan mai indică în declarație pensia sa de militar și venitul soției din activitatea didactică.

Familia deține un apartament dobândit în anul 1984, de 47 m.p. și 2/3 din alt apartament, care are o suprafață totală de 138,2 m.p., dobândit în 2018. În declarație sunt trecute, de asemenea, trei terenuri, dobândite în anii 2008 și 2012. Chiril Moțpan conduce un Volkswagen Touran, produs în anul 2008 și cumpărat în 2011, care ar valora 125 000 de lei. Pe un cont bancar familia deține, potrivit aceleiași declarații, 165 806 lei.

Potrivit rapoartelor financiare ale PPDA, publicate pe pagina web a Comisiei Electorale Centrale, Chiril Moțpan a donat partidului 10 mii lei în 2016, în 2017 – 7900 de lei; în 2018 - 2400 de lei – sub formă de bunuri donate sau achitate (contract); 2018 – 7000 de lei pentru campania electorală a candidatului Andrei Năstase la alegerile pentru funcția de primar al mun. Chișinău.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

În anul 2002, când ocupa funcția de șef al Direcției Comunicare și Relații cu Publicul a MAI, Chiril Moțpan și-a dat demisia, anunțând, printr-o declarație, că furnizase jurnaliștilor o știre falsă despre găsirea deputatului Vlad Cubreacov, care ar fi fost victima unei răpiri. Într-un  interviu pentru agentia de presa IPN în anul 2018, C. Moțpan a spus că a făcut-o ”pentru a nu se asocia cu minciuna și impostura ministrului Papuc și a întregului regim Voronin”, după ce și-a dat seama că a fost folosit să difuzeze o știre falsă.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-20 12:15
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Trecutul de ”angajat la stat” al candidaților blocului ACUM

Trecutul de ”angajat la stat” al candidaților blocului ACUM
Reporterii Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat au făcut și o radiografie a candidaților Blocului electoral ACUM, la fel ca și în cazul altor concurenți electorali, iar profilurile integrale sunt publicate pe portalul MoldovaCurata.md. În textul de mai jos citiți câteva spicuiri din aceste profiluri. Lidera PAS, Maia Sandu, a…//...
(0) comentarii
2019-02-20 23:00
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.