Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Profil candidat: Fiodor Gagauz

Integritatea în activitatea politică

Fiodor Gagauz este candidatull PSRM în Circumscripția uninominală nr. 46, or. Ceadîr-Lunga. Din decembrie 1999 acesta deţine funcția de președinte al Mișcării Obștești „Edinaia Gagauzia” / „Găgăuzia Unită” și, concomitent, din 1999–2002, cea de șef al Direcției Afacerilor Interne a autonomiei găgăuze. Deși Mișcarea „Edinaia Gagauzia” / „Găgăuzia Unită” este una obștească, aceasta a fost implicată în decursul mai multor ani în acțiuni politice. Astfel, mișcarea a jucat un rol important în organizarea referendumului ilegal din 2 februarie 2014, „pentru autodeterminarea externă a locuitorilor din regiunea găgăuză” și pentru „vectorul de dezvoltare externă a Republicii Moldova”, acțiune criticată de experți. Fiodor Gagauz s-a ocupat de „asigurarea conceptuală și pregătirea organizațională” a acestui pretins referendum.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Până la instalarea în funcția de deputat, Fiodor Gagauz a declarat, pentru 2013, venituri în urma înstrăinării unor bunuri mobile sau imobile, în valoare de 250.000 de lei. El a mai menționat și o pensie ridicată de soția sa de la Casa Națională de Asigurări Sociale, fără a preciza valoarea acesteia. Totodată, Gagauz a indicat că este coproprietar al următoarelor terenuri: două suprafețe situate în intravilan de 0,40 hectare și un teren agricol de 0,52 hectare în satul Gaidar, autonomia găgăuză.

La capitolul clădiri, Gagauz a declarat o casă pe care o deţine din 1985, cu suprafața de 135 metri pătrați, două apartamente în Chișinău – unul obținut în 2009, cu suprafața de 101 metri pătrați, și altul de 135 metri pătrați, pe care îl are în proprietate din 2011. În afară de aceste imobile, deputatul socialist a indicat proprietăți în afara Republicii Moldova, un apartament de 45 metri pătrați în orașul Burgas, Bulgaria, pe care l-a obținut în 2007. La secțiunea bunuri mobile, este inclusă o Toyota Land Cruser fabricată în 2007 și dobândită în 2008, la prețul de 170.000 de lei.       

În 2014, Gagauz a declarat un venit de 9.585 de lei plus pensia soției sale, precum și bunurile indicate anterior. La capitolul clădiri, a mai menționat două garaje: unul de 39 de metri pătrați obținut în 2007 și altul de 18 metri pătrați obținut în 2012.

Pentru 2015, deputatul socialist a declarat un venit de circa 134.000 de lei, indicând drept alte plăți din partea Parlamentului alte aproape 56.000 de lei. Pentru soția sa, el a indicat o pensie de la Casa Națională de Asigurări Sociale în valoare de aproape 14.000 de lei. La capitolul clădiri, el nu arată  garajurile menționate în 2014. Deputatul socialist a declarat un cont într-o bancă în valoare de 2.500 de lei.

Pentru 2016, legislatorul socialist a declarat venituri în valoare de circa 115.000 de lei din salariul achitat de legislativ. Pentru soția sa a indicat o pensie de circa 16.400 de lei plus 1.440 drept compensație.

Gagauz a trecut în declarația pentru 2016 alte terenuri decât anii precedenți – unul de 0,22 hectare situat în extravilan și altul de 0,18 hectare amplasat în intravilan, ambele obținute în 1993. De asemenea, a indicat un teren agricol de 0,51 hectare obținut în 2001.   

În afară de clădirile menționate în anii trecuți, Gagauz a trecut două garaje, dar cu suprafețe diferite decât cele menționate anterior, de data aceasta ambele de 18 metri pătrați, unul cumpărat în 2010, iar altul în 2007.

Pentru soția sa, el a indicat venituri în mărime de aproape 18.000 de lei drept pensie și compensație de la Casa Națională de Asigurări Sociale. Pentru 2017, Gagauz a indicat un venit de circa 157.000 de lei și indemnizații în mărime de 64.500, în timp ce pentru soția sa a declarat o pensie în valoare de aproape 23.000 de lei. În plus, el a obținut venituri din înstrăinarea mașinii – 110.000 de lei.  

La capitolul terenuri, el a declarat din nou alte terenuri – unul agricol cu suprafața de 0,51 hectare obținut 2001. În plus, el a trecut alte două terenuri situate în intravilan: unul cu suprafața de 0,18 hectare și altul cu suprafața de 0,22 hectare. La capitolul clădiri, a indicat trei apartamente, o casă de locuit și două garajuri.  

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu au fost înregistrate cazuri care i-au afectat integritatea.

„Cazier judiciar”

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale a candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova. 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-20 15:15
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.