Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Profil candidat: Liliana Nicolaescu-Onofrei

Integritatea în activitatea politică

Liliana Nicolaescu-Onofrei, vicepreședintă a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și este originară din satul Lozova, raionul Strășeni. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, iar ulterior a activat în cadrul diferitelor organizații neguvernamentale din domeniul învățământului. Între 1996 și 1998 a fost director al Programului de Modernizare a Educației în Domeniul Umanitar la Fundația „Soros Moldova”. Timp de 12 ani a fost director executiv al Centrului Educațional „Pro Didactica”. De asemenea, pe parcursul mai multor ani, a oferit servicii de consultanță și training în domeniul învățământului în România, Ungaria, Bulgaria, Georgia, Kyrgyzstan, Kazahstan, Turkmenistan.

Liliana Nicolaescu-Onofrei a ajuns pentru prima dată într-o funcție publică în Guvern în noiembrie 2012 atunci când, prin ordinul actualei sale șefe de partid, Maia Sandu, pe atunci ministră, a fost numită consilieră în cadrul Ministerului Educației. Câteva luni mai târziu, pe 10 iulie 2013, Liliana Nicolaescu-Onofrei a fost numită viceministră a Educației, funcție pe care a deținut-o până în august 2015. A plecat de la minister după ce în fruntea Educației, în locul Maiei Sandu, a fost numit un alt ministru.

Liliana Nicolaescu-Onofrei este unul dintre membrii fondatori ai PAS. La Congresul de constituire a partidului din 15 mai 2016 Nicolaescu-Onofrei a fost aleasă vicepreședintă a partidului, funcție pe care și-a păstrat-o și după Congresul PAS din septembrie 2017.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Familia Lilianei Nicolaescu-Onofrei deține două apartamente în municipiul Chișinău. Unul dintre ele, cu suprafața de aproape 100 m.p., a fost înregistrat pe numele celor doi soți în iulie 2005, în urma unui contract de investiții încheiat în 2002. Al doilea apartament, de 43 m.p., amplasat într-un bloc de la Durlești, a fost cumpărat de familia vicepreședintei PAS în martie 2013. Ambele bunuri imobile se regăsesc în declarațiile cu privire la venituri și proprietate depuse de Liliana Nicolaescu-Onofrei în perioada în care a activat la Guvern. În aceleași declarații, ultima fiind depusă în septembrie 2015, după plecarea de la Ministerul Educației, Liliana Nicolaescu-Onofrei indica și un automobil Honda Acord fabricat în 2002 și cumpărat în 2008.

De asemenea, conform informațiilor din declarațiile cu privire la venituri și proprietate, dar și a bazelor de date ale Agenției Servicii Publice, soții Dorin Onofrei și Liliana Nicolaescu-Onofrei sunt fondatori ai unei firme înregistrate în octombrie 2012 - „L&D Proiect Plus” SRL, care are ca tip de activitate consultanța.

În declarația de avere depusă la CEC în campania electorală 2019, candidata arată venituri din mai multe surse: de la Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, de la Asociația Obștească Fortus, de la Fundația Soros și de la European Profiles SA – Consultance Group, Grecia. În total, în anii 2017-2018, Liliana Nicolaescu-Onofrei a avut un venit de 292 451 de lei și 3200 de euro. De asemenea, ea și soțul său au avut venituri și din activități prestate pentru Edutura Cartier. În declarația depusă la CEC apar și cele două apartamente, declarate anterior, autoturismul și o încăpere auxiliară (subsol). Pe un cont bancar de depozit familia candidatei deținea, la momentul depunerii declarației, 16 000 de euro, iar pe conturi curente, în total – 3643 de euro și 2140 de lei. Vicepreședinta PAS declară și cotele de 50% pe care le deține în întreprinderile „L&D Proiect Plus” SRL și Videostudio ”Ivanovici”. Ultima nu activează, a mai indicat candidata în declarație.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu există informații despre încălcările admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatei.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-20 14:16
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Democrata Tatiana Golban ar fi fost numită în funcția de șefă interimară a Direcției Educație Buiucani cu încălcarea legislației

Democrata Tatiana Golban ar fi fost numită în funcția de șefă interimară a Direcției Educație Buiucani cu încălcarea legislației
Șefa interimară a Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buicani din municipiul Chișinău, Tatiana Golban, ar fi fost numită în funcție, acum o lună, cu încălcarea legii. Cel puțin așa susțin unii juriști, care fac trimitere la Legea privind funcția publică. ”Odinul de numire este de contestat, întrucât Legea este…//...
(0) comentarii
2019-06-21 20:43
Distribuie:

Trecutul de ”angajat la stat” al candidaților blocului ACUM

Trecutul de ”angajat la stat” al candidaților blocului ACUM
Reporterii Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat au făcut și o radiografie a candidaților Blocului electoral ACUM, la fel ca și în cazul altor concurenți electorali, iar profilurile integrale sunt publicate pe portalul MoldovaCurata.md. În textul de mai jos citiți câteva spicuiri din aceste profiluri. Lidera PAS, Maia Sandu, a…//...
(0) comentarii
2019-02-20 23:00
Distribuie:

Încă cinci controale vor fi începute de CNI

În şedinţa din 14 noiembrie 2013, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) vor iniţia procedurile de control pe numele a trei primari, a unui inginer cadastral de la primăria Ghidighici şi a unui funcţionar public de la Biroului Naţional de Statistică. De asemenea, vor fi expuse rezultatele controalelor averilor unui…//...
(1) comentarii
2013-11-14 11:17
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.