Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Profil candidat: Otilia Drăguțanu

Integritatea în activitatea politică

Partidul Democrat a inclus-o pe Otilia Drăguțanu în lista candidaților pentru viitoarele alegeri parlamentare sub numărul 11. Până în prezent nu au existat date publice despre afilierea sa la vreun partid politic.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Dat fiind că nu a ocupat funcții de demnitate publică, Otilia Drăguțanu nu a depus nicio declarație de avere și interese personale, însă în actul pentru ultimii doi ani, prezentat la Comisia Electorală Centrală, este indicat că aceasta a obținut în 2017-2018 un venit de circa 192.000 de lei din administrarea unei afaceri, precum și dividende din aceeași afacere, în valoare de peste 730.000 de lei. În bancă ea mai păstrează peste 250.000 de lei. Alte 517.000 de lei au intrat în conturile familiei Drăguțanu din vânzarea unui automobil și din chiria altuia. Otilia Drăguțanu conduce un Jaguar F Pace, pe care l-a cumpărat în 2017 cu aproape un milion de lei. La capitolul bunuri imobile, femeia de afaceri a declarat trei terenuri agricole moștenite în 2017 și unul intravilan, moștenit în 1997, un apartament de 66,9 metri pătrați, obținut în 2018 contra sumei de 364.100 de lei și o casă de 309,8 metri pătrați, evaluată la puțin peste un milion de lei.

Despre casa soților Drăguțanu Centrul de Investigații Jurnalistice a scris în martie 2015 într-o anchetă realizată în comun cu Ziarul de Gardă. „Otilia Drăguțanu locuiește într-o casă cu două niveluri de la marginea Chișinăului. Imobilul, care are, cel puțin oficial, 116 m.p., se întinde pe un teren cu o suprafață de aproape 600 m.p., a intrat în posesia soților Drăguțanu în urma unui contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață. În 2008, terenul și imobilul au fost puse în gaj la Victoriabank, pentru un credit de 705 mii de lei. Trei ani mai târziu, în februarie 2011, după ce Dorin Drăguțanu devine guvernator, casa și terenul devin iarăși obiectul unui contract de ipotecă pentru un credit de 840 mii de lei. Doar că, de această dată, semnatara contractului nu este o bancă comercială, ci chiar BNM, instituție pe care Dorin Drăguțanu o conducea la acel moment”, se arată în investigație.

Datele publice arată că Otilia Drăguțanu nu a făcut până în prezent donații la vreun partid politic.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Conform datelor oferite de Agenția Servicii Publice, Otilia Drăguțanu este fondatoarea companiei Anodilia SRL, deținătoarea brandurilor Berlizzo Group, care implică Berlizzo Translations (birou de traduceri) și Berlizzo Events (organizarea evenimentelor). Firma a fost înființată în 2002, împreună cu verișorul ei, ambii având câte 50%, se arată într-o altă anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice, realizată în comun cu Ziarul de Gardă. O altă firmă co-fondată de Otilia Drăguțanu este Întreprinderea Mixtă Mandot, la care ea deține 20% din capitalul social, celelalte 80% revenindu-le cetățenilor români, Dragoș Cosmin Mancaș (60%) și Mădălina Codruța Axinte (20%).

În ancheta semnată de reporterii CIJM și ZdG, se arată că firma Anodilia a avut acces la contracte substanțiale cu instituții de stat. Valoarea totală a contractelor semnate de firma Otiliei Drăguțanu și diferite instituții publice în ultimii șapte ani se ridică la 7,1 milioane de lei. „În august 2014, compania Otiliei Drăguțanu a obținut un contract în valoare de 2,88 milioane de lei pentru servicii de organizare şi desfăşurare a Festivalului „Ziua Vinului 2014”. În noiembrie 2014, între Oficiul Național al Viei şi Vinului, care a organizat licitația, şi firma Otiliei Drăguțanu a fost semnat un acord adițional de micşorare, prin care suma contractului a fost redusă cu 770.000 de lei. În noiembrie 2014, Anodilia SRL a câştigat licitația organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) pentru servicii de elaborare a concepției şi realizarea regiei sărbătorii Ziua lucrătorului din agricultură şi industria prelucrătoare. Contractul, în valoare de 183.000 de lei, a revenit firmei Otiliei Drăguțanu în urma unei licitații la care a participat un singur agent economic, câştigătorul. În decembrie 2014, Anodilia SRL a obținut un alt contract, în valoare de 260.000 de lei, pentru servicii de organizare şi desfăşurare a Vernisajului Vinului în Chişinău, licitație organizată, la fel, de Oficiul Național al Viei şi Vinului, instituție din subordinea MAIA. Și în 2015, SRL-ul a continuat să adune bani din contracte cu statul. Astfel, în februarie 2015, Anodilia SRL câștigă licitația organizată tot de Oficiul Național al Viei şi Vinului pentru servicii de organizare și desfășurare a Salonului de Divin din data de 18 februarie 2015. Pentru aceste servicii, s-au plătit 276.000 de lei. Pe 27 aprilie 2015, SRL-ul Otiliei Drăguțanu a dat lovitura cu un contract mult mai bănos, în valoare de 3,094 milioane de lei, semnat cu Organizația de Atragere a Investițiilor și promovarea a Exportului din Moldova, instituție de stat care activează în coordonare cu Ministerul Economiei pentru „servicii de organizare a evenimentelor””, se mai arată în investigație.

În ultimii doi ani, firma fondată de Otilia Drăguțanu, a mai câștigat câteva tendere în valoare de 1,4 milioane de lei. Astfel, la 21 august 2017, Anodilia SRL a semnat un contract în valoare de 174.000 de lei cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, pentru „servicii de asistență, suport tehnic și informațional pentru organizarea unui eveniment”. O zi mai târziu, firma Otiliei Drăguțanu a semnat un contract în valoare de aproape un milion de lei cu Oficiul Național al Viei și Vinului, pentru „achiziționarea serviciilor de organizare și desfășurare a Festivalului „DeVIN și DeGUST”. Peste o săptămână, suma contractului s-a micșorat cu 36.000 de lei. Ultimul tender câștigat în lipsă de concurență de Anodilia SRL a fost organizat la începutul lunii iunie 2018 tot de Oficiul Național al Viei și Vinului. De această data suma contractului pentru „servicii de promovare și logistică în cadrul festivalului de muzică clasică în aer liber „DescOPERĂ” s-a cifrat la puțin peste 300.000 de lei.

Datele publice arată că după organizarea „Zilei Naționale a Vinului Ediția 2014”, compania Anodilia SRL a fost acționată în judecată de către Asociația Drepturilor de Autor şi Conexe (AsDAC), pentru încălcarea dreptului de autor. Printr-o decizie de judecată din 4 iunie 2018, instanța a stabilit că, „în calitate de organizator a concertelor, SRL Anodilia pentru a putea valorifica legal opere protejate de dreptul de autor ale titularilor de drepturi care au împuternicit AsDAC cu titlu exclusiv (în bază de contract direct şi/sau prin contracte de administrare reciprocă cu organizații de gestiune din străinătate) să le administreze drepturile în cadrul concertelor menționate, avea obligația legală de a obține din partea reclamantei AsDAC un acord/contract de licență neexclusivă pentru valorificarea operelor prin interpretare publică şi să achite acesteia remunerația de autor corespunzătoare, lucru care nu a fost realizat”. Astfel, instanța a dispus încasarea de la SRL ,Anodilia” în beneficiul Asociației Drepturilor de Autor şi Conexe a sumei de 37.000 de lei cu titlu de compensație pentru încălcarea dreptului de autor. Decizia primei instanțe a fost menținută și de magistrații de la Curtea de Apel.

„Cazier judiciar”

Nu există informații despre antecedentele penale sau contravenționale ale candidatei.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-01-19 17:01
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.