Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție: ”Fenomenul devastator al corupției afectează nu atât statele, cât societățile”

Regiunea Europei de Sud-Est este una vulnerabilă în fața corupției, iar autoritățile din Republica Moldova trebuie să lupte atât împotriva cazurilor de mare corupție, precum și să aloce măsuri de prevenire a micii corupții, a declarat, într-un interviu pentru Moldova Curată, Vladan Joksimovic, șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție (RAI). El a efectuat zilele acestea o vizită de lucru la Chișinău, unde a participat la Atelierul internațional de schimb de bune practici privind testarea integrității profesionale și evaluarea riscului de corupție. Vladan Joksimovic a fost anterior director adjunct al Agenției Anticorupție din Serbia.

”Vorbind despre Republica Moldova, dar și în general, cred că prevenirea actelor de corupție este foarte importantă. Ați investit mult în mecanismele de prevenire. Dar, în toată regiunea, nu doar în Republica Moldova, în ceea ce privește lupta cu corupția, cred că formula de succes ar fi de implementare a unor măsuri eficiente de prevenire, concomitent cu sancționarea actelor de corupție, ceea ce presupune o procuratură eficientă și o justiție eficientă – aceasta este o formulă care așteptăm să fie aplicată. Nu pot să-mi imaginez situația ca numai măsurile de prevenire să fie aplicate, fără a fi pedepsite actele de corupție sau viceversa. Cred că este foarte important să fie oprită corupția, utilizând mecanisme eficiente, dar în cadrul unui sistem de justiție eficient și independent”, a subliniat șeful Secretariatului Inițiativei Regionale Anticorupție.

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-09-13 08:32
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.