Igor Dodon şi casele de bugetari
Candidatul socialist la actualele alegeri prezidențiale, Igor Dodon, care a deținut până acum doar funcții publice, locuiește într-un imobil de milioane în municipiul Chişinău, iar atunci când a fost întrebat de presă de unde a luat bani pentru casă, a răspuns că a fost ajutat de părinţi şi a luat un credit. Unii locuitori ai satului de baştină al acestuia, Sadova, raionul Călaraşi, spun că mișcarea banilor ar fi fost pe sens invers: Igor Dodon a fost cel care a ajutat la repararea și renovarea casei părintești. Candidatul socialist și mama sa au refuzat să comenteze aceste afirmaţii.
Casa lui Igor Dodon situată în sectorul Buiucani din municipiul Chişinău
"Am luat credit de la Victoriabank, cu 8% anual. Am vândut apartamentul, am luat credit şi am procurat casa, şi mai am de întors încă până la un milion de lei. Acum trăim din banii soţiei, ai mei, avem şi părinţi care ne ajută cu bani. Am declarat public acest lucru. Da, am procurat casa de la o rudă, care a plecat peste hotare”, declara Igor Dodon în luna septembrie 2016 pentru Pro TV.
Casă de bugetar
Casa părintească a lui Igor Dodon din Sadova, Călăraşi
Reporterul Moldova Curată a mers în localitatea de baştină a lui Igor Dodon, iar unii săteni de aici au spus contrariul: socialistul a fost cel care şi-a ajutat părinţii la renovarea şi reconstrucţia casei. Situată pe un deal, casa părintească a candidatului iese în evidență în raport cu cele de alături: este înconjurată cu un gard de cărămidă, care se întinde pe câteva zeci de metri. Are două căi de acces prin două porți masive. Curtea este pavată, iar construcţia ce se vede în interior a fost renovată în ultimii ani. „Construcţia din ogradă este făcută de câţiva ani, pe când trăia tatăl său. Igoraş i-a ajutat să repare această clădire, la primul etaj e garaj, sus – e mansardă", spune un vecin.
Un alt locuitor de la Sadova afirmă că părinţii săi nu au avut afaceri. "Tatăl său a lucrat brigadier. Acum, la bătrâneţe, făceau vin şi-l vindeau. Dar nu te îmbogăţeşti cu vinul. Aţi văzut ce gard lung e construit? Dacă vă uitaţi aşa printre poartă, ograda e pavată toată”, spune un consătean al lui Igor Dodon, care a preferat să nu-i divulgăm identitatea. „Suntem într-un sat, deal cu deal s-ajunge, d-apoi om cu om”, argumentează bărbatul.
Casa din Sadova şi construcţiile accesorii sunt înregistrate la Cadastru pe numele mamei lui Igor Dodon. Ea a moștenit aceste bunuri după moartea soțului. Galina Dodon este profesoară de limba română, acum pensionară, dar continuă să muncească la gimnaziul din localitate. Mama candidatului nu a vrut să ne spună din ce surse a fost renovată casa pe care o deţine şi de unde a luat bani pentru a-şi ajuta fiul, motivând că se află la ore şi nu poate vorbi. După ce a fost întrebată când va fi disponibilă pentru o discuție, ea a închis, apoi nu a mai răspuns la telefon.
Igor Dodon ocoleşte presa
Am contactat și serviciul de presă al Partidului Socialiștilor, pentru a verifica dacă într-adevăr Igor Dodon și-a ajutat părinții, așa cum afirmă vecinii, și nu invers, cum a declarat el însuși. Carmena Lupei, reprezentanta serviciului de presă a Partidului Socialiștilor,a promis că Igor Dodon va veni cu o opinie, însă ulterior nu a mai răspuns mesajelor și apelurilor telefonice.
Recent, Igor Dodon a refuzat să acorde un interviu publicaţiei „Ziarul de Gardă”, iar în primul tur al campaniei electorale nu s-a prezentat la unele dezbateri televizate, fiind reprezentat de deputaţi socialişti.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Judecătorii demisionează ca să nu piardă indemnizațiile...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat în această săptămână 16 cereri de demisie depuse de judecători, cifra fiind un record absolut. Alte 14 cereri au fost depuse și acceptate de la începutul acestui an. Majoritatea magistraților care demisionează vor împlini în curând 65 de ani, care este plafonul de vârstă până la care un judecător se poate afla în funcție. Surse din cadrul CSM spun că motivul este un proiect de lege, adoptat vineri, 4 aprilie, în prima lectură, care schimbă modalitatea de calcul a pensiilor și indemnizațiilor unice pe care le primesc judecătorii atunci când pleacă onorabil din sistem. Dacă va fi votat și în lectura a doua, proiectul va reduce substanțial pensiile magistraților și indemnizația. Așa că cei care demisionează acum, chiar dacă majoritatea neagă acest lucru, vor să mai prindă vechea modalitate de calcul și să beneficieze de pensie mare, de câteva mii de lei.
Deputatul Eugeniu Nichiforciuc și-a deschis trei firme...
Deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc a deschis 3 firme în doi ani, adică în 2014 și 2015, la una dintre ele investind un capital social de mai mult de un milion de lei. Deputatul spune ca avea acești bani din activitatea anterioară celei de deputat și că a acordat de fapt un împrumut acestei firme, care, timp de un an, ar urma să i-l ramburseze. Firma a început să funcționeze în luna aprilie 2014, însă deputatul nu a indicat în declarația de avere veniturile din activitatea ei. Celelalte două firme au capitaluri sociale mult mai mici.
Licitație cu „dedicație” la Ialoveni
Direcția raională Ialoveni a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a indicat până la milimetri, într-un anunț de achiziții publice, dimensiunile unei mașini care urma să fie cumpărată pentru instituție. Asta înseamnă că alți potențiali ofertanți, care vând mașini cu un milimetru mai lungi sau mai înalte, sunt automat eliminați din concurs. Experții spun că un astfel de anunț poate indica faptul că instituția și-a găsit deja obiectul care urmează să fie procurat, iar licitația se organizează de formă. Șeful Direcției ANSA Ialoveni respinge acuzația și afirmă că, de fapt, a fost o greșeală, provenită din neștiința de a întocmi anunțurile de achiziții.
Relaţii de familie la AGEPI: fosta directoare şi-a anga...
Lilia Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) şi-a angajat rudele în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. Ea şi-a adus la AGEPI două surori şi un cumnat, dar spune că nu a încălcat nicio lege.
Fratele și sora au prejudiciat o întreprindere de stat...
Conflict de interese la Edineț. Directorul şi contabila întreprinderii municipale „Apă Canal” din Edineţ au fost condamnați de Curtea de Apel Bălți la 9 și, respectiv, 8 ani de închisoare, după ce au prejudiciat bugetul companiei cu aproape jumătate de milion de lei.
