Împrumut de zeci de mii de euro de la rude pentru procurorul Eduard Bulat

Arhiva 25 aprilie 2016 2158
Eduard Bulat

Șeful secției combaterea traficului de persoane din cadrul Procuraturii Generale, Eduard Bulat, investește anual sute de mii de lei în construcția unui apartament, iar sumele depășesc veniturile sale oficiale. Este vorba despre un apartament dintr-un bloc situat pe strada Melestiu din capitală, în care au primit locuințe la jumătate de preţ mai mulţi procurori.



În declaraţia sa de venituri şi proprietăţi, Eduard Bulat indică faptul că a achitat, începând  cu anul 2011, sute de mii de lei companiei care construieşte blocul. În iunie 2011 a plătit 155 288 de lei, în decembrie 2011 – 109 542 lei, în iunie 2012 – 140 980 lei şi în noiembrie 2014 – 351 588 lei. Asta în condiţiile în care procurorul indică un salariu anual de 130 519 lei pentru anul 2014.

Împrumut de la sora care muncește peste hotare

Solicitat de Moldova Curată, Eduard Bulat a declarat că îşi achită apartamentul dintr-un împrumut pe care i l-a acordat fără dobândă sora sa, aflată peste hotare.

„E un contract de împrumut de la sora mea, ca să luăm apartament. Vă daţi seama că un apartament nu e aşa de uşor să îl iei”, a spus Eduard Bulat. La capitolul datorii, procurorul are indicate două sume. Una de 46 810 euro – contractată în 2011 cu scadenţă în 2015 şi fără dobândă. Potrivit lui Eduard Bulat, acesta este preţul apartamentului pe care îl achită în rate şi care trebuia să fie gata până în 2015, dar nu a fost finalizat deocamdată şi nici toată suma nu a fost achitată.

Dacă ar fi să facem un calcul ținând cont de cursul leu-euro din acea perioadă, până în 2014 Eduard Bulat i-a achitat companiei de construcţii 757 398 lei, ceea ce reprezintă o sumă similară cu întreg costul apartamentului. O a doua datorie indicată este de 35 000 euro, contractată în august 2014, scadentă în 2039. Aceasta ar fi suma împrumutată de la sora lui, potrivit procurorului.

Întrebat de Moldova Curată, Eduard Bulat nu a vrut să spună cât exact achită lunar pentru apartament şi pentru restituirea creditului. „Şi aşa v-am spus prea mult. În declaraţii este notat totul, cât am achitat şi cui i-am achitat”, a explicat procurorul.

 Împrumut sau simulare de împrumut?

Potrivit Galinei Bostan de la Centrul de Analiză şi prevenire a Corupţiei, în acest caz există temei să presupunem că la mijloc ar fi o simulare de împrumut şi nu un împrumut real, pentru că, în opinia sa, este puţin probabil ca un bugetar să fie capabil să restituie o asemenea sumă. „Chiar şi oameni care au un venit anual mai mare s-ar gândi bine înainte de a împrumuta 40 de mii de euro. Este suficient de spus că omul face împrumuturi de la propriile rude şi să vă întrebaţi dacă mărimea salariului îi permite să restituie împrumutul. Ar trebui ca CNI (Comisia Națională de Integritate - n.r.) să se sesizeze dacă acesta este un împrumut real sau o simulare de împrumut”, a menţionat Galina Bostan.

Experta a explicat că, de obicei, împrumutul se demonstrează cu acte, dar în asemenea cazuri este foarte greu de aflat dacă este vorba despre un împrumut real sau unul simulat. „Pentru că există o înţelegere între două persoane şi atât timp cât persoanele respective nu au nicio divergenţă, realitatea nu o veţi putea afla. E altceva că persoana respectivă, sora, trebuie să demonstreze de unde are aceşti bani şi dacă a achitat impozitele pentru ei”, a adăugat Galina Bostan.

Procurorul mai deține un apartament în valoare de 792 de lei

Procurorul Eduard Bulat mai deţine un apartament cu suprafaţa de 63 de metri pătraţi la Criuleni, care, potrivit declaraţiei sale de avere, are o valoare de 792 de lei. Procurorul a explicat că este vorba despre apartamentul în care locuieşte în prezent, iar valoarea este cea evaluată de Cadastru la privatizarea apartamentului în octombrie 2009. El a mai declarat un automobil de tip Volvo XC90, pe care îl utilizează din 2012 şi pe care l-a luat în comodat de la nepotul său, aflat acum în Italia.

Eduard Bulat a fost numit şef al secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane în octombrie 2010. Din 1994 şi până în prezent a deţinut funcţii numai în structurile procuraturii.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Democrata Tatiana Golban ar fi fost numită în funcția d...

Șefa interimară a Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buicani din municipiul Chișinău, Tatiana Golban, ar fi fost numită în funcție, acum o lună, cu încălcarea legii. Cel puțin așa susțin unii juriști, care fac trimitere la Legea privind funcția publică. ”Odinul de numire este de contestat, întrucât Legea este absolut explicită în acest sens – doar funcționarii publici puteau fi numiți într-o astfeld e funcție”, spune experta anticorupție Mariana Kalughin.

21 iunie 2019
2745

Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul c...

Andrei Năstase este candidatul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”înregistrat de CEC cu nr. 4 în cursa prezidențială. Este un avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. Din 1997 până în 2000 activează ca procuror, din 2000 până în 2002 - în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Avocat din 2002.

30 septembrie 2016
1709

Profil candidat: Boris Volosatîi

Integritatea în activitatea politică

14 februarie 2019
3133

Fostul ministru Vladimir Molojen, achitat definitiv în...

Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea Supemă de Justiție. Molojen a fost pus sub acuzare pentru abuz de putere soldat cu urmări grave și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave, art. 327 și 329 Cod penal. Alături de el, fuseseră inculpați doi foști subalterni -  Anatolie Gumeniuc (învinuit de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave) și Valeriu Goncearov (învinuit de exces de putere, soldată cu urmări grave). Toți au pledat nevinovat în toate instanțele și au fost achitați. Hotărârea irevocabilă a CSJ a fost pronunțată la 10 august 2017. Judecătorul Ghenadie Nicolaev a făcut opinie separată, în care a notat că inculpații ar fi trebuit condamnați, deoarece procurorii au prezentat toate probele necesare.

14 august 2017
2186

Un incident școlar a scos la iveală un conflict de inte...

Un incident produs la şcoala din satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti, condusă de soția primarului din localitate, a scos la iveală și alte ”păcate” ale familiei funcționarului public. Astfel, directoarea Angela Comendant ar fi îmbrâncit o elevă, iar procurorii care au început să investigheze cazul au descoperit că, în școală, o firmă deţinută de primar şi soţia sa comercializa produse alimentare. Pe numele directoarei, care respinge toate acuzațiile, și, între timp, a decis să demisioneze, a fost deschis un dosar penal pentru folosirea intenționată a situației de serviciu. La rândul său, primarul spune că nu a avut loc niciun abuz sau conflict de interese, intrucât el nu a participat la selectarea firmei care urma să vândă chifle copiilor, iar totul ar fi o răfuială pusă la cale de o colegă de partid.

22 aprilie 2014
2112

Profil candidat: Petru Corduneanu

Integritatea în activitatea politică

22 ianuarie 2019
3420