Achiziţii publice din curtea primarului
Primăria comunei Oneşti din raionul Hânceşti continuă să cumpăre produse alimentare pentru grădiniţa din localitate de la magazinul fiului primarului, chiar dacă acest conflict de interese a ajuns în presă, iar acum este examinat de Comisia Naţională de Integritate (CNI). Alesul local spune că nu încalcă legea. El ar putea fi şi cercetat penal din motiv că produsele sunt cumpărate la un preţ ridicat.
Parteneriatul dintre Primăria Oneşti şi Întreprinderea Individuală „Dumbravă Anatolie” durează de mai mulţi ani. În anul 2012, Asociaţia Presei Independente relata despre faptul că în localitate nu se organizează concursuri publice de achiziţionare a produselor alimentare pentru grădiniţă. Locuitorii comunei spuneau atunci că de când Sergiu Dumbravă este primar produsele alimentare sunt luate direct din magazinul aflat în curtea casei sale.
Situaţia nu s-a schimbat nici acum. O confirmă consilierul local Valeriu Orehov. „În şedinţă locală problema nu a fost discutată. Concurs public pentru achiziţionarea produselor alimentare nu s-a desfăşurat de mulţi ani, nici nu mai ţin minte, cam de când e primarul la conducere. Aprovizionează doar el, însă este supărător preţul produselor. Alţi agenţi economici ne spun că ne pot da aceeaţi marfă la un preţ mai mic. Consilierii i-au cerut primarului să-şi prezinte în public raportul pentru anul 2014, însă suntem în luna mai 2015 şi nu ştim despre cheltuielile făcute de primărie”, susţine consilierul local din partea Partidului Liberal - Democrat.
Şi Ion Costru, consilier de la Partidul Liberal, spune că nu ştie aproape nimic despre achiziţiile Primăriei. „Ştiu că pâinea pentru grădiniţă este adusă de la o brutărie din Călmăţui, dar cine aduce celelalte produse, nu cunosc”, afirmă consilierul.
Produse procurate dintr-o singură sursă
Elena Coşleţ, contabila Primăriei Oneşti, ne-a spus că instituţia nu a organizat un concurs public, iar produsele sunt achiziţionate dintr-o singură sursă. „Lunar avem astfel de facturi, unde sunt arătate produsele cumpărate pentru grădiniţă. Da, majoritatea sunt luate din magazinul primarului”, confirmă contabila. Din cele două facturi prezentate de Elena Coşleţ, pentru luna aprilie şi jumătatea lunii mai curent, reiese că Primăria Oneşti a achitat Întreprinderii Individuale „Dumbravă Anatolie” suma de 17 453 de lei.
„Dintr-o singură sursă sunt achiziţionate bunuri şi servicii doar atunci când nu există în regiune alţi agenţi economici care ar veni cu ofertele lor, însă bănuiesc că în raionul Hânceşti sunt asemenea întreprinderi”, afirmă Veaceslav Stănescu, reprezentantul Serviciului teritorial Hânceşti al Agenţiei Achiziţii Publice din Moldova (AAP).
Dovada că primăria Oneşti nu a organizat un concurs public de achiziţionare a produselor alimentare pentru grădiniţe este şi faptul că pe site-ul AAP nu există nici o informaţie privind achiziţiile făcute de Primăria Oneşti. Pe acest site, la rubrica „Transparenţa achiziţiilor produselor alimentare” sunt publicate detalii despre toate procurările produselor alimentare pentru instituţiile de învăţământ şcolare şi preşcolare din ţară.
Primăria Oneşti nu figurează la această categorie, deşi Legea privind achiziţiile publice obligă autoritatea contractantă să publice în Buletinul achiziţiilor publice şi pe pagina web a Agenţiei invitaţia de prezentare a ofertelor.
Primarul ar putea fi sancţionat pentru admiterea conflictului de interse
Primarul din Oneşti, Sergiu Dumbravă, confirmă că de câţiva ani nu mai organizează un concurs public. „Când şcoala era gestionată de primărie, organizam astfel de concurs, acum însă suma este mică şi cumpărăm produse dintr-o singură sursă, fiindcă legea permite. Consilierii nu au de unde şti despre aceasta deoarece contractele sunt semnate de primar şi agent economic”, spune Sergiu Dumbravă. Acesta nu vede o problemă în faptul că semnează contracte cu fiul său şi spune că trimestrial primăria cumpără produse alimentare pentru grădiniţă în valoare de peste 20 de mii de lei. Un calcul arată că anual, pe contul firmei fiului ajung peste 80 de mii de lei, bani publici.
Experţii de la Transparency International - Moldova spun că situaţia în care primăria cumpără produse de la familia primarului reprezintă un conflict de interese, de aceea a sesizat CNI. Deoarece Legea cu privire la conflictul de interese interzice subiectului declarării să facă uz de serviciu pentru obţinerea unui beneficiu personal, CNI examinează acest caz. Dacă membri CNI vor constata că a admis un conflict de interese, Sergiu Dumbravă ar putea fi sancţionat cu o amendă de până la 12 mii de lei.
Totodată, contractul de achiziţii semnat în prezent de către primărie şi firma fiului primarului ar putea fi anulat. CNI va sesiza instanţa de judecată pentru constatarea nulităţii actelor administrative încheiate cu încălcarea legii privind conflictul de interese.
Alesul local din Oneşti riscă şi dosar penal pentru abuz de putere
Preşedintele CNI a declarat pentru Moldova Curată că sesizarea se depune şi în cazul în care persoana care a adoptat un act administrativ sau a încheiat un act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese nu mai deţine funcţia respectivă. Aşadar, în această situaţie, chiar dacă actualul primar din Oneşti nu va fi reales la 14 iunie curent, contractul de achiziţii va fi anulat.
De asemenea, preşedintele CNI spune că va fi studiat şi preţul produselor alimentare propus de agentul economic, iar în situaţia în care se dovedeşte că acesta a fost majorat raportat la ofertele existente pe piaţă, alesul local s-ar putea alege şi cu un dosar penal pentru abuz de putere.
Codul Penal prevede că folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, se pedepseşte cu amendă cuprinsă între trei mii şi opt mii sau cu închisoare de până la trei ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Lilia Zaharia
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului "Angajarea societăţii civile în monitorizarea conflictelor de interese", implementat de Transparency International - Moldova şi finanţat de Uniunea Europeană.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane...
Viceministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, și-a cumpărat anul trecut un apartament care valorează, în acte, 3 milioane de lei. În același timp, ea a vândut, tot anul trecut, un teren, cu 40 de mii de lei. Acest teren însă nu apare în declarațiile de avere din anii precedenți ai funcționarei. Numele Liliei Pogolșa figurează, potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, însă deocamdată procuratura nu oferă alte detalii. Lilia Pogolșa, la rândul ei, a refuzat să ofere un răspuns la întrebările noastre referitoare la aceste fapte.
Registrul cadourilor? Nu, nu am auzit
Din februarie 2012, au intrat în vigoare modificarile operate în Codul de conduita a functionarului public si în legislatia cu privire la conflictul de interese care se refera la „atentiile” primite de angajatii din serviciul public, precum si tinerea evidentei acestora într-un registru, care, de altfel, este public.
Cumnata președintei raionului Rezina are vilă în munții...
Alexandra Graur, cumnata președintei raionului Rezina Eleonora Graur, și-a achiziționat în anul 2016 o pensiune în județul Suceava din România, destinație vestită în acea regiune montană. Alexandra este funcționar public la Agenția de Servicii Publice din Republica Moldova. Astfel, cu salariul de bugetar a reușit să-și cumpere pensiunea din inima munților, dar și să doneze bani în campania electorală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), formațiune a cărei vicepreședintă este Eleonora Graur. Chiar dacă în orașul Rezina se vehiculează că vila-pensiune ar aparține, de fapt, familiei președintei raionului, Eleonora Graur a negat că ar avea vreo legătură cu această afacere.
Drum reparat din bani publici până la poarta președinte...
Drumul care duce la casa președintei raionului Fălești, Iraida Bînzari, și alte două străzi alăturate din același cartier au fost reparate vara trecută din banii Consiliului Raional Fălești. În total au fost alocați peste 3 milioane de lei. Chiar dacă în zonă sunt și alte străzi pline de gropi, au fost reparate anume acelea care duc spre sau trec pe lângă casa președintei. Iraida Bânzari spune că pentru repararea și altor străzi nu au ajuns bani. Lucrările au fost executate de către firma unui consilier raional. Agentul economic a fost contractat în urma negocierilor directe.
Electorala 2019: deputatul socialist Grigore Novac, car...
Deputatul socialist Grigore Novac (35 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat că va candida la alegerile parlamentare, a obținut un teren (în anul 2011) de la Primăria Stăuceni prin intermediul unui act de căsătorie fictivă. Deși deputatul neagă acest lucru, Primăria Stăuceni a informat, la solicitare, presa, că Novac a obținut terenul gratuit, în baza articolului din Codul Funciar referitor la familiile tinere. Astfel ar fi procedat și alti doi socialiști, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco. Acea acordare de terenuri de către Primăria Stăuceni este în prezent investigată de CNA, în cadrul unei cauze penale. Grigore Novac a donat partidului, în diferite perioade, mai mulți bani decât a declarat legal, însă spune că acestea sunt venituri obținute anterior, din munca peste hotare.
Bani publici ”plimbați” pe patru roți
Cu drumuri stricate, fără sisteme de apeduct și canalizare moderne, fără iluminare stradală, dar cu mașini noi la primărie. Așa arată mai mult de 20 de localități din țară care și-au cumpărat în primele nouă luni ale anului curent adevărate bijuterii pe roți. Dacă unii primari s-au mulțumit cu mașini mai ieftine, alții - au investit sute de mii de lei, din bani publici, pentru confort. Aleșii locali spun că au făcut achizițiile doar pentru binele localității.
