Alegerea preşedintelui raionului Glodeni este contestată în instanţă

Arhiva 29 octombrie 2015 2306
Ion Leucă în ziua când a fost ales președintele CRD

Democratul Ion Leucă, ales în luna iulie președinte al raionului Glodeni, riscă să-şi piardă noua funcție. Consilierii socialişti îl acuză că ar fi fost ales ilegal și au acţionat Consiliul raional Glodeni în judecată. O ședință în acest dosar va avea loc pe 30 octombrie, iar Ion Leucă spune că a fost ales fără nicio încălcare de lege.



Ion Leucă a fost ales preşedintele raionului Glodeni la 9 iulie. Pentru candidatura lui și-au dat votul 18 consilieri din cei 33. Este vorba despre zece consilieri democrați, cinci liberal-democrați, doi liberali și un reprezentant al Blocului Electoral - Iurie Leancă. Consilierii din Partidului Socialiștilor (PSRM) şi cei din Partidul Nostru nu l-au votat. Nicolae Gorcea, consilier PSRM, a declarat pentru Moldova Curată că Ion Leucă a fost ales la prima şedinţă a noii componențe a Consiliului Raional, ceea ce contravine prevederilor legale. „Ei au greşit din start, fiindcă au ales preşedintele la şedinţa de constituire a Consiliului Raional. Legea spune că la prima şedinţă se dau mandatele, se formează comisiile consultative, se rezolvă probleme de ordin organizatoric. La şedinţa aceasta, blocul, care e  format din democrați, liberali-democrați, liberali și consilierii de la Leancă, a pus pe ordinea de zi chestiunea privind votarea preşedintelui. Eu am întrebat, cum să alegem preşedintele dacă nu avem mandatele? Noi am plecat, iar peste e o oră funcţionari din aparatul CR ne anunţă să venim la şedinţa extraordinară. Atunci ei s-au convocat fără noi şi au ales conducerea raionului. De aceea am contestat în judecată alegerea acestui preşedinte”, a mai adăugat consilierul socialist.

La rândul său, democratul Ion Leucă spune că la 9 iulie a fost a treia şedinţă a CR Glodeni şi nu prima, aşa cum afirmă socialiştii. „Stimată doamnă, eu am fost promovat în această funcţie printr-un vot democratic la 9 iulie. Noi de două ori am încercat să ne convocăm până atunci, însă din lipsă de cvorum, nu am reşit. La 9 iulie de fapt era a treia şedinţă, şi nu prima. Care a fost motivul neprezentării lor la celelalte două şedinţe? Acum sunt și înregistrări care vor demonstra că atunci a fost a treia şedinţă”, explică Ion Leucă.

El afirmă că ”nu se ține” de funcție, ci vrea să rezolve mai multe probleme din regiune. „Înainte de a veni în această funcţie, am avut o altă funcţie, de trei ori mai bine plătită faţă de cea de preşedinte de raion şi cu mult mai puţine probleme. Nu mă ţin de acest scaun. Pe data de 30 octombrie va fi şedinţa de judecată. Nu ştiu dacă voi fi invitat sau nu. Un lucru ştiu sigur, eu am fost ales în CR legal, nu am venit de pe stradă”, subliniază Ion Leucă.

Întra-adevăr, înainte de a ocupa fotoliul de preşedinte al raionului Glodeni, Ion Leucă a avut o funcţie în cadrul autorităților publice centrale - din martie 2014 a fost vicedirectorul Întreprinderii de Stat “Registru”. Democratul a candidat și la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, pe lista Partidului Democrat.

Democrații și la conducerea CRD Nord

În prezent Leucă este președintele Organizației Teritoriale a Partidului Democrat. De asemenea, acesta a fost ales recent și președintele Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord). În calitate de vicepreședinte al CRD Nord a fost ales un alt democrat, este vorba de primarul orașului Edineț, Constantin Cojocaru. Secretar al CRD a fost alest un alt membru al Consiliului Politic Național PDM, fiind vorba de Ion Bodrug, actualul  director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord. Anterior Moldova Curată menționa că democrații dețin și conducerea CRD Centru.

CRD Nord este o structură regională deliberativă constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. 

Administratorul unei firme în proces de dizolvare

Potrivit Camerii Înregistrării de Stat, Ion Leucă este administratorul Filialei din Glodeni a Societății pe Acțiuni "TUTUN - CTC". Această firmă este în proces de dizolvare. În anul 2012, când gestiona această filială, Ion Leucă ar fi avut probleme mari. Potrivit ziarului TIMPUL, el acuza administraţia "TUTUN - CTC" că achiziţiona mai mult tutun de import şi mai puţin autohton, prejudiciind producătorii locali. La rândul ei, conducerea de atunci a "TUTUN - CTC" l-a suspendat din funcţie. În acea perioadă și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, îl critica pe Ion Leucă, acuzându-l că ar fi adus întreprinderii prejudicii de 17 mln. lei. „Trebuia închisă şi fabrica, şi Leucă. Ce ne trebuie aşa manager, care propune tutun mai scump decât cel de import?”, se întreba fostul ministru Bumacov în anul 2012. La rândul său, Leucă spunea că aceste acțiuni fac parte dintr-un scenariu a fostei conduceri de la CTC, astfel încât să nu fie plătite primele pentru salariaţii săi pe anul 2011, în sumă totală de 2,6 mln. lei.

Ion Leucă a fost timp de zece ani șef al Filialei Glodeni a Întreprinderii de stat “TUTUN-CTC. Acolo își are și proprietățile: o casă de locuit de 120 metri pătrați, un garaj și un teren de 9 ari. El a menționat în declarația de avere depusă la alegerile parlamentare din anul trecut că mai deține în Chișinău un apartament de 84 m.p.

Ion Leucă este originar din raionul Glodeni. Chiar dacă este istoric de specialitate, nu a activat în acest domeniu. După serviciul militar, a lucrat  inspector superior în cadrul Comisariatului raional de poliție Glodeni. O perioadă a deținut și funcția de șef al Secției Înmatriculare Transport și Calificarea Conducătorilor Auto din cadrul ÎS ”CRIS” Registru”, filiala Bălți.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Miniștri cu firme de la PDM: Pavel Filip, Vladimir Botn...

Ministrul democrat Pavel Filip pare să fie sprijinit masiv de angajaţii din întreprinderile de stat subordonate ministerului pe care îl conduce, întrucât aproape 200 de angajaţi la ”Registru” au făcut donaţii de mii de lei în campania electorală a PDM. El însuși nu a donat nimic, deși are de unde, judecând după declarația de avere. Un alt ministru democrat, Vasile Botnari, are și el acumulate ceva bunuri, în afară de locuință. Victor Osipov este un reprezentant al PDM care revine în Guvern și care, la fel ca primii doi, are cote părți în mai multe firme, în special din domeniul media.

06 martie 2015
2312

ATENŢIE! Webinar la tema accesului la informaţia de int...

Alianţa pentru o Românie Curată (www.romaniacurata.ro) şi Iniţiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova (www.moldovacurata.md) vă invită să vă înscrieţi la  cel de-al doilea webinar la tema accesului la informaţia de interes public care va avea loc la 22 IULIE 2015, ORA 11.00.

20 iulie 2015
1899

Profil candidat: Mihai Stratulat

Integritate în activitatea politică

09 februarie 2019
2521

Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul c...

Andrei Năstase este candidatul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”înregistrat de CEC cu nr. 4 în cursa prezidențială. Este un avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. Din 1997 până în 2000 activează ca procuror, din 2000 până în 2002 - în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Avocat din 2002.

30 septembrie 2016
1717

Doar o treime din persoanele cu funcţii de răspundere a...

Persoanele cu funcţii de răspundere mai au zile numărate în care pot să-și completeze declaraţiile de venituri şi proprietate, dar şi de interese personale pentru anul 2014. Până acum, din cele circa o sută de mii de declaraţii, câte sunt aşteptate la Comisia Naţională de Integritate (CNI), au fost depuse doar o treime.

27 martie 2015
2014

Profil candidat: Mariana Cușnir

Integritatea în activitatea politică

17 februarie 2019
4689