ANI a primit sistemul electronic de depunere a declarațiilor de avere, care urmează să fie aplicat de la anul viitor

Cu ochii pe ANI 25 mai 2017 2273

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a recepționat acum două zile sistemul electronic de depunere online a declarațiilor de venituri și interese personale, „e-integritate”, care ar urma să fie pus în aplicare începând cu anul viitor. Sistemul a costat peste 2,162 milioane de lei, bani achitați dintr-un credit acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului „e-transformare a Guvernării”, administrat de instituția publică Centrul de Guvernare Electronică. 



Funcționarea acestui sistem va exclude depunerea declarațiilor pe suport de hârtie, așa cum se întâmplă în prezent. Astfel, de la 1 ianuarie 2018, declarațiile ar urma să fie depuse online, funcționarii folosind semnătura electronică. „Sistemul asigură accesarea declarațiilor în mod public, precum și verificarea automatizată a declarațiilor prin utilizarea datelor externe din registre de stat relevante”, se spune în actul de transmitere, semnat de președintele în exercițiu al ANI, Anatolie Donciu. 

Introducerea sistemului de declarare electronică a fost așteptată de ANI, în special pentru că instituția nu mai dispune de spațiu pentru arhivarea declarațiilor pe hârtie, depuse din anul 2013, de la crearea CNI, și până în prezent. „Transmiterea sistemului către ANI a fost primul pas. Urmează să înregistrăm acest sistem la Centrul de protecție a datelor cu caracter personal, apoi să aibă loc repartizarea semnăturii electronice pentru sibecții declarării. Ar fi cam 60 de mii de astfel de semnături. Am elaborat un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. De asemenea, urmează să fie creat Registrul electronic al subiecților declarării”, ne-a explicat Anatolie Donciu. 

Potrivit președintelui în exercițiu al ANI, termenul în care sistemul trebuie pus în aplicare este foarte restrâns, astfel că există temeri că nu se va reuși instruirea tuturor subiecților declarării cum să facă declararea online. Potrivit noii legi privind declararea averii și a intereselor personale, adoptată în vara anului 2016, de la 1 ianuarie 2018 subiecții declarării vor depune declarațiile exclusiv electronic. 

Datele unui raport al Băncii Mondiale citate de ANI, arată că în lume, instituții de verificare a conflictelor de interese și averilor nedeclarate există în 180 de țări. Dintre acestea doar în 15 dispun de sistemele electronice de declarare, inclusiv Moldova. 

În imagine: camera în care ANI depozitează declarațiile pe suport de hârtie.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2019

Doi membri ai Consiliului de Integritate, ”campioni la...

Din cei 7 membri ai Consiliului de Integritate, structură menită să supravegheze activitatea ANI, doi au lipsit de la cea mai mare parte a ședințelor. Conceput ca un organ de control extern asupra ANI, CI este format din reprezentanți ai societății civile și ai câtorva instituții de stat. Tatiana Pașcovschi, care reprezintă societatea civilă, și Victor Micu, delegat de Consiliul Superior al Magistraturii, sunt ”campioni” la absențe. Dacă ar fi fost respectată Legea privind ANI, ei demult ar fi trebuit revocați din această funcție.  

18 aprilie 2019
1810
2019

ANI a constatat conflict de interese în cazul deputatul...

Deputatul Partidului Democrat Grigore Repeșciuc s-a aflat în situație de conflict de interese atunci când a încheiat contracte cu firmele soției și socrului său, în anii 2017 și 2018, din postura de primar al orașului Căușeni. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat astăzi, printr-un comunicat, că inspectorii de integritate au încheiat controlul pe numele fostului primar și s-a constatat că acesta ”a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese semnând, în calitate de ales local, 5 contracte cu 2 firme conduse de soție”.

14 august 2019
2708
2019

ANI explică diferențele din certificatele de integritat...

După ce a fost criticată că a scris lucruri diferite în certificatele de integritate ale lui Ilan Șor și Victor Bogatico, ambii având câte o condamnare penală nedefinitivă, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) oferă o explicație, la solicitarea portalului Moldova Curată. ANI își declină orice responsabilitate și susține că nu a făcut decât să preia datele de la o altă instituție de stat și să le scrie în document.

28 ianuarie 2019
1874
2019

API a prezentat rezultatele primului raport de monitori...

Cadrul legal oferă suficiente instrumente pentru realizarea unui control eficient al averilor și intereselor persoanelor cu funcții publice. Totodată, chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate unele semne de îmunătățire a activității Autorității Naționale de Integritate (ANI), totuși acestea nu sunt suficente pentru a asigura continuitatea și durabilitatea sistemului de integritate, iar lacunele și confuziile din legislație trebuie excluse. Aceste și alte aspecte au fost nuanțate de experții API și participanții la masa rotundă de prezentare a primului raport de monitorizare a eficienței sistemului național de integritate și a activității ANI, desfășurată de Asociația Presei Independente (API) la 23 octombrie curent. Raportul conține concluzii și recomandări importante adresate factorilor de decizie din Parlament și Guvern, dar și ANI și Consiliul de Integritate (CI).

26 decembrie 2019
2576
2019

Poate Oleg Efrim să-l apere pe Plahotniuc și să fie mem...

Avocatul Oleg Efrim, a cărui Casă de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații” a anunțat că îl va reprezenta pe fostul lider al Partidului Democrat, deputatul Vladimir Plahotniuc, este și membru al Consiliului de Integritate (CI) al Autorității Naționale de Integritate (ANI). El a fost desemnat din partea Guvernului, pentru un mandat  de cinci ani, la 23 iulie 2017.

23 iulie 2019
2740
2019

ANI cere demiterea unui funcționar care a admis un conf...

În ultimii trei ani, directorul întreprinderii care livrează apă în satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, Nicolae Iancovschi, își angaja soția în funcția de director de fiecare dată când el pleca în concediu. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că funcționarul a admis un conflict de interese, iar Consiliul local, drept consecință, ar fi trebuit să-l demită, pentru că așa prevede legea. Consilierii însă i-au aplicat un avertisment și argumentează că directorul nu merită să fie demis, întrucât muncește fără alte abateri și asigură buna funcționare a întreprinderii.

19 septembrie 2019
1998