Averea lui Mihai Moldovanu, cercetată de CNI
Șeful Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu, este suspectat de faptul că nu și-a inclus în declarația de avere toate bunurile, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control al averii acestuia.
Chiar dacă a indicat în declarația de avere mai multe bunuri, Moldovanu nu ar fi inclus și o cotă-parte dintr-o societate comercială.
În cazul în care CNI va constata că Moldovanu nu a declarat toate averile, va trimite materialele procurorilor, Mihai Moldovanu riscând o amendă de până la 12 mii de lei sau un an de închisoare.
Presa a scris anterior despre averea impresionantă a familiei Moldovanu, chiar dacă toată viața cei doi soți au lucrat în instituții bugetare. Astfel, Mihai Moldovanu este proprietarul unei case de milioane cu două nivele şi mansardă, amplasată pe str. Cetatea Chilia din sectorul Botanica al capitalei. Pe numele soţilor Moldovanu mai sunt înscrise două apartamente situate în blocul 15 din str. Trandafirilor. Totodată, familia Moldovanu mai deţine două firme specializate în creşterea păsărilor şi animalelor, dar gestionează şi o companie de detectivi particulari.
De asemenea, Moldovanu indică în declarația de avere pentru 2012 că în anul trecut a câștigat un salariu de 139 294 de lei din funcția de vicepremier pe care a deținut-o anterior, trei loturi de pământ, dintre care unul agrar, și o mașină de model „Subaru” procurată în 2007.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Deputatul Valeriu Saharneanu riscă să fie cercetat PENA...
Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat la 30 ianuarie curent că deputatul liberal-reformator Valeriu Saharneanu și-a ascuns o parte din proprietăți atunci când a întocmit declarația de avere. De asemenea, a încălcat norma legală și ministrul Finanțelor Anatol Arapu care a mers cu mașina de serviciu la nunta unui coleg din Guvern.
Funcționarii care nu și-au prezentat declarațiile de av...
Funcționarii care nu și-au declarat averile vor răspunde în fața instanței. Comisia Națională de Integritate a acționat în judecată 80 de funcționari care nu și-au prezentat declarațiile de avere și interese în termenii stabiliți de legislație. În listă sunt incluși primari, viceprimari, directori de școli și de spitale din întreaga republică, dar și aleșii locali din Găgăuzia în frunte cu președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov.
Actualul vice-ministru al Economiei și fostul director...
Actualul vice-ministru al Economiei, Vitalie Iurcu, până nu demult director al Întreprinderii de Stat Moldtelecom, deține o casă și un autoturism de lux și este implicat în mai multe afaceri, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit jurnaliștilor publicației, o bună parte din aceste averi Iurcu le-a adunat în perioada în care a fost director al Moldtelecom, adică în anii 2009—2015.
Doar un ministru în exerciţiu şi-a făcut publică averea
Până la 31 martie 2013, funcţionarii publici şi alte persoane cu funcţii înalte trebuie să-şi declare veniturile şi proprietăţile pentru anul trecut. Deşi noile prevederi legale nu-i obligă pe funcţionarii şi demnitarii publici să-şi facă publice averile, până la 28 martie 2013, doar ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, şi-a plasat pe pagina web a ministerului unde activează declaraţia de venituri şi proprietate şi pe cea de interese pentru anul trecut. Pe site-ul Ministerului Educaţiei am găsit şi declaraţia de avere a ministrului în exerciţiu Maia Sandu, dar aceasta se referă doar la prima jumătate a anului 2012, adică până la numirea sa în funcţie.
Membrii CNI ar fi ascuns faptul că dețin mai multe mași...
Comisia parlamentară specială de control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate ale președintelui și membrilor Comisiei Naționale de Integritate (CNI) au constatat că membrii CNI nu au declarat mașini și bani de pe carduri bancare, scrie ziarulnational.md. Comisia a pregătiri un raport care urmează a fi prezentat la una dintre următoarele ședințe ale Legislativului.
