Averea preşedintelui Nicolae Timofti, ţinută în secret

Avere la vedere 17 iunie 2013 1803
Nicolae Timofti

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a făcut publică doar declaraţia de interese personale a preşedintelui R. Moldova Nicolae Timofti. În document, preşedintele indică un venit de 21 202 de lei pe care i-a obţinut de la Consiliul Superior al Magistraturii în 2012 până a fi ales de Parlament în funcţia supremă din stat. Salariul său în calitate de preşedinte a constituit 115 335 lei în anul trecut.



Pe site-ul CNI găsim şi declaraţiile de avere şi de interese ale primei doamne, Margareta Timofti, care deţine funcţia de consultant principal în secretariatul Parlamentului din 1 aprilie 2012. În cele două documente, Margareta Timofti arată doar venitul său – 102 938 de lei din salariu. Nici doamna nu indică vreun imobil sau alte bunuri care ar aparţine familiei prezidenţiale. În schimb, Margareta Timofti a scris de mână o notă la sfârşitul declaraţiei sale de avere: „Bunurile comune au fost declarate de către soţul meu Timofti Nicolae”.  

„Bunurile indicate”, însă, nu le-am găsit nici pe site-ul CNI, nici pe pagina web a Preşedinţiei R. Moldova.

Anul trecut, pe timpul când Nicolae Timofti candida la funcţia de preşedinte al R. Moldova, comisia parlamentară pentru alegerea şefului statului a făcut publică declaraţia sa de avere. Atunci, Timofti scria că deţine un teren agricol în IP „Aluniş” din s. Nimoreni, raionul Ialoveni, cu suprafaţa de 0,0569 hectare pe care l-a procurat în anul 1996. Totodată, familia Timofti deţinea un apartament de 85,3 metri pătraţi în  municipiul Chişinău, estimat la peste jumătate de milion de lei. În anul 2011, Nicolae Timofti a fost salarizat cu 136 459 de mii de lei în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii pe care a deţinut-o şi a primit o pensie de 102 000 de lei.

De remarcat faptul că, pentru anul 2012, preşedintele Nicolae Timofti nu indică vreun venit din pensie. În declaraţia sa postată pe www.cni.md nu găsim nici cei circa 400 000 de lei despre care presa a scris că Timofti i-ar fi primit drept indemnizaţie după ce a părăsit funcţia pe care o deţinea la Consiliul Superior al Magistraturii.  

Crina Vlaicu 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Mihai Moldovanu, dat pe mâna procurorilor pentru două c...

 Șeful Direcției sănătate a primăriei mun. Chișinău, Mihai Moldovanu, ar putea fi cercetat penal pentru fals în declarații. Comisia Națională de Integritate (CNI) a stabilit că funcționarul n-ar fi indicat în declarația sa de avere pentru anul trecut două conturi bancare și ar fi precizat greșit cota-parte pe care o deține într-o societate comercială. Pentru aceste încălcări, Moldovanu riscă până la un an de pușcărie sau o amendă de 12 mii de lei.

18 noiembrie 2013
2367
Avere la vedere

Primul potențial candidat la funcția de președinte: dou...

Primul potențial candidat la funcția de șef al statului, deputatul Valeriu Ghilețchi, deține două case la sol în Chișinău, cote-părți în două societăți profitabile și o mașină pe care ar fi cumpărat-o cu 5 mii de lei.  Deputatul spune că a cumpărat mașina „la preț restant” de la organizația „Partenerii”, la care anterior a fost director, prestând o activitate neremunerată. 

14 august 2016
2113
Avere la vedere

Un funcţionar din raionul Râşcani a luat un camion în...

Fostul director al Societăţii pe Acţiuni „Drumuri Râşcani”, Petru Tomuz, pe când era conducătorul acestei instituţii publice, a închiriat de la soţia sa un camion, plătindu-i circa 190 de mii de lei din bugetul public. Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că a fost încălcat regimul juridic al conflictului de interese, fostul funcţionar nu va fi pedepsit, deoarece instituţiile de control interpretează legea în mod diferit.

25 martie 2014
2140
Avere la vedere

Președintele Comisiei Electorale Centrale are averi în...

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a ajuns în vizorul Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Acum o săptămână, CNI a inițiat o procedură de control cu privire la încălcarea regimului juridic privind declararea veniturilor și proprietății de către Ciocan, acuzat anterior de presă că ar fi tăinuit o casă de vacanță pe care o are în România și cota de acțiuni într-o companie deschisă la București. Ciocan afirmă că are inima împăcată, pentru că a indicat în declarația sa de venit tot ce deține.

26 iulie 2013
1817
Avere la vedere

Un primar a uitat să indice în declarația de avere pest...

Primarul satului Cimișeni din raionul Criuleni, Ghenadie Rabei, urmează a fi cercetat penal pentru faptul că nu a indicat în declarația de avere 1782 de proprietăți. Comisia Națională de Integritate a constatat, în cadrul ședinței de astăzi, că alesul local nu și-a trecut în declarație 1779 de terenuri înregistrate pe numele soției, două case de locuit, un spațiu comercial și zece autoturisme.

15 mai 2014
2676
Avere la vedere

Un ofițer de investigații are HUMMER, dar nu l-a trecut...

Tudor Tulbure, ofiţer superior de investigaţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Râşcani, municipiul Chişinău, este dat pe mâna procurorilor, deoarece nu ar fi indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 un autoturism de teren. Poliţistul susţine însă că l-a trecut în declarația depusă în anul 2010, când l-a cumpărat.

31 martie 2014
1891