Candidații la funcțiile de președinte și vicepreședinte al ANI vor fi testați cu detectorul de minciuni
Persoanele care vor candida la funcțiile de președinte și vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate vor avea de trecut 3 probe: un test în scris, un interviu în fața membrilor CI, a cărui durată nu va trebui să depășească 45 de minute, și un test cu detectorul de minciuni. Sunt condiții prevăzute de proiectul Regulamentului privind desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinte al ANI, făcut public joi, 19 ianuarie. Potrivit documentului, rezultatul testului cu detectorul de minciuni „prezintă temei pentru inadmisibilitatea candidatului”.
La concurs, potrivit Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, vor fi admise persoane care au o reputație ireproșabilă, au studii superioare în domeniul dreptului, economiei, administrației publice sau managementului, nu au fost în ultimii doi ani membri de partid. Documentul conține și prevederi care punctează ce fapte fac ca persoana să nu fie considerată ca având o reputație ireproșabilă.
Proiectul de regulament a fost plasat pe pagina web a Autorității Naționale de Integritate, cu invitația ca persoanele interesate să expedieze propuneri până la data de 26 ianuarie. Deocamdată nu sunt prevăzute dezbateri în alt format, cum ar fi în cadrul unor mese rotunde. Sergiu Ostaf, membru al CI din partea Parlamentului, a declarat pentru Moldova Curată că la ședința de luni, 23 ianuarie, membrii vor avea o nouă discuție pe marginea proiectului. „Dacă vor veni mai multe propuneri de substanță pe parcursul săptămânii, evident că vom extinde perioada pentru dezbaterile publice”, a adăugat Sergiu Ostaf.
Un alt membru al CI, Dumitru Țâra, a confirmat că la ședința de luni va avea loc o nouă rundă de discuții pe marginea proiectului și că CI planifică să aprobe regulamentul la 30 ianuarie. „Eu cel puțin încerc să insist să ne mișcăm cât mai repede cu aprobarea Regulamentului și să anunțăm concursul, pentru că acesta e momentul-cheie de la care pornesc lucrurile. Astăzi, de exemplu, împreună cu Sergiu Ostaf și Viorel Rusu, am elaborat tematicile pentru întrebări. Și așa termenul de depunere a dosarelor e lung, procedura durează. Sper foarte mult ca în martie să avem deja pe cineva”, a spus Dumitru Țâra pentru Moldova Curată.
Consiliul de Integritate s-a constituit la 28 decembrie 2016, odată cu desemnarea ultimului din cei 7 membri, iar la 30 decembrie s-a întrunit în prima ședință. Din Consiliu fac parte membri desemnați de Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Congresul Autrităților Locale și societatea civilă. Membrii CI nu sunt remunerați, activitatea lor în această structură fiind pe bază de voluntariat.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Moldova Curată – un an de supraveghere a integrităţii p...
Din luna aprilie 2013, de când Asociaţia Presei Independente a lansat portalul www.moldovacurata.md, am publicat o serie de articole în care au fost vizaţi mai mulţi demnitari şi funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, care reprezintă toate partidele parlamentare. În această perioadă, unii subiecţi ai articolelor ne-au reproşat că materialele fac parte dintr-o campanie preelectorală de denigrare a lor. Acum, după un an de activitate, facem un prim bilanţ tocmai pentru a număra ”bobocii” pomeniţi şi pentru a argumenta că nimeni nu a fost menajat pe motiv că reprezintă guvernarea sau opoziţia. Astfel, de exemplu, dintre primarii vizaţi în articole, 12 au candidat din partea PLDM, 7 - de la PCRM, 6 de la PD, 5 de la PL şi 4 - independenţi. Iar dintre deputaţi, câte 3 de la PCRM, PD şi PLR , 2 sunt de la PLDM şi unul de la PL.
Primarul – ginere şi contabila – soacră la primăria din...
Proverbul „Soacră, soacră – poamă acră” nu este valabil pentru Ghenadie Grădinari, primarul comunei Pietrosu din raionul Făleşti. El o are în subordine pe soacra sa, contabila primăriei. Alesul local însă dă asigurări că totul se încadrează în limitele legii şi că nu există un conflict de interese.
Fostul premier Vlad Filat a fost eliberat. El a plecat...
Fostul premier Vlad Filat, condamnat in anul 2016 la 9 ani de inchisoare pentru abuz de putere, și deținut până in prezent la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău a fost eliberat. Decizia a fost luată cu puțin timp in urmă, la ședința din dosarul său ținută astăzi la Curtea de Apel Chișinău.
