Ce se ascunde în spatele afacerilor de pe piața farmaceutică?

Arhiva 12 august 2013 1917

Situația de pe piața farmaceutică din R. Moldova este alarmantă, atenționează comisia parlamentară de anchetă privind examinarea situației pe această piață.
Portalul "Moldova Curată” a făcut rost de raportul acestei comisii care dezvăluie ce se ascunde în spatele medicamentelor care ne sunt administrate atunci când ne îmbolnăvim.




Medicamente fără efecte
Potrivit raportului, există probleme grave în ceea ce privește producerea, păstrarea și distribuția medicamentelor. Agenția Medicamentului nu dispune de condițiile necesare pentru verificarea medicamentelor pentru care se solicită licență. De asemenea, în cele mai multe cazuri, medicamentele sunt păstrate în condiții inadecvate, iar la transportarea medicamentelor termolabile (+2˚ - +8˚) s-a constat că se utilizează containere improvizate în care se pun pungi cu gheață cu o temperatură de până la minus 10 grade Celsius. 
„Aceste medicamente îngheață peste o perioadă foarte scurtă, apoi, se dezgheață. Drept consecință, la instituțiile medicale se livrează nu medicamente, ci o soluție de substanțe chimice care numai are niciun efect terapeutic, ci chiar poate fi o substanță toxică pentru pacient”, se explică în raportul care va fi discutat la una dintre primele ședințe ale Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă.
Membrii comisiei observă că angajații depozitelor în care au fost depistate astfel de încălcări încearcă să se justifice, menționând că nu le ajung bani pentru a cumpăra containere speciale, asta deși veniturile anuale ale firmelor importatoare de medicamente se ridică la peste jumătate de miliard de lei.
Tot la depozitele importatorilor și producătorilor autohtoni de medicamente s-a descoperit faptul că unele preparate expirate se păstrează împreună cu cele valabile, iar pe unele medicamente nu este trecută nici data producerii, nici cea de expirare.


Licitații măsluite?
O altă problemă majoră semnalată de comisia de anchetă se referă la organizarea licitațiilor pentru aprovizionare cu medicamente. Mai multe companii farmaceutice s-au plâns că deseori se confruntă cu situația când, după anunțarea unei licitații și deschiderea plicurilor cu ofere, concursul este anulat și se organizează o altă licitație la care este desemnată câștigătoare o firmă care nu a participat la prima licitație, dar care a putut afla ulterior ofertele celorlalte companii și a putut propune un preț mai mic.
O altă observație se referă la faptul că, la licitații, condiția principală este cea a prețului cel mai mic. „Acest lucru favorizează procurarea celor mai ieftine medicamente, nu a celor mai calitative, inofensive și eficace”, se mai menționează în raport, precizându-se că, din această cauză, multe din preparatele aflate la îndemâna medicilor din spitale nu sunt eficiente, iar bolnavii sunt nevoiți să își cumpere alte medicamente pentru a se trata.


Șiretlicul farmaciștilor
Au fost descoperite și cazuri în care o anumită companie a câștigat o licitație pentru aprovizionarea Spitalului Oncologic cu un medicament utilizat pentru tratarea copiilor bolnavi de leucemie, fără a avea măcar licență pentru producerea acestui medicament. Din cauza acestui fapt, timp de opt luni părinții copiilor bolnavi de leucemie au fost nevoiți să cumpere singuri preparatul din farmacii.
Există și cazuri în care distribuitorii, care au câștigat licitațiile la medicamentele spitalicești și totodată dispun de farmacii în jurul spitalelor, provoacă artificial deficit de medicamente și nu livrează spitalelor pentru ca pacienții să le procure din farmaciile lor proprii la un preț mai mare.


Înțelegeri de cartel
Comisia de anchetă a mai stabilit că nu există inspectori suficienți pentru a efectua controale regulate la toate etapele de viață a preparatelor medicamentoase. De asemenea, nu există în legislație pârghii de a suspenda activitatea fabricii/ depozitului/farmaciei, dacă la momentul inspecției sunt depistate încălcări grave. Cât privește prețurile la medicamente, deseori prețurile sunt artificial stabilite mai mari decât în alte state, iar la licitații se admit preparate cu prețul de două ori mai mare decât cel înregistrat în Catalogul național de prețuri. Potrivit comisiei parlamentare, piața farmaceutică este acaparată de câteva rețele de farmacii, ceea ce duce la înțelegeri de cartel și e foarte greu de redus prețurile la nivelul lor real.


Precizăm că, la momentul actual, în Republica Moldova activează  1 092 de farmacii licențiate. Din șase mii de medicamente înregistrate la Agenția Medicamentului, produsele autohtone reprezintă 18,87%.
Unii agenți economici înregistrează un preparat timp de 7 – 15 luni, alții - peste o sută de preparate într-un an.
Potrivit datelor Agenţiei Medicamentului, actualmente în R. Moldova sunt înregistrate 52 de firme importatoare de medicamente și produse parafarmaceutice, din care 51 de firme sunt în municipiul Chișinău.

Mariana Rață



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Mister plătit din bani publici: Secretariatul Parlament...

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova a cheltuit anul trecut circa 158 de mii de lei ca să-i înveţe limba engleză pe funcţionarii instituţiei. Deşi cursurile au fost achitate din bani publici, Secretariatul a refuzat să ne furnizeze numele celor instruiţi, menţionând că va face acest lucru doar după ce aceştia îşi vor da acordul.

31 ianuarie 2017
1609

Profil candidat: Remus Ciobanu

Integritatea în activitatea politică

23 ianuarie 2019
2017

Jurnaliştii au fost excluşi din componenţa Consiliului...

La 17 iunie curent Parlamentul a votat „pachetul de integritate”, adică cele trei legi care au menirea să reformeze Comisia Naţională de Integritate, dar şi să schimbe modalitatea de declarare a averilor şi intereselor personale. Potrivit unei legi din acest pachet, actuala CNI va fi transformată în Centrul Naţional de Integritate, care, pe lângă conducere, va avea şi un Consiliu de Integritate (CI). Dacă la votarea în prima lectură în componenţa acestui Consiliu a fost inclus şi un jurnalist, în lectură finală aleşii poporului au exclus reprezentantul presei. Experţii anticorupţie spun că astfel deputaţii au arătat că le este frică de presă.

23 iunie 2016
1829

CV-ul și averea „din declarații” a medicului din frunte...

Ghenadie Buza, președintele raionului Hâncești, urmează, „în curând” să finalizeze construcția unei case în orașul Hâncești, acolo unde locuiește. El conduce un Mercedes și este pasionat de vinificație, participând la concursuri organizate pentru producători. Ghenadie Buza este de profesie medic-chirurg și a activat practic toată viața în cadrul Spitalului Raional Hâncești. S-a implicat în politică inițial din partea PCRM, fiind consilier orășenesc, iar din 2010 a ajuns în Consiliul Raional ca reprezentat al Partidului Democrat (PDM). A ajuns președinte de raion fiind susținut și de un deputat socialist, care, a plătit pentru vot cu calitatea sa de membru de partid. Liberal-democrații, în momentul când s-a votat președintele raionului, au acuzat că negocierile ar fi fost înlocuite cu ”metode de șantaj și cumpărare”.

31 octombrie 2015
2363

SONDAJ: Fostul șef al FISC-ului va fi achitat, cred 49...

Fostul șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (FISC), Nicolae Vicol, ajuns pe banca acuzaților pentru acte de corupție și interceptarea ilegală a telefoanelor subalternilor săi, va fi achitat. Cel puțin, așa cred 49 la sută din participanții la sondajul de pe www.moldovacurata.md.

14 iunie 2013
2705

Firma președintelui raionului Criuleni atrage banii pub...

Președinte al raionului Criuleni este democratul Iurie Andriuță, un om de afaceri care a condus până în acest an o firmă ce prestează servicii de lăcătușerie și apeduct. În acest an, firma acestuia a câștigat două licitații publice, ultima fiind organizată cu doar două săptămâni înainte de alegerea sa în funcția de președinte de raion. Democratul spune că la momentul desfășurării concursului nu știa că în viitorul apropiat va fi ales într-o funcție publică.

19 octombrie 2015
2330