Conflict de interese la primăria Horodişte?
De aproape doi ani, primăria comunei Horodişte din raionul Rezina este condusă de soţii Dorel şi Vera Iurcu. În timp ce unii specialişti confirmă existenţa unui conflict de interese în această primărie, alţii consideră, însă, că situaţia creată în localitatea respectivă nu încalcă nici o prevedere legală.
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public reglementează că funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Contrar normelor legale, Dorel Iurcu deţine funcţia de primar al comunei Horodişte, iar soţia acestuia este secretarul consiliului local, ambii având statut de funcţionari publici.
Însă Vera Iurcu susţine că funcţia sa nu este într-un conflict de interese cu cea a primarului, adică soţul său. „Noi nu semnăm niciun act împreună. Mai mult, eu am fost aleasă prin concurs înainte ca soţul meu să devină primar. Eu am absolvit Academia de Administraţie Publică şi sunt şi magistru în administraţia publică. Unde trebuie să mă duc să lucrez? Dacă îmi găsiţi dumneavoastră un alt loc de muncă, poftim!”, ne-a spus ea.
Cancelaria de Stat nu sesizează conflictul de interese
Întrebată dacă aceşti funcţionari publici din cadrul primăriei Horodişte sunt în conflict de interese, Angela Ursachi, şef-adjunct al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, instituţia care verifică legalitatea actelor emise de autorităţile publice locale, responsabilă de raionul Rezina, susţine că la mijloc nu ar fi niciun conflict de interese. Și asta pentru că modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale secretarului se face în condiţiile legii, prin decizia consiliului, dar nu a primarului. „Să nu credeţi că nu am studiat această situaţie, Dorel Iurcu este primarul comunei Horodişte din raionul Rezina din anul 2011, iar soţia acestuia este secretarul consiliului local cu mult înaintea ca soţul său să devină primar. Consiliul local este autoritate reprezentativă şi deliberativă şi are menirea să decidă soluţionarea problemelor de interes local, în timp ce primarul este autoritatea executivă. Sunt două funcţii cu meniri diferite. Vă asigur că nu este vorba de vreun conflict de interese”, susţine reprezentanta Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat.
Conflictul de interese, la suprafață
Pe de altă parte, Galina Bostan, expert anticorupţie, Directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei susţine că odată ce două persoane au statut de funcţionari publici şi ambele lucrează în aceeaşi instituţie publică, cu siguranţă la mijloc este un conflict de interese. „Nu contează că doamna activează de mai mult timp în funcţia de secretar al consiliului local, odată ce soţul său a obţinut mandatul de primar, ea trebuia să-şi de demisia. Aici situaţia nu trebuia studiată, conflictul de interese se vede de la distanţă”, afirmă Galina Bostan.
Şi Adela Griciuc, şefa Direcției control de interese personale din cadrul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), confirmă existența unui conflict de interese la primăria din Horodişte. „Potrivit Legii nr. 436 din 2006 privind administraţia public locală, evaluarea performanţelor profesionale ale secretarului se face de către primar, în baza deciziei consiliului. Mai mult decât atât, secretarul îndeplineşte, sub autoritatea primarului, mai multe atribuţii printre care asigură înştiinţarea convocării consiliului local, participă la şedinţele consiliului local, avizează proiectele de decizii ale consiliului local şi contrasemnează deciziile, asigură buna funcţionare a primăriei, îndeplineşte acte notariale conform Legii cu privire la notariat, înregistrează contractele de locaţiune sau, după caz, contractele de arendă a bunurilor imobile pe un termen mai mic de trei ani. Este foarte clar că pe unul din aceste acte va fi şi semnătura secretarul consiliului, dar şi a primarului. Vă spun cu certitudine că este conflict de interese”, susține reprezentanta CNI.
L.Z.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Doi conducători se angajau reciproc în funcții de adju...
Fostul director al Casei Republicane de Cultură şi Creaţie Artistică a Tineretului Studios, care a fost reorganizată recent în Centrul Național de Educație prin Artă, și adjunctul acestuia sunt suspectați ca ar fi ocupat simultan timp de mai mulți ani, câte două funcții incompatibile. Cei doi spun însă că nu au făcut decât să încerce să își suplimenteze veniturile și că nu au comis nimic ilegal.
Ginerele şi soacra continuă să lucreze împreună la prim...
La sfârşitul anului trecut, Moldova Curată a descoperit un conflict de interese la Primăria Pietrosu din raionul Făleşti, acolo unde primarul Ghenadie Grădinari o are în subordine pe soacra sa, care este contabilă. Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosesizat, a examinat situaţia şi a constatat conflict de interese. Alesul local a rămas însă nesancţionat, deoarece membrii CNI au clasat cazul.
Licitație cu „dedicație” la Ialoveni
Direcția raională Ialoveni a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a indicat până la milimetri, într-un anunț de achiziții publice, dimensiunile unei mașini care urma să fie cumpărată pentru instituție. Asta înseamnă că alți potențiali ofertanți, care vând mașini cu un milimetru mai lungi sau mai înalte, sunt automat eliminați din concurs. Experții spun că un astfel de anunț poate indica faptul că instituția și-a găsit deja obiectul care urmează să fie procurat, iar licitația se organizează de formă. Șeful Direcției ANSA Ialoveni respinge acuzația și afirmă că, de fapt, a fost o greșeală, provenită din neștiința de a întocmi anunțurile de achiziții.
„Abonament" la banii primariei constatat de cni
Comisia Națională de Integritate (CNI) a confirmat: primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese când a cumpărat pentru Primărie rechizite de birou de la firma soției sale. CNI s-a autosesizat în baza unei investigații de pe Moldova Curată. În acest caz, contractele încheiate riscă să fie anulate.
Şefa interimară de la DETS Buiucani deţine maşini a c...
Familia Veronicăi Solomiţchi, şefa interimară a Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport a sectorului Buiucani, municipiul Chişinău, a cumpărat într-un singur an trei unităţi de transport. Valoarea maşinilor este mai mare decât venitul anual obţinut de titulară şi soţul acesteia. Funcţionara nu a explicat din ce surse le-a cumpărat, motivând că asemenea informaţii nu se oferă la telefon şi a sugerat reporterului Moldova Curată să se programeze în audienţă. Ea are ore de audienţă o dată în săptămână.
