Donațiile către partid și firma nedeclarată a președintelui raionului Nisporeni

Arhiva 10 noiembrie 2015 1921
Ion Artene

Ion Artene, președintele raionului Nisporeni, a donat Partidului Democrat din Moldova (PDM), din care face parte, aproape o treime din venitul anual al familiei sale, în ultimele două campanii electorale. El locuiește împreună cu soția, și ea funcționară, într-o casă particulară din orașul Nisporeni și este fondator și administrator al unui SRL, pe care, nici el, nici soția, nu l-au indicat în declarațiile de avere.



La 8 iulie 2015, cu votul a 20 din totalul de 33 de consilieri raionali aleși, Ion Artene devine președintele raionului Nisporeni. Pentru el și-au dat votul 15 democrați, 2 comuniști, un socialist și doi consilieri de la Blocul „Iurie Leancă”. „Mă numesc Ion Artene, sunt consilier din partea PDM în Consiliul Raional Nisporeni, am vârsta de 46 de ani, activez în oficiul cadastral Nisporeni, voi susţine în continuare toate pornirile şi lucrurile, faptele bune care au fost iniţiate în ultimii 4 ani”, menționa Artene în momentul în care cerea voturile colegilor consilieri. El este vicepreședintele Organizației Teritoriale Nisporeni a PDM.

A donat partidului o treime din venitul familiei

Faptul că este membru de partid activ și implicat se poate vedea analizând listele donatorilor PDM din ultimele două campanii electorale. Astfel, în campania pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Ion Artene, care era atunci șeful Oficiului Cadastral Teritorial Nisporeni, dona 10 mii de lei. Gestul său a fost urmat de doi subalterni, care la fel au donat câte 10 mii de lei formațiunii conduse, oficial, de Marian Lupu. În campania electorală din 14 iunie 2015, atunci când au avut loc alegeri locale, Ion Artene a fost mai generos cu partidul, care avea să-l propună la funcția de președinte de raion. De această dată a donat 50 de mii de lei, practic jumătate din salariul său anual. În total, cei 60 mii de lei donați reprezintă aproape o treime din venitul anual al familiei Artene, formată din doi soți funcționari. Soția sa, Maria Artene, este contabil-șef la Inspectoratul Fiscal de Stat Nisporeni.

Declarația cu privire la venituri și proprietate a lui Ion Artene nu poate fi accesată pe site-ul Consiliului Raional Nisporeni. Am primit-o de la reprezentanții insituției după ce am telefonat și am solicitat ca aceasta să ne fie prezentată. Conform declarației pentru perioada 1 ianuarie 2015-8 iulie 2015, Ion Artene a avut, în prima jumătate de an, venituri din salariu de 65,9 mii de lei, iar soția, Maria Artene, a avut, în perioada similară, un venit salarial de 48,4 mii de lei. Totodată, soția beneficiază și de o pensie, care, în primele 6 luni din 2015 a constituit 6210 lei. Din indemnizația de consilier raional și cea de consilier orășenesc Nisporeni, Ion Artene a mai adunat 13 mii de lei în perioada ianuarie-iulie 2015. Formularul declarației completate nu avea spațiu prevăzut pentru indicarea proprietăților mobile și imobile, în schimb în el exista rubrică specială pentru declararea firmelor deținute de semnatar. Cu toate acestea, Ion Artene nu a indicat întreprinderea pe care o deține.

Firma nedeclarată și averea indicată de soție

Conform informațiilor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), Ion Artene este fondator și administrator de firmă. SRL „Imecart” a fost fondată în 2010 și înregistrată în casa din orașul Nisporeni, înscrisă pe numele său. SRL-ul are activități declarate în domeniul arhitecturii și construcțiilor civile, domeniu în care Artene a activat, fiind șef la Cadastru. Totuși, principalul gen de activitate îl reprezintă „intermedierea pentru cumpărarea, vânzarea și închirierea bunurilor imobiliare cu destinație tehnică și de producție”. Firma, cel puțin în 2012, nu i-a adus venituri oficiale.

Pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate (CNI), declarația cu privire la venituri și proprietăți pe 2014 a soției lui Ion Artene, Maria, funcționar public, lipsește, la fel ca și cele ale altor funcționari. În declarația din 2013, Maria Artene indica un venit din salariu de 81 mii de lei și din pensie - de 14900 de lei. Soțul, Ion Artene, pe atunci consilier raional și director la filiala Nisporeni a ÎS Cadastru, a avut în acel an un venit cumulat de 110 mii de lei. Maria Artene mai declara cinci terenuri, procurate în perioada 1993-2012, o casă de locuit, de 105 m.p. (cea în care este înregistrată firma lui Ion Artene), un garaj, dar și alte 2 clădiri. Maria Artene declara și un automobil, Renault Scenic, fabricat în 2003, cumpărat în 2011 cu 60 mii de lei, și folosit de soțul său. În perioada 2012-2014, Maria Artene a scris că a avut de rambursat un credit, în valoare de 35 de mii de lei. Ea nu a  indicat în declarația de avere și firma soțului, fondată în 2010, deși legea o obliga să facă acest lucru. Un mic calcul arată că, de exemplu, în 2013, soții Artene au avut un venit anual, cumulat, de 190 mii de lei. Astfel, cei 60 mii de le donați de Ion Artene în 2014 și 2015 PDM-ului reprezintă aproape o treime din venitul lor din acel an. Ținând cont de faptul că și în 2014 cei doi soți au avut aceleași funcții, veniturile, cel mai probabil, au fost același.

„Nu am indicat firma în declarație?”

Ion Artene s-a arătat surprins când l-am întrebat de ce nu a declarat firma „Imecart” SRL: „Sunt niște probleme cu site-ul. O să se rezolve și o să public declarația. Nu am indicat firma în declarație? (tăcere...) Nu, firma încă nu are activitate”. Referitor la donațiile către PDM, Artene a menționat: „Da, am donat. Campania se face o dată la patru ani, dar salariul... Donațiile au fost și din economiile personale”.

În septembrie 2015, la una din ședințele Consiliului Raional Nisporeni, consilierul liberal-democrat Ion Triboi a acuzat conducerea raionului de distribuirea pe criterii politice a 120 mii de lei din fondul de rezervă. Banii, susține Triboi, au ajuns în buzunarele unor funcționari publici, simpatizanți ai Partidului Democrat. Solicitat de Moldova Curată, Triboi a precizat că are deja pregătită o scrisoare în acest sens, pe care urmează s-o remită instituțiilor competente pentru examinare. El susține că deși neregulile depistate de el datează din perioada fostului președinte de raion, ele ar fi fost preluate și de către actuala conducere, care, la fel ca și fosta, reprezintă Partidul Democrat. „A fost o afirmație a consilierului. Distribuirea se face corect, și nici într-un caz, pe criterii politice”, a replicat Ion Artene.

Victor MOȘNEAG



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Sergiu Litvinenco

Integritatea în activitatea politică

25 ianuarie 2019
2385

Magistratul care nu declară prețul mașinilor sale, prop...

Magistratul Radu Țurcanu, care nu indică în declarațiile de avere pentru ultimii ani prețul mașinilor pe care le deține, ar urma să fie avansat în funcție. Consiliul Superior al Magistraturii l-a ales astăzi, în urma unui concurs, președinte al nou-formatei Judecătorii a municipiului Chișinău. Candidatura sa urmează să fie aprobată de președintele Igor Dodon. La funcția de vicepreședinți ai acestei instanțe CSM i-a propus pe Oleg Melniciuc și Dorin Dulghier. Cei doi au condus până acum Judecătoria sectorului Râșcani și, respectiv, Judecătoria sectorului Buiucani.

07 martie 2017
1811

Primarul de Ignăţei a fost sancţionat şi riscă să-şi pi...

Ion Balan, primarul satului Ignăţei din raionul Rezina, a fost amendat cu 4 000 mii de lei, deoarece a admis un conflict de interese, achiziţionând produse alimentare pentru grădiniţa de copii din localitate, prin intermediul întreprinderii Î.I. „Ion Balan”, care aparţine familiei acestuia. Menţionăm că şefa grădiniţei este Natalia Balan, soţia primarului.

03 septembrie 2013
2604

Doi lideri sindicali din agricultură au fost condamnați...

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, și adjunctul său Sergiu Boța au fost condamnați la 8 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis, fiind declarați vinovați de delapidarea averii străine (art. 191 CP). Sentința motivată a fost pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la 15 martie 2019. Cu toate acestea, condamnații nu sunt în penitenciar, iar unul dintre ei este dat în urmărire. Cea care ar fi trebuit să execute decizia de a-i trimite pe condamnați în închisoare este Judecătoria Chișinău. Instanța însă nu a răspuns la solicitarea de informații, expediată de Moldova Curată.

16 martie 2019
1847

Donaţii contraversate în raportul financiar al PDM

Două angajate ale primăriei comunei Mihăileni din raionul Briceni susţin că nu au dat niciun ban pentru finanțarea campaniei electorale a Partidului Democrat (PDM), chiar dacă figurează în Raportul financiar depus de PD la Comisia Electorală Centrală (CEC). Angajatele, care ar fi donat împreună 20 de mii de lei, au declarat pentru Moldova Curată că primarul a fost cel care le-a inclus în lista donatorilor. Alesul local afirmă că angajatele „spun prostii”.

07 noiembrie 2014
1684

Președintele raionului Ocnița a lăsat propria afacere î...

Președintele raionului Ocnița, socialistul Vasili Romaniuc, vine într-o funcție publică de la conducerea unei afaceri de milioane de lei. El deține împreună cu soția și cu un fiu întreprinderea ”Petrol Prestigiu”, care are o stație PECO și desfășoară activități în agricultură. În trecut, întreprinderea a fost implicată într-un scandal, legat de arendarea a 150 de hectare de livadă în satul Ocnița.

15 noiembrie 2015
2297