Dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost expediat în instanță

Avere la vedere 9 octombrie 2018 2305
Dosarul penal în privința lui Oleg Melniciuc a fost pornit la 7 martie 2017. La scurt timp, el și-a întrerupt activitatea la Judecătoria Chișinău, întrucât a decis să se afle, până în anul 2019, în concediu de îngrjire a copilului.

După un an și șapte luni de urmărire penală, dosarul magistratului Oleg Mleniciuc a fost transmis judecătorilor. Magistratul este învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de către Procuratura Anticorupție.



După ridicarea și studierea a sute de documente și interogarea mai multor martori, procurorii au stabilit că, în anii 2013-2017, când a deținut funcția de judecător și președinte interimar al Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, Oleg Melniciuc a inclus în declarațiile de avere date eronate. De asemenea, ar fi comis infracțiunea de îmbogățire ilicită, prin deţinerea, personală sau prin intermediul terților, a bunurilor, a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite. S-ar fi constatat, în baza probelor, că acestea bunuri ”nu aveau cum să fie obţinute licit”.

Procurorii anticorupție au calculat că în anii 2014 - 2016 familia magistratului a obținut venituri de 1 444 958 lei şi a efectuat cheltuieli de 2 085 101 lei. Acest fapt indică asupra unei diferențe substanțiale dintre averea dobândită şi veniturile obținute. În categoria ”venituri” procurorii au inclus și cele peste 600 000 lei declarate ca donație. Procurorii le-au numit ”donații suspecte”.

Unele dintre aceste donații provin de la mama și socrul magistratului. Mama i-ar fi donat în anii 2014 și 2015, așa cum se arată în declarațiile de avere, câte 150 de mii de lei. Oleg Melniciuc le-a explicat prin faptul că banii au fost obținuți legal din locațiunea unor spații pe care mama sa le deține în municipiul Chișinău. Cât privește alte 3 mii de euro donați de socrul său, judecătorul a spus că acesta muncește de mai mult timp peste hotare și și-a putut permite să facă fiicei o astfel de donație.

În prezent, mai multe bunuri ale familiei se află sub sechestru: un autoturism Mercedes, ce aparținea soției magistratului, și mai multe sume de bani, ridicate în cadrul perchezițiilor pe care procurorii le-au făcut în biroul și la domiciliul judecătorului în luna iulie 2017.

Atât la audierile de la Procuratura Anticorupție, cât și în declarațiile pentru presă făcute atunci când a fost reținut, Oleg Melniciuc nu și-a recunoscut vina și susține că este nevinovat.

Astăzi, solicitat de Moldova Curată să comenteze încheierea urmăririi penale în privința sa, judecătorul a spus că nu vrea să facă nici un comentariu.

În prezent, Oleg Melniciuc se află în concediu de îngrijire a copilului până la 1 martie 2019. El a depus cerere de obținere a acestui concediu la scurt timp după ce a fost reținut. Consiliul Superior al Magistraturii i-a acceptat-o.

Procuratura Anticorupție a pornit urmărirea penală a magistratului la 7 martie 2017, după apariția unei investgații jurnalistice în care se arăta că în blocul de pe strada Hristo Botev 6, mun. Chișinău, destinat judecătorilor și ridicat în cadrul unui proiect gestionat de Oleg Melniciuc, mai multe rude ale acestuia ar deține apartamente. Judecătorul spunea atunci pentru RISE Moldova că a obținut de la Primărie terenul pentru construcții, ca să asigure magistrații și pe copiii acestora cu apartamente. Anterior, Ziarul de Gardă a semnalat donațiile făcute de către mama sa, care locuiește într-un sat din Drochia, dar și imobilele din Capitală scrise pe numele acesteia.

Viorica Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Veronica Herţa a pierdut procesul cu CNI

Șefa Direcției Finanțe a Primăriei municipiului Chișinău, Veronica Herța, a pierdut procesul împotriva Comisiei Naționale de Integritate, care a constatat că aceasta nu și-a declarat toată averea. CNI a stabilit că funcționara a omis din declarația de venituri și proprietăți mai multe terenuri agricole, construcții accesorii și conturi bancare.

29 martie 2016
2154
Avere la vedere

Zece angajați la stat sunt investigați în prezent de că...

Deocamdată nici un funcționar public din Republica Moldova din cei 14 pe numele cărora au fost pornite cauze penale în ultimii 3 ani pentru îmbogățire ilicită nu a ajuns să fie condamnat. În două cazuri, urmărirea penală a fost încetată, iar alte două cauze au fost expediate în instanța de judecată. În prezent, 10 angajați la stat sunt bănuiți de   îmbogățire ilicită. Asta reiese din datele Procuraturii Anticorupție, expuse într-o notă informativă la solicitarea portalului Moldova Curată. 

30 august 2017
2193
Avere la vedere

Averile dobândite în trecut de către judecători nu sunt...

Pe pagina web a Comisiei Naţionale de Integritate sunt plasate 15 acte de iniţiere a procedurilor de control pe numele unor judecători din R. Moldova, pe motiv că aceştia nu şi-ar fi declarat toate averile pe care le deţin sau că unele date incluse în declaraţiile de venituri şi proprietate pentru anul 2012 sunt eronate. Deşi au fost începute controale pe numele mai multor magistraţi, doar în două cazuri au fost constatate, până acum, inexactităţi la declararea averilor. Și asta chiar dacă în presă au apărut mai multe investigaţii despre magistraţii care deţin bunuri imobile foarte scumpe.

21 octombrie 2013
1769
Avere la vedere

Investigație ZdG: zeci de terenuri ale Capitalei au aju...

Primăria municipiului Chișinău încearcă să recupereze în prezent cel puțin o parte din cele peste 30 de terenuri care ar fi fost înstrăinate ilegal în ultimii ani, printr-o schemă complexă, în care sunt implicați o organizație obștească, executori judecătorești, avocați, judecători și agenții de evaluare. Terenurile au o suprafață totală de 5,5 hectare și o valoare de piață de peste 100 de milioane de lei. Schema a fost descrisă într-o investigație video realizată de jurnaliștii de la Ziarul de Gardă. Unele dintre loturile întrăinate se vând acum cu sute de mii de euro, deși au fost adjudecate cu prețuri de peste 20 de ori mai mici. Altele - au ajuns în proprietatea unor stații PECO. De asemenea, sunt si terenuri care au ajuns în portofoliul unor companii de construcții și al unor firme offshore din Marea Britanie sau insulele Marshall din Oceanul Pacific. 

05 septembrie 2018
3739
Avere la vedere

Ministrul de Interne și-a ascuns în 2011 veniturile

Ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean, a ascuns în declarația de avere pentru anul 2011 conturi bancare deschise la mai multe bănci.

29 aprilie 2013
1955
Avere la vedere

CNI cu VAZ-uri nedeclarate

Preşedintele şi trei membrii ai Comisiei Naționale de Integritate (CNI) nu şi-au declarat în anul 2011 toate bunurile aflate în posesie. Aceasta a fost una dintre concluziile Raportului Comisiei speciale de control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate ale reprezentanţilor CNI. Declarația de interese personale și declarația cu privire la venituri și proprietate ale lui Victor Strătilă, desemnat membru al CNI la 28 februarie 2013, nu au fost supuse controlului, pe motiv că acesta a fost numit mai târziu în funcție.

29 aprilie 2013
2249