Firma unui funcţionar AIPA a primit fonduri de la stat de milioane de lei

2013-2018 20 februarie 2015 2139
Eugeniu Cernogal

Eugeniu Cernogal, funcţionar public din cadrul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) şi-a fondat o firmă şi a beneficiat de subvenţii de la stat în valoare de circa 2 milioane 750 de mii de lei. Colegii săi de direcţie au fost în teritoriu ca să verifice veridicitatea informaţiei prezentate la AIPA. Acum funcţionarul este subiectul unui control iniţiat de Comisia Naţională de Integritate (CNI), fiind suspectat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.



Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură este o instituţie subordonată Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi este responsabilă de gestionarea resurselor financiare destinate susţinerii producătorilor agricoli. Totodată, instituţia monitorizează repartizarea acestor subvenţii. Eugeniu Cernogal activează la AIPA în calitate de specialist principal în cadrul Direcţiei inspecţii şi control pe teren, fiind angajat în această instituţie în luna mai 2012.

Ion Grăjdieru la ferma din raionul Sângerei

În luna decembrie 2013, Eugeniu Cernogal şi Ion Grăjdieru au fondat firma “PRODECOFARM-GRUP”. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, activităţile declarate de această firmă sunt legate de domeniul agriculturii: cultura plantelor cerealiere, tehnice si a plantelor furajere, creşterea animalelor, producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne etc.

Banii primiţi de firma

Subvenţii de milioane de lei

La doar câteva luni de la fondare, firma, care în prezent gestionează o fermă de vite în raionul Sângerei, a şi primit subvenţii de la stat. În anul 2014 aceasta a încheiat trei contracte cu AIPA. Aşadar, la nici un an de la lansarea afacerii, firma a cărui fondator este funcţionarul public Cernogal, a beneficiat de subvenţii în agricultură în valoare totală de circa 2 milioane 750 de mii de lei. 

Tatiana Savva

Firma lui Cernogal, verificată de colegi

Pe lângă atribuţia de a examina dosarele depuse de către solicitanţi şi de a verifica eligibilitatea beneficiarilor, AIPA are şi sarcina să efectueze controale în teritoriu, unde verifică veridicitatea documentelor prezentate de către producătorii agricoli.

Astfel, în luna august 2014, firma “PRODECOFARM-GRUP” a fost verificată de către Iulian Iovu şi Diana Conţulescu, angajaţi ai Direcţiei inspecţii şi control pe teren, în care lucrează şi Eugeniu Cernogal. Aceştia au fost trimişi să verifice firma respectivă printr-un ordin semnat de directorul AIPA, Petru Maleru.

Suspectat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese

Ion Grăjdieru, co-fondatorul şi administratorul “PRODECOFARM-GRUP”, a precizat că până în prezent faptul că Eugeniu Cernogal deţine cotă-parte aduce firmei doar necazuri. “Vă spun sincer, sunt doar dezavantaje, deoarece avem controale peste controale. Nu putem activa liniştiţi. În domeniul zootehnic este greu să lucrezi. Ferma noastră are acum 99 de vite. Eu sunt cel care gestionează afacerea. Domnul Cernogal figurează doar în calitate de co-fondator”, a afirmat Ion Grăjdieru.

Controalele de care vorbeşte Ion Grăjdieru sunt legate de verificările efectuate de Comisia Naţională de Integritate. Astfel, în luna noiembrie anul trecut CNI a iniţiat un control pe numele lui Eugeniu Cernogal, funcţionarul public fiind suspectat de încălcarea regimului conflictului de interese la acordarea subvenţiilor de către instituţia în care activează.

Eugeniu Cernogal: “Toată Agenţia ştia…”

Cernogal a spus pentru Moldova Curată că el a declarat faptul că are interese în această firmă. “Ştie toată Agenţia despre firma fondată. Eu am declarat acest lucru”, a specificat funcţionarul.

În replică, Petru Maleru, directorul general AIPA, a menţionat că el nu a ştiut în momentul acordării acestor subvenţii despre legătura lui Cernogal cu această firmă, ci a aflat ulterior, când a fost sesizată CNI. “Sunt cinci mii de firme care solicită subvenţii, credeţi că eu cunosc detalii despre toate? Nu, n-am ştiut până în momentul venirii unei sesizări”, a declarat Petru Maleru.

Expert economic: “Angajaţii instituţiilor publice care acordă subvenţii nu trebuie să aibă afaceri în domeniu”

Precizăm că Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2014 nu conţine reglementări care ar interzice angajaţilor AIPA să primească subvenţionări prin intermediul afacerilor ale căror fondatori sunt ei sau membrii familiilor lor.

Tatiana Savva, expert economic în cadrul Centrului Analitic “Expert-Grup”, afirmă că asemenea situaţii mai sunt în Republica Moldova, când angajaţi ai instituţiilor care alocă subvenţii în diverse domenii beneficiază de aceste mijloace financiare prin firmele lor. Experta susţine însă că problema cea mai mare este în cadrul legal, care le permite angajaţilor instituţiilor publice să fondeze sau să gestioneze afaceri în domeniu. “Atâta timp cât legislaţia le permite acestora să ia din aceste fonduri, funcţionarii o vor face. În Romania, de exemplu, este prevăzut clar că angajaţii Agenţiei Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu au voie să aibă afaceri în agricultură, ci doar să ofere consultanţă în domeniu după trei ani de la concedire. Cadrul legal trebuie revăzut în acest domeniu şi aici mă refer şi la Agenţia pentru Eficienţă Energetică, dar şi la Fondul Ecologic Naţional, instituţii care împart fonduri. Trebuie introduse şi sancţiuni dure pentru angajaţii care vor încălca acele prevederi. Sunt necesare şi regulamente interne care le vor interzice acestor angajaţi să beneficieze de subvenţii, deoarece modul în care sunt acordate aceste mijloace financiare denotă o neechitate pentru alţi potenţiali beneficiari”, a specificat Tatiana Savva.

Lilia Zaharia

Banii primiţi de firma



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Primăria rudelor la Bogzești

Primarul comunei Bogzești din raionul Telenești lucrează, atât la primărie, cât și în consiliu, cu rudele sale: soră, cumnat, fin, naș. Unii dintre ei lucrează, în același timp, și la firmele primarului. În anul 2016 Comisia Națională de Integritate a constatat situație de conflict de interese în privința primarului și surorii sale, Aurelia Sclifos, care este contabilă-șefă la Primărie. Cu toate acestea, primarul (reprezentant al PDM) nu a fost amendat și conflictul nu a fost soluționat. Cei doi continuă să lucreze împreună. Vasile Ozun a refuzat să ne comenteze această situație, iar sora și cumnatul său s-au supărat că abordăm subiectul, spunând că primarul face multe lucruri bune pentru sat. 

12 octombrie 2018
4078
2013-2018

Funcționar din Găgăuzia: casă de lux nedeclarată și fir...

Alexandr Chendighelean, șeful Direcției generale pentru complexul agroindustrial a UTA Gagauz-Yeri (echivalentul local al Ministerului Agriculturii - n.r.), locuiește într-o casă de lux de pe malul lacului Comrat, pe care nu a indicat-o în declarația de avere și interese personale. Datele de la Cadastru arată că imobilul este înregistrat pe numele firmei fondate de Chendighelean – Fabrica Oloi Pak SRL, administrate în prezent de o persoană pe nume Maria Acbaș. Compania, care deține fabrica de lactate „Sana”, a câștigat în ultimii ani contracte în valoare totală de zeci de milioane de lei pentru livrarea produselor alimentare în instituțiile de stat din sudul Moldovei, în special din Autonomia Găgăuză.

21 februarie 2018
2925
2013-2018

Magistraţii de la CSJ au stabilit că Nistor Grozavu s-a...

Reacţia secretarului CMC: „E o chestie personală a viceprimarului”

15 mai 2017
2582
2013-2018

O firmă apropiată de familia deputatului Vladimir Hotin...

Dreamgreen SRL, firma înființată de Cristina Mudrea, fosta asociată a fiicei deputatului democrat Vladimir Hotineanu și fina de cununie a acesteia, la mai puțin de un an de la fondare, a câștigat contracte de achiziție în valoare totală de circa zece milioane de lei pentru spălarea rufelor din instituțiile medicale. Afacerile continuă să meargă bine și la cealaltă firmă administrată de Cristina Mudrea, Întreprinderea Mixtă Cristal Clean SRL, co-fondată de Iulia Scobioală, fiica lui Vladimir Hotineanu, retrasă ulterior din echipa fondatorilor companiei. Doar în ultimul an firma a câștigat tendere la stat în valoare totală de peste cinci milioane de lei.

06 februarie 2018
2299
2013-2018

Conflict de interese la conducerea Ministerului Sănătăț...

Stela Grigoraș, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, îl are ca subaltern  pe partenerul său de afaceri, Anatol Mămăligă. Acesta este secretar de stat, poziție similară cu cea de viceministru. Cei doi au fondat împreună ”Parteneriate pentru Dezvoltare” SRL, afacere care le întregește veniturile cu mii de lei anual. Stela Grigoraș și Anatol Mămăligă sunt și cumetri, ministra fiind nașa de botez a copiilor secretatului de stat.

20 septembrie 2017
2728
2013-2018

Reparația unui drum din Ialoveni a eșuat din cauza uno...

Primul segment al şoselei de centură a oraşului Chişinău, Drumul R6M1- Ialoveni, cu o lungime de 6,5 kilometri, nu a fost reconstruit din cauza unor licitații suspectate de trucaj și a unui management defectuos al Administrației de Stat a Drumurilor. Compania bulgară selectată pentru reparația acestui drum, deși a făcut doar 1,37% din lucrări, a ridicat 673.000 de euro. Cei implicați în acest scandal se acuză reciproc, iar drumul creează pericole mari de accidente.   

08 februarie 2018
2358