Funcţiile de asistent social şi de secretar al consiliului comunal sunt incompatibile
Svetlana Ivanova, secretarul consiliului local din comuna Grădiniţa, raionul Căuşeni, care deţine prin cumul şi funcţia de asistent social în localitate, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii. Verdictul a fost dat de membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Acum, funcţionarul public riscă să fie concediat de la locul de muncă de bază. Acesta afirmă că va contesta actul emis de CNI.
Moldova Curată a relatat, în materialul „De luni până vineri – funcţionar public, sâmbăta şi duminica - asistent social”, despre faptul că Svetlana Ivanova, secretarul consiliului local din Grădiniţa, deţine şi funcţia de asistent social în aceeaşi localitate.
Recent, CNI a emis un act de constatare prin care a decis că Svetlana Ivanova a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii, deoarece un funcţionar public nu este în drept să primească alte remunerări decât cele rezultate din activităţi didactice, ştiinţifice sau de creaţie.
„Îi voi da în judecată”
Svetlana Ivanov spune, însă, că va ataca decizia CNI în instanţă. Totodată, aceasta invocă faptul că nu a fost anunţată de Comisie că pe numele ei a fost iniţiat un control. „De la dumneavoastră am aflat că sunt cercetată şi eu i-am telefonat pe cei de la CNI să-i întreb ce acte confirmative să le prezint. Îi voi da în judecată”, susţine funcţionara. Aceasta mai este indignată că, deşi controlul pe numele ei a fost iniţiat la sfârşitul lunii octombrie 2013, membrii CNI au emis o decizie finală abia după trei luni.
Cristina Dumbrăvan, consultantă în cadrul Serviciului informare şi relaţii cu publicul de la CNI, afirmă că Svetlana Ivanova a fost informată despre controlul respectiv pe 25 octombrie, iar pe 8 noiembrie 2013 aceasta a trimis o notă informativă şi documentele justificative pe care le-a considerat necesare. „Cât despre tergiversarea procedurii de control, dosarul acesteia a fost în gestiune la o persoană care a fost o perioadă în concediu, dupa care a demisionat”, explică reprezentanta CNI.
„Funcţionarul public trebuie să ştie legea”
Galina Bostan, expertă anticorupţie susţine că un funcţionar public trebuie să cunoască prevederile legale privind cumularea funcţiei. „Invocând aspectele procedurale, secretarulul consiliului local nu va salva situaţia de incompatibilitate. Doamna este funcţionar public şi, bănuiesc, ştie legea foarte bine în ceea ce priveşte activităţile pe care trebuie să le cumuleze. Dacă CNI spune că a anunţat-o printr-o scrisoare oficială depre procedura de control, este foarte uşor de demonstrat lucrul acesta în judecată”, explică experta.
Menţionăm că, la solicitarea motivată a Comisiei, pesoanele supuse controlului sunt obligate să prezinte, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, informaţiile şi documentele justificative ce ar putea conduce la soluţionarea cauzei. Actul de constatare privind incompatibilitatea de funcţii se aduce la cunoştinţa persoanei supuse controlului în cel mult 5 zile lucrătoare de la data adoptării, iar în termen de 15 zile lucrătoare de la data când i s-a adus la cunoştinţă despre acest act, persoana îl poate contesta în instanţa de judecată.
În cazul în care actul nu este contestat, iar decizia CNI rămâne definitivă, Comisia sesizează organele competente în vederea tragerii la răspundere disciplinară a persoanei supuse controlului şi a încetării raporturilor de muncă ale acesteia.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Valentin Crudu a fost repus în funcție de către Curtea...
Fostul şef al Direcţiei generale învățământ preșcolar, primar și secundar-general a Ministerului Educaţiei, demis de ministrul Maia Sandu în luna decembrie 2012, a fost repus astăzi în funcție de către Curtea de Apel Chișinău. Solicitat de Moldova Curată, Valentin Crudu a declarat că va decide cum va proceda în continuare – va cere sau nu reangajarea la minister – după ce se va consulta și cu avocatul său, aflat acum peste hotare.
Bloc „cu interese” pentru deputați
Pe sfârșit de mandat, deputații au decis să își „îmbunătățească condițiile de trai” pe turta statului. Chiar dacă afirmă că noul bloc va fi construit exclusiv pe banii deputaților, dar și ai altor beneficiari, iar președintele Parlamentului dă asigurări că statul nu va cheltui niciun ban pentru acest proiect, parlamentarii mizează să obțină gratuit terenul pe care își vor construi locuințe, estimat de experți la peste un milion de euro.
Interese „cu strigare” în oraşul Râşcani
Nepotul primarului de Râşcani şi fiica şefei Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani au fost desemnaţi câştigătorii unei licitaţii cu strigare, la care s-au dat în arendă două terenuri de pământ din localitate, primarul şi conducătoarea SRFC Râşcani făcând parte din Comisia de licitaţie. Acum alesul local şi funcţionara sunt bănuiţi că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat un control pe numele acestora.
Relaţii de familie la AGEPI: fosta directoare şi-a anga...
Lilia Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) şi-a angajat rudele în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. Ea şi-a adus la AGEPI două surori şi un cumnat, dar spune că nu a încălcat nicio lege.
Primar cu dosare penale, în conflict cu o firmă concure...
Primarul satului Trifăuți, raionul Soroca, Gheorghe Todireanu, este cercetat penal pentru fals în declaraţii şi pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, după ce a fost verificat doi ani la rând de Comisia Națională de Integritate (CNI). În ambele cazuri, în 2014 şi în 2015, Comisia a descoperit bunuri nedeclarate. Potrivit ultimului act de constatatre al CNI, primarul nu a declarat 22 de terenuri agricole, cu o suprafață totală de aproape 19 hectare. Totuși, Gheorghe Todireanu a indicat cea mai mare parte a terenurilor pe care le deține - peste 100 de hectare. El a ajuns în vizorul CNI în urma unui conflict cu o firmă agricolă care arendează terenuri în aceeași localitate.
