Încă un primar a scăpat de sancţiune: CNI a constatat conflict de interese la Primăria Micleşti, însă a clasat cazul

2013-2018 20 mai 2016 3439
Iurie Buga

Iurie Buga, primarul comunei Micleşti din raionul Criuleni, a admis un conflict de interese, deoarece o are în subordine pe soţia sa, care este contabilă. Chiar dacă au constatat că alesul local a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au clasat cazul, motivând că primarul a soluţionat acest caz. În realitate, nu a fost aplicată niciuna dintre soluţiile prevăzute de lege pentru coflictul de interese.



Iurie Buga a intrat pentru prima oară în atenţia CNI în anul 2014. Atunci instituţia s-a autosesizat în baza unui material publicat de Moldova Curată, în care se relata despre faptul că Aliona Buga, soţia primarului, a fost angajată în funcţia de contabil. Iurie Buga motiva angajarea prin faptul că soţia sa nu are un loc de muncă în localitate. CNI a stabilit însă că primarul nu a admis un conflict de interese. Argumentul - poziţia de contabil este în subordinea contabilului-şef, dar nu a primarului. Experţi anticorupţie au criticat atunci hotărârea CNI, spunând că primarul este cel care emite decizii în privinţa tuturor angajaţilor din primărie, indiferent cui se subordonează aceştia.

Primarul îşi felicită soţia cu ocazia zilei de 8 Martie din bani publici

După doi ani, Moldova Curată a revenit la acest caz şi a constatat că la Micleşti nu s-a schimbat nimic legat de Primărie, în afară de apartenenţa politică a primarului. La primele două mandate, Iurie Buga a reprezentat Partidul Liberal Democrat (PLDM), iar după alegerile locale din vara trecută a părăsit această formaţiune, trecând de partea democraţilor.

Primarul continuă să o aibă în subordine pe soţia sa şi să ia decizii în privinţa ei, ca angajată a Primăriei din Micleşti. Din anul 2014 şi până în prezent, Iurie Buga a semnat cu ea, în fiecare an, contracte individual de muncă, în care o angaja în calitate de contabil pe 0,75 unităţi de salariu. De asemenea, în fiecare an, la 8 martie, i-a acordat soţiei, la fel ca şi celorlalte angajate ale Primăriei, prime de câte 200 de lei.

De această dată, primarul a explicat la CNI că, semnând contractele de angajare şi dispoziţiile de acordare a premiilor, nu a făcut decât să se conformeze deciziilor Consiliului local. CNI a stabilit că alesul local a admis un conflict de interese, deoarece nu a declarat în termen această situaţie şi  semnat acte administrative în privinţa soţiei sale.

Expert anticorupţie: „În acest caz, CNI nu a procedat corect”

Totuşi, membrii CNI susţin că Iurie Buga a respectat prevederile Legii privind administraţia publică locală, care spun că primarul asigură executarea deciziilor Consiliului local, iar acest fapt a fost luat drept o soluţionare a conflictului de interese şi a devenit temei pentru clasarea cauzei.

Mariana Kalughin, expertă anticorupţie, susţine că CNI a procedat incorect atât în anul 2014, cât şi în prezent. În opinia sa, acest conflict de interese este manifestat prin faptul că primarul a emis acte administrative în favoarea soţiei sale, ceea ce reprezintă o ilegalitate.

În timp ce membrii CNI sunt indulgenţi cu aleşii locali care încalcă legea, Agenţia Naţională de Integritate din România (ANI) emite decizii de sancţionare pe cazuri similare.

Un exemplu este al primarul comunei Lupşa, din judeţul Alba. Potrivit ANI, alesul local Dănuţ Vasile Bârzan şi-a angajat soţia în anul 2013 (ca şi în cazul lui Iurie Buga, pe perioadă determinată), în funcţia de referent la Compartimentul Urbanism: cadastru, publicitate imobiliară şi fond funciar. ANI a mai stabilit că primarul a semnat, în calitate de primar, mai multe documente ce au stat la baza concursului de ocupare a postului temporar vacant. Alesul local din România a contestat raportul ANI, iar în luna martie curent, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea formulată de primar. Cazul încă nu a fost soluţionat de instanţă.

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția EED.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Afaceri haşurate ale familiei şefului SPPS

În declaraţia de avere a lui Igor Bodorin, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), sunt ascunse date care, potrivit Legii datelor cu caracter personal, nu ar trebui să fie informaţii confidenţiale. Este vorba de denumirile şi adresa societăţilor comerciale pe care le deţine familia Bodorin.

12 septembrie 2013
4644
2013-2018

Primăria Chişinău „autorizează” interesele arhitectului...

În anii 2013 şi 2014, Radu Blaj, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei Chişinău, a contrasemnat şi avizat 65 de acte pentru construcţia unor imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”, în care soţia sa şi fratele său deţin cote-părţi. La sfârşitul lunii decembrie 2014, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Experţi anticorupţie susţin însă că Radu Blaj ar putea fi suspectat şi de abuz de putere, fiindcă a semnat mai multe documente, ştiind că se află în conflict de interese, iar primăria ar trebui să dea explicaţii pe marginea acestui caz. 

16 ianuarie 2015
2666
2013-2018

Electorala 2019: Petru Burduja, figurant în dosarul ban...

Consilierul socialist în Consiliul Municipal Chișinău Petru Burduja urmează să candideze la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 30, Ciocana. El administrează SRL ”Exclusiv Media”, compania fondată de deputatul socialist Corneliu Furculiță și care a primit 1,5 mln de euro drept împrumut de la o companie înregistrată în zona offshore din Bahamas. Petru Burduja este cel care, în calitate de administrator, a mers la bancă și a ridicat 20 de milioane de lei cash din acel împrumut, care ulterior au fost dați unor membri de partid. Toate acestea le-a descoperit proiectul RISE Moldova într-o investigație publicată în anul 2016. Acum, această tranzacție este investigată de Procuratura Anticorupție, chiar dacă cei care au realizat-o susțin că totul a fost făcut perfect legal.

13 noiembrie 2018
3373
2013-2018

ADEVĂRUL: Cine este enigmaticul milionar moldovean, inv...

Una dintre companiile ruseşti din grupul care a preluat în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău este controlată de un multimilionar originar din Republica Moldova. El are afaceri în domeniul transportului feroviar şi nu este exclus să aibă planuri şi pentru Calea Ferată din Moldova.

15 octombrie 2013
3113
2013-2018

Mașinile primăriei Hâncești sunt alimentate cu produse...

Firma PETROCUB&CO SRL, specializată în comercializarea produselor petroliere și în care are acțiuni fiul primarului orașului Hâncești, Alexandru Botnari, a câștigat în doar doi ani contracte de circa 2,5 milioane de lei la licitațiile organizate de stat. Două dintre aceste contracte, în valoare de circa 400 de mii de lei, au fost încheiate chiar cu Primăria Hâncești. Alexandru Botnari spune că aceste concursuri de achiziții au fost transparente, că el nu a făcut parte din comisia de selectare a agentului economic, ci doar a semnat contractele de procurare a produselor petroliere.

14 februarie 2018
2908
2013-2018

Circa un milion de lei din bani publici ar fi ajuns în...

Elevii de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” şi copiii de la Centrul „Speranţa” din orăşelul Iargara, raionul Leova, au fost alimentaţi cu produse achiziţionate din magazinul care aparţine soţului primăriţei. Preşedinta grupului de lucru care selectase câştigătorul era însăşi primăriţa localităţii.

02 ianuarie 2014
2042