Judecători supăraţi pe jurnalişti

Arhiva 29 septembrie 2016 3148

Unii judecători moldoveni răspund pe un ton agresiv atunci când sunt întrebaţi de către jurnalişti despre proprietăţile şi veniturile mari incluse în declaraţiile de avere. În timp ce unii experţi spun că magistraţii au nevoie de instruiri în domeniul comunicării, alţii sunt de părere că judecătorii sunt obligaţi prin lege să-şi declare averile şi să argumenteze provenienţa bunurilor scumpe pe care le posedă.



Unul dintre magistraţii care s-a supărat pe jurnalişti atunci când a fost întrebat despre provenienţa sumei de un milion de lei, pe care a indicat-o în declaraţia de avere pentru anul 2015, este Sergiu Osoianu, preşedintele Judecătoriei Străşeni.

Anul trecut, Primăria municipiului Chişinău i-a achitat acestuia peste un milion de lei (echivalentul a 50 de mii de euro), suma fiind contravaloarea unui apartament cu două camere. Solicitat de Moldova Curată să spună dacă decizia de alocare a acestei sume a fost avizată de către primarul Dorin Chirtoacă, dar şi de Consiliul Municipal, magistratul a răspuns: “Dacă suma este indicată în declaraţia de avere, înseamnă că ea nu este luată din pod. Chiar atâtea întrebări? Eu nu vă înţeleg… Sesizaţi organele care trebuie şi eu am să prezint toată informaţia. Eu nu vă văd, nu vă cunosc. Aici e vorba de nişte chestiuni private. Am terminat discuţia cu d-voastră, văd că vorbesc degeaba şi pierd timpul. Eu sunt ocupat” şi magistratul a pus receptorul.

Un alt magistrat supărat pe jurnalişti este Lilia Ţurcan, preşedinta Judecătoriei Donduşeni. Recent, Moldova Curată a publicat un articol în care se arăta că judecătoarea a contractat un credit în valoare de 1 700 000 lei, pe care urmează să îl ramburseze în 10 ani, iar suma pe care trebuie să o plătească lunar băncii este echivalentă cu salariul său. Lilia Ţurcan s-a arătat indignată atunci când a fost întrebată ce a gajat de a împrumutat aşa sumă mare. Eu chiar mă revolt, eu în primul rând nu ştiu cine sunteţi dumneavoastră la telefon. Eu nu-mi dau seama cu cine vorbesc. Aveţi vreun document, vreo legitimaţie care vă legiferează în faţa mea, ca eu să vă răspund la întrebări? Poate să mă sune oricine. Mai daţi-vă seama, de parcă sunt în faţa anchetatorului! Eu v-am răspuns normal la prima întrebare. Dar, nu – că merge a doua, merge a treia, merge a patra. Un om nu poate să fie interogat de nimeni, până nu este asistat de un avocat”, a declarat supărată magistrata.

Averea magistraţilor, secret comercial?

Vicepreşedintele Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău, Radu Ţurcanu, crede, de asemenea că jurnaliştilor nu trebuie să le dea explicaţii referitor la averea sa. Întrebat de ce nu indică valoarea autoturismelor pe care le deţine: un Mercedes Benz şi o Toyota Corola, ambele maşini fiind foarte scumpe, acesta a motivat că este secret comercial. Nu am declarat preţul maşinilor pentru că le-am declarat o dată. Eu nu le-am schimbat, sunt aceleaşi maşini, valoarea fiind deja indicată o dată”, spune magistratul.

Mariana Raţă, jurnalistă la Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova, este de părere că judecătorii au o comunicare defectuoasă cu jurnaliştii, de aceea ar avea nevoie de instruiri în acest domeniu.. “Recomandările anterioare din Codul de etică al magistraţilor le indica acestora să evite discuţiile cu presa, dar trebuie de menţionat că acestea se refereau la comentarii pe cauzele judecate de magistraţi. Judecătorii au nevoie de instruiri pentru a depăşi această situaţie şi pentru a deveni mai deschişi faţă de presă, dar şi pentru a învăţa cum să comunice eficient cu mass-media”, afirmă jurnalista.

La rândul său, Carolina Mangîr, specialist principal în cadrul Serviciului protocol, relaţii cu publicul şi mass-media de la Consiliul Superior al Magistraturii, a menţionat că nici magistraţii şi nici funcţionarii responsabili de relaţiile cu publicul din instanţele din ţară nu beneficiază de cursuri în domeniul comunicării.

În opinia juristei Tatiana Puiu, judecătorii nu au nevoie de instruiri în domeniul comunicării. Potrivit ei, magistraţii pur şi simplu trebuie să respecte legea privind accesul la informaţie şi să răspundă jurnaliştilor la întrebările ce ţin de activitatea lor în sectorul public, dar şi să-şi completeze corect declaraţiile de avere şi de interese personale.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Președintele raionului Ialoveni: cu locuință cumpărată...

24 noiembrie 2015
1503

Interesele filantropice ale preşedintelui raionului Cah...

Două fundaţii creştine administrate de către familia preşedintelui raionului Cahul, Ion Groza, au luat în arendă, doi ani la rând, tabăra pentru odihna copiilor „Romantica”, amplasată în satul Moscovei. Atunci Ion Groza era consilier local. El susţine că fundaţiile au decis să ia în locaţiune tabăra pentru a le oferi sejururi gratuite elevilor din familii social-vulnerabile şi nu ar fi vorba despre vreun interes personal.

16 ianuarie 2017
1998

Preşedintele raionului Cimişlia, fără locuinţă în decla...

După alegerile locale din vara anului curent, în fruntea raionului Cimişlia a acces un reprezentant al Partidului Popular European, unul dintre cei mai tineri preşedinţi de raion, Mihai Olărescu, în vârstă de 30 de ani. Licenţiat în finanţe şi asigurări, Olărescu s-a lansat în politică cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Iniţial a făcut parte din organizaţia de tineret a PDM, dar după lansarea blocului lui Iurie Leancă, a decis să adere la PPEM. Şi-a propus candidatura la funcţia de primar de Cimişlia, dar colegii de partid au optat pentru o persoană cu mai multă experienţă. Au pierdut în cursa pentru funcţia de primar, în schimb PPEM a câştigat cele mai multe mandate în consiliul raional. Candidatura lui Olărescu a fost propusă la funcţia de preşedinte de raion şi a fost aprobată cu votul unei majorităţi PPEM-PDM.

10 decembrie 2015
2099

Profil candidat: Larisa Ungurean

Integritatea în activitatea politică

16 februarie 2019
2218

”Testarea la poligraf: un deceniu de eșecuri sau de reu...

27 februarie 2018
1695

CNI a decis: Boris Golovin se află în incompatibilitate...

Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis astăzi, cu unanimitate de voturi, că deputatul neafiliat Boris Golovin se află în incompatibiltate de funcții, iar o asemenea situație atrage după sine, potrivit legislației, încetarea de drept a mandatului de deputat. El deține, din 31 decembrie 2015, și funcția de director al Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNMUP). 

28 aprilie 2016
1995