Plahotniuc, Muruianu, Toma și alți funcționari, pe agenda CNI
În şedinţa de joi, 31 octombrie curent, Comisia Naţională de Integritate (CNI) va decide iniţierea procedurii de control pe numele a şapte persoane cu funcţii de răspundere şi va examina rezultatele controlului pe numele a încă cinci funcționari.
Vladimir Plahotniuc, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi Vasile Gherasimenco, procuror adjunct al municipiului Chişinău, sunt bănuiţi de către CNI că nu şi-ar fi declarat toate averile pe care le deţin.
Au intrat în atenţia Comisiei şi patru persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Consiliului raional Ungheni, despre care Moldova Curată a relatat că au plecat într-o deplasare în Lituania, pe bani publici, fiind însoţiţi de rude şi prieteni. Este vorba Iurie Toma, preşedinte al raionului Ungheni, Petru Langa, vicepreşedinte al Consiliului raional (CR) Ungheni, Tatiana Scripcari, contabil al Secţiei cultură şi turism al CR Ungheni, şi Eugenia Rotari, consultant al Centrului de Resurse şi Atragere a Investiţiilor din cadrul aceleiaşi instituţii. CNI urmează să decidă dacă va porni, pe numele acestora, procedura de control privind eventualele încălcari ale regimului juridic privind conflictul de interese.
Un alt caz care va fi discutat la CNI, fiind sesizat de Moldova Curată, este cel al primarului comunei Regina Maria din raionul Soroca. Acesta este bănuit că ar fi favorizat câştigarea unei licitaţii publice de către firma soţiei sale.
Tot în cadrul şedinţei vor fi expuse şi rezultatele controlului pe marginea eventualelor cazuri de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii de către Eduard Bănăruc, secretar general adjunct al Cancelariei de Stat, Ion Muruianu, judecător al Curţii de Apel Chişinău, Ion Bobeica, primar al orăşelului Vatra din municipiul Chişinău, şi Lida Carpenco, primar al satului Iujnoe, raionul Cahul.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
ОТ КАРБАЛИИ – ОДИН КАНДИДАТ: УСПЕШНЫЙ ПРЕДПРИНИМАТЕЛЬ С...
На депутатское кресло в Народном собрании Гагаузии от округа № 23 с. Карбалия Вулкэнештского района претендует всего один кандидат. Это инженер Валентин Гайдарджи, учредитель и директор предприятия «Zegor Grup» SRL. Гайдарджи борется за свой второй по счету мандат – на выборах 2012 г. он одолел во втором туре своего конкурента, социалиста Ивана Дергача. По данным последней переписи, население Карбалии составляет 534 жителя. На прошлых парламентских выборах в списках избирателей этого села фигурировало 410 человек.
Primarul – ginere şi contabila – soacră la primăria din...
Proverbul „Soacră, soacră – poamă acră” nu este valabil pentru Ghenadie Grădinari, primarul comunei Pietrosu din raionul Făleşti. El o are în subordine pe soacra sa, contabila primăriei. Alesul local însă dă asigurări că totul se încadrează în limitele legii şi că nu există un conflict de interese.
Ziarul de Gardă: Palatul şi relaţiile unei judecătoare...
Judecătoarea Tamara Chişca-Doneva de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi soţul ei, Vasile Chişca, inspector principal la Vama Leuşeni, locuiesc într-o casă din sectorul Râşcani, cu două niveluri şi cu mansardă, estimată la 7- 8 milioane de lei. Împreună, ei mai deţin nouă terenuri, un automobil Hyundai Santa Fe, un Mercedes E 220 şi bonuri patrimoniale într-o societate pe acţiuni. Totodată, membrii familiei Chişca figurează în calitate de persoane afiliate în mai multe rapoarte ale BC Victoriabank prin intermediul unei firme, iar potrivit paginii web a unei companii germane, specializate în comercializarea hranei pentru câini şi pisici, pe adresa unde locuieşte magistrata este înregistrată o firmă din R. Moldova, reprezentantă a companiei germane „Happy Dog” („Câine fericit”).
