Președintele, îndemnat să țină cont de integritatea candidaților la funcția de judecător
Un grup de asociații obștești îl îndeamnă pe președintele Nicolae Timofti să nu se grăbească să numească în funcție 5 judecători, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de pe 17 septembrie. Într-un apel expediat Președinției, Centrul de Resurse Juridice, Asociația ”Promo-Lex” și alte asociații îi cer președintelui să verifice suplimentar integritatea candidaților Petru Harmaniuc, Lucia Bagrin, Corneliu Crețu, Maria Cozma, Natalia Berbec.
Semnatarii apelului fac trimitere la două articole apărute în presă încă acum un an, în care se spune că majoritatea dintre acești candidați (unii fiind rude ale judecătorilor care activează în prezent în sistem) sunt abia trecuți de 25 de ani, dar au deja înregistrate pe numele lor imobile și automobile scumpe, dar și firme. De asemenea, într-un articol a fost citată o notă informativă în care Serviciul de Informații Securitate a analizat fiecare candidat, iar concluzia semnată de directorul SIS a fost: „În vederea neadmiterii aspectelor relevate, considerăm important a modifica Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, legea privind statutul judecătorului, legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în special ce vizează vârsta pentru magistraţii în devenire şi responsabilităţile factorilor care promovează persoane ce prezintă pericol pentru funcţia publică”.
Semnatarii apelului au notat că CSM ”nu s-a expus asupra integrității sau reputației candidaților”, astfel că ”suspiciunile cu privire la lipsa de integritate a acestor candidați nu au fost clarificate în niciun fel”, iar Legea cu privire la statutul judecătorului impune promovarea în funcții a persoanelor cu o reputație ireproșabilă.
Dumitru Visternicean: ”Candidații au fost recunoscuți compatibili cu funcția”
Solicitat de Moldova Curată, unul dintre membrii CSM, magistratul Dumitru Visternicean, spune că hotărârea luată de Consiliu arată că cei propuși sunt compatibili cu funcția de judecător. ”Suntem foarte atenți să discutăm orice problemă care apare și CSM are tot dreptul de a da apreciere și a lua hotărâri. Și prin hotărârea din 17 septembrie candidații sunt recunoscuți compatibili cu funcția de judecător. Președintele are toate pârghiile să acționeze conform legii: să verifice încă o dată argumentele apărute în presă, care au o vechime de un an. Noi intenționat nu am organizat concursul până acum, ca să le dăm voie să verifice o dată și încă o dată”, a spus Dumitru Visternicean.
Ion Păduraru: ”Au fost cazuri când președintele a respins candidaturi din cauza problemelor de integritate”
La rândul său, secretarul general al Aparatului președintelui, Ion Păduraru, în trecut ministru al Justiției, spune că indiferent dacă există sau nu un asemenea apel, Președinția va verifica toate informațiile legate de candidați. ”Este o activitate firească. În baza materialelor pe care le obținem de la Serviciul de Informații și Securitate și de la Ministerul de Interne. Se va lua decizia într-o lună după ce vin propunerile de la Consiliul Superior al Magistraturii. Pot să vă spun că până acum, președintele nu o dată a respins candidaturile propuse pentru funcția de judecător, inclusiv din cauza problemelor de integritate”, a spus Ion Păduraru pentru Moldova Curată.
În cazul în care Nicolae Timofti va respinge vreo candidatură dintre cele propuse, CSM va analiza argumentele, cu ajutorul unor controale efectuate de Inspecția Judiciară, și va putea propune candidatura repetat, doar că de această dată, ca să fie votată, persoana va avea nevoie de mai multe voturi, adică de 2/3 din membrii CSM. În mod normal, pentru un candidat trebuie să voteze jumătate plus unul dintre membrii CSM.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Pentru cine votăm la alegeri? Andrei Năstase: „tancul c...
Andrei Năstase este candidatul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”înregistrat de CEC cu nr. 4 în cursa prezidențială. Este un avocat, activist civic și om politic din Republica Moldova, membru-fondator și lider al Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA), președinte și membru-fondator al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. Din 1997 până în 2000 activează ca procuror, din 2000 până în 2002 - în calitate de vicedirector al unei întreprinderi mixte moldo-germane. Avocat din 2002.
CV-ul și averea „din declarații” a medicului din frunte...
Ghenadie Buza, președintele raionului Hâncești, urmează, „în curând” să finalizeze construcția unei case în orașul Hâncești, acolo unde locuiește. El conduce un Mercedes și este pasionat de vinificație, participând la concursuri organizate pentru producători. Ghenadie Buza este de profesie medic-chirurg și a activat practic toată viața în cadrul Spitalului Raional Hâncești. S-a implicat în politică inițial din partea PCRM, fiind consilier orășenesc, iar din 2010 a ajuns în Consiliul Raional ca reprezentat al Partidului Democrat (PDM). A ajuns președinte de raion fiind susținut și de un deputat socialist, care, a plătit pentru vot cu calitatea sa de membru de partid. Liberal-democrații, în momentul când s-a votat președintele raionului, au acuzat că negocierile ar fi fost înlocuite cu ”metode de șantaj și cumpărare”.
Andrian Candu acuză societatea civilă de tărăgănarea pr...
Jurnaliștii au atras atenția asupra faptului că o bună parte a informației de interes public este ”cerșită”, prin intermediul solicitărilor în scris, de la autorități, care, de fapt, ar trebui să le facă publice din oficiu. ”Pentru a afla informații despre averile deputaților, despre bunurile pe care le dețin, de ce trebuie să scrii atâtea scrisori, dacă ar fi mai simplu să accesezi asta on-line?”, l-a întrebat pe Andrian Candu unul dintre jurnaliști, care stătea într-o cușcă improvizată, adusă acolo pentru a arăta, simbolic, îngrădirea accesului la informație în Republica Moldova.
Poliția de Frontieră refuză să divulge numele „operato...
Datele despre traversarea frontierei și plecarea în Italia a tinerei care a acuzat de neglijență medicii de la Centrul Mamei și Copilului nu au fost furnizate de către Poliția de Frontieră, ci de către un „operator extern”, care are acces la Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră (SIIPF). Asta susține conducerea Poliției de Frontieră, solicitată de Moldova Curată. Instituția nu divulgă însă numele acestui „operator extern”, invocând ”lipsa unui substrat factologic suficient”.
