Președintele raionului Basarabeasca: cu 11 clase absolvite, fără studii și fără profesie. Intenționează să susțină bacalaureatul
Raionul Basarabeasca este condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, socialistul Piotr Pușcari, care a absolvit doar 11 clase și nu are o profesie. Pușcari spune că urmează să se înscrie pentru a susține bacalaureatul, chiar dacă afirmă că lipsa studiilor nu are nicio importanță în munca sa: ”Important e să fii un manager bun și oamenii să simtă rezultatele”.
În trecut comunist, azi - socialist
Piotr Pușcari a fost ales cu voturile consilierilor PLDM, PSRM și PCRM, la sfârșitul lunii octombrie 2015, cu o întârziere de 3 luni. Majoritatea președinților de raion au fost aleși în luna iulie, adică la o lună după alegerile locale. De vină ar fi neînțelegerile dintre consilieri. Socialistul este ucrainean de naționalitate și a făcut parte din Partidul Comuniștilor până în 2011, când s-a alăturat grupului Dodon, desprins atunci de la comunişti. Până a veni în funcția de președinte de raion, el a fost secretar al Organizației Teritoriale a Partidului Socialiștilor din Basarabeasca, unde a fost salarizat - în doi ani a ridicat un salariu total de 71 de mii de lei, ceea ce înseamnă cam 3000 de lei pe lună.
El a candidat pe lista PSRM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, însă nu a acces în Parlament, iar la alegerile locale din 14 iunie 2015 a candidat la funcția de primar al orașului Basarabeasca, însă a pierdut în turul doi în fața candidatului din partea Partidului Nostru.
N-are casă, dar are mașină
Piotr Pușcari nu are casă, în schimb deține un autoturism Toyota Avensis. ”Da, nu am casă. Locuiesc cu părinții, în orașul Basarabeasca, iar mașina am cumpărat-o din banii de la nuntă, încă înainte de a mă implica în politică”, ne-a spus socialistul. El mai deține un teren pentru construcții, pe care spune că l-a primit de la Primărie. Pușcari nu vorbește limba română, însă susține că știe să scrie și înțelege românește și că nu are dificultăți din această cauză atunci când se ocupă de treburile raionului.
”Sunt cel mai tânăr președinte de raion”
Cât privește studiile sale, Pușcari recunoaște că a absolvit doar 11 clase, la liceul ”Constantin Stere” din satul Abaclia, în regim de externat. ”Așa-s legile la noi. A fost ultimul an când puteam absolvi 11 clase. Acum va trebui să susțin bacalaureatul și să fac studii superioare. Sunt cel mai tânăr președinte de raion. Nu cred că lipsa studiilor mă va împiedica în activitate. Nu spun că nu trebuie să ai studii, dar pot da exemple de oameni mari din Statele Unite sau Europa care nu au studii superioare, dar cărora autoinstruirea le-a permis să devină oameni de succes”, spune Piotr Pușcari.
În trecut, inițiator al unui referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală
În decembrie 2013, pe când era consilier orășenesc la Basarabeasca. Pușcari a fost inițiatorul votării unei declarații din partea Consiliului Orășesc în care consilierii arătau că se pronunță pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, orientare promovată intens de către socialiștii de la centru. Prin document, consilierii de stânga declarau că susțin organizarea în autonomia găgăuză a unui referendum în acest sens și propuneau organizarea unui plebiscit similar la Basarabeasca. Chișinăul a declarat atunci inițiativa de la Comrat ilegală. Acum, Piotr Pușcari vorbește fără mare chef despre asta. El ne-a spus ca poate avea o anumită opțiune ca persoană particulară, dar în fruntea raionului va lucra astfel încât oamenii să simtă rezultatele.
Raionul Basarabeasca are o populație de 30 de mii de oameni, împărțită în 10 localități care au 7 primării.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
ONG-ul președintelui raionului Ialoveni, Lilian Carmanu...
Societatea Modernizată prin Aspectele Reformelor Teritoriale (SMART), o organizație neguvernamentală condusă de democratul Lilian Carmanu, actualul președinte al raionului Ialoveni, a beneficiat în acest an de un ajutor bănesc în valoare de 60 de mii de lei, acordat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Demnitarul spune că acești bani vor fi utilizați pentru organizarea Festivalului ”La gura teascului”, planificat pentru data de 15 septembrie 2018. SMART este una dintre cele peste 50 de organizații care au semnat, în anul 2017, o declarație de susținere a introducerii votului uninominal, inițiativă a Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Adriana Bețișor: un milion de lei câștigat la nuntă și...
Procurora din Procuratura Anticorupție Adriana Bețișor, care a condus urmărirea penală în dosarul de trafic de influență și luare de mită al fostului premier Vlad Filat, a declarat pentru anul 2015 un venit de peste un milion de lei obținut din donațiile care i-au fost făcute la nunta sa cu actualul șef interimar al Direcției Antifraudă a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, arată o investigație a jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă, publicată joi, 7 iunie. Tot în anul 2015 ea a intrat în posesia unui autoturism Skoda Octavia nou, care valorează cel puțin 15 mii de euro. Adriana Bețișor a declarat pentru Ziarul de Gardă că acesta este un autoturism care aparține unei persoane aflate peste hotare, iar ea îl folosește prin mandat.
Președintele Adunării Populare de la Comrat, declarat i...
Preşedintele Adunării Populare a Autonomiei Găgăuze, Dmitri Constantinov, care a deținut în același timp și funcția de administrator al Fabricii de spirt din Comrat SRL „Comvincom”, vrea să dovedească și la Curtea Supremă ca CNI nu a avut dreptate atunci când a stabilit că s-a aflat în situație de incompatibilitate. Constantinov a câștigat procesul cu CNI în prima instanță, dar l-a pierdut la Curtea de Apel. Avocatul său, Vitalie Nagacevschi, spune că alesul nu a fost remunerat pentru activitatea la întreprindere, de aceea incompatibilitatea nu ar fi existat. În plus, Constantinov şi-a dat demisia din funcţia de administrator la 18 aprilie 2013, după ce CNI a pornit controlul pe numele lui.
Primarul din Cricova și-a angajat soția în funcția de d...
Valentin Guțan, primarul orașului Cricova din municipiul Chișinău, a fost verificat de două ori în acest an de către Comisia Națională de Integritate (CNI) și în ambele cazuri a rămas nesancționat, chiar dacă s-a constatat situația de conflict de interese. Primarul a semnat decizia prin care soția sa a fost angajată directoare a grădiniței din localitate, în urma unui concurs public.
