Primăria Sângera a încheiat contracte de milioane de lei cu firme fondate de primar

Interese la vedere 5 decembrie 2014 2354
Valeriu Poiată, primarul din Sângera.

Mai mult de şapte milioane de lei vor ajunge din bugetul Primăriei oraşului Sângera din municipiul Chişinău pe contul unei firme fondată de către primarul Valeriu Poiată. Firma a fost selectată în cadrul concursului de achiziţii publice pentru a efectua diferite lucrări în localitățile care fac parte din oraşul Sângera.



Primul contract major în valoare de şapte milioane  150 de mii de lei, semnat la 8 noiembrie 2013, a fost încheiat între Primăria Sângera şi firma "Agrofin-Ba" SRL după licitaţia din septembrie 2013. Firma s-a angajat să gestioneze, timp de zece ani,  serviciile publice de salubrizare a localităților Sângera, Dobrogea şi Revaca. Contractul a fost semnat de către primarul Valeriu Poiată şi administratoarea firmei, Viorica Beţivu. Potrivit Comisiei Naţionale de Integritate, care a cercetat acest caz, Valeriu Poiată a fost fondatorul acestei firme până în luna august 2013, când fondator unic a devenit SC ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL, iar administrator - Viorica Beţivu. Astfel, Valeriu Poiată a fost radiat din lista fondatorilor firmei la 28 august 2013, cu câteva zile înainte de a fi desfăşurată licitaţia publică. Aceasta a avut loc la 4 septembrie.

Alte contracte semnate în conflict de interese cu aceeași firmă

Acest contract este al patrulea semnat între Primăria Sângera şi firma ”Agrofin-Ba” SRL. În luna octombrie 2012, Primăria a achiziţionat lucrări de amenajare a teritoriului în sumă circa 47 mii de lei, în ianuarie 2013 - lucrări de deszăpezire și reabilitare a străzilor din Sângera, Dobrogea şi Revaca (50 de mii de lei), iar în decembrie 2013 a mai încheiat un contract de circa 51 de mii de lei pentru lucrări de construcție şi montare a 62 de porțiuni de gard.

Maşină cumpărată de la firma fondată de primar

Tot în anul 2013, de data aceasta în luna iulie, Primăria Sângera a cumpărat un autoturism ”Peugeot 301 Active 1.2 Vti 5MT” în valoare de circa 150 de mii de lei de la agentul economic ”Autoconcord” SRL. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, aceasta firmă a fost fondată în luna mai 2012 de către Nicolae Necrasov, SC ”CONS - UNIC” SRL şi SC ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL, ultima firmă având cota de participare de 92 %. Însă fondatorul firmei ”F.V.I.TRAIAN-INVEST” SRL este, cu o cotă de 100 % primarul din Sângera, Valeriu Poiată.

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit în luna octombrie că Valeriu Poiată s-a condus de interesele personale atunci când a semnat actele juridice, administrative și contabile cu SC ”Agrofin-Ba” SRL și SC ”Autoconcord” SRL.

Primarul nu a contestat actul emis de CNI, spunând că nu a ştiut că există o lege cu privire la conflictul de interese. „Eu mă strădui să aduc în localitate servicii de calitate. Chiar dacă am avut legătură cu firmele care au câştigat aceste licitaţii, nu eu am fost acela care le-a selectat. A fost decizia membrilor Comisiei de licitaţie”, spune Valeriu Poiată.

Actul CNI va fi expediat în instanță pentru constatarea nulităţii celor cinci contracte semnate în situaţie de conflict de interese. Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că decizia CNI de a expedia actul în instanță este una corectă, deoarece primarul localităţii, prin metodă directă, în calitate de fondator al unei firme, dar şi prin metodă terţă, ca fost fondator al altei firme câştigătoare, a beneficiat şi mai beneficiază de sume mari de bani, alocate din bugetul public.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Noul deputat liberal urmează să aleagă dacă merge în Pa...

Vicepreședintele raionului Criuleni, Oleg Ogor, devenit de curând deputat pe lista Partidului Liberal, după plecarea din Legislativ a lui Veaceslav Untilă, se află în prezent în situație de incompatibilitate, pe care urmează să o rezolve, potrivit legislației, în 30 de zile. Solicitat de Moldova Curată, Ogor a spus că deocamdată nu a decis definitv dacă va rămâne în administrația locală la Criuleni sau va alege mandatul de deputat. Însă a menționat că va face alegerea în termenul acordat de lege. 

26 septembrie 2016
1966
Interese la vedere

Un primar revocat din funcție conduce o localitate din...

Revocat deja de două luni de prima instanţă pentru incompatibilitate de funcţii, primarul comunei Sipoteni, Vasile Raţă, continuă să conducă localitatea. Experţii anticorupţie susţin că practica judiciară existentă arată că până la emiterea unei decizii definitive pot trece și câţiva ani, de aceea propun suspendarea din funcţia publică a persoanei revocate până când instanţa va emite o decizie definitivă.

07 noiembrie 2016
2160
Interese la vedere

Igor Dodon şi casele de bugetari

Candidatul socialist la actualele alegeri prezidențiale, Igor Dodon, care a deținut până acum doar funcții publice, locuiește într-un imobil de milioane în municipiul Chişinău, iar atunci când a fost întrebat de presă de unde a luat bani pentru casă, a răspuns că a fost ajutat de părinţi şi a luat un credit. Unii locuitori ai satului de baştină al acestuia, Sadova, raionul Călaraşi, spun că mișcarea banilor ar fi fost pe sens invers: Igor Dodon a fost cel care a ajutat la repararea și renovarea casei părintești. Candidatul socialist și mama sa au refuzat să comenteze aceste afirmaţii.

11 noiembrie 2016
4684
Interese la vedere

Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernar...

Iurie Leancă este candidatul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) înregistrat de CEC cu nr. 3 în cursa prezidențială. Este diplomat de carieră, angajat la MAE din 1991 în diferite funcții. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009, a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești „Ascom Group” a miliardarului Stati. În 2009 aderă la PLDM și devine ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2013-2014 este prim-ministru. În 2015 părăsește PLDM și fondează PPEM.

26 septembrie 2016
2006
Interese la vedere

Cazul primarului orașului Ialoveni, discutat astăzi la...

La şedinţa de astăzi a Comisiei Naționale de Integritate (CNI) vor fi discutate cazurile a 4 persoane cu funcții publice despre care a scris Moldova Curată. Este vorba despre Gheorghe Caracuian, primar al orașului Ialoveni, Victor Bogatico, primar al orașului Râșcani, Valentina Garașciuc, şefa Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani, și Ștefan Urâtu, vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Ei sunt bănuiți de încălcarea regimului conflictului de interese, iar reprezentantul CEC – de încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății, pentru anul 2012, și celui al incompatibilităților și restricțiilor funcției deținute.

22 mai 2014
1619
Interese la vedere

CNI: Directorul Școlii profesionale nr. 1 din Cahul i-...

Directorul Școlii profesionale nr. 1 din Cahul, Oleg Miron, are în subordine două rude: pe soția sa, care este profesoară de etică și psihologie, și pe cumnata sa, care este director-adjunct și profesoară de limba română. La sesizarea Organizației Transparency International Moldova, Comisia Națională de Integritate (CNI) a verificat această situație și a constatat existența unui conflict de interese.

31 iulie 2015
2158