Profil candidat: Călin Vieru
Integritatea în activitatea politică
Călin Vieru, de meserie medic neurolog și jurist, s-a lansat în politică în anul 2009, când a devenit deputat pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fiind al 7-lea în lista condusă de Vladimir Filat. La sfârșitul anului 2010 însă a plecat din Parlament, dar și din partid, acuzând lipsa de democrație. În actuala campanie electorală candidează independent, pe circumscripția nr. 33 Chișinău.
În 2016, Călin Vieru a fost conducătorul grupului de inițiativă al pretendentului la funcția de candidat independent pentru funcția de Președinte al R. Moldova, Roman Mihăieș, un analist politic cunoscut pentru apropierea față de Partidul Democrat din Moldova (PDM). Atunci, Mihăieș nu a trecut de etapa colectării semnăturilor. Vieru a fost singurul finanțator al campaniei de strângere a semnăturilor lui Mihăieș, donând 18,5 mii de lei.
În 2017, presa scria că Vieru ar putea adera la Partidului Unității Naționale, fondat de Anatol Șalaru. Ulterior, Vieru a declarat că nu a devenit membru al acestei formațiuni politice.
Călin Vieru s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 la bustul tatălui său, poetul Grigore Vieru, având ca obiectiv declarat Unirea R. Moldova cu România.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Călin Vieru nu a deținut funcții publice, cu excepția perioadei 2009-2010, când a fost deputat în Parlamentul R. Moldova. Anterior a activat ca medic neurolog în cadrul Spitalului Clinic Republican. Ulterior, s-a lansat în afaceri.
Integritatea în gestionarea averii
Călin Vieru, candidat independent în circumscripția nr. 33 din capitală, este fondator sau cofondator la opt companii. Acesta însă a trecut în declarația de avere și interese depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC) doar patru companii și a raportat venituri de 166,9 mii de lei în ultimii doi ani.
Călin Vieru raportează că este fondator la „Tafes-Lux” SRL, o companie care activează în Chișinău și care are activități declarate în mai multe domenii (mobilă sau publicitate). Compania arendează un teren de 5 ari în sectorul Râșcani al Capitalei.
În octombrie 2018, în urma unei note informative a consilierului municipal Vasile Chirtoca, Consiliul Municipal Chișinău a decis să fie inițiată procedura de reziliere a contractului de arendă încheiat cu această companie, pe motiv că arendașul nu ar fi respectat mai multe clauze contractuale. Terenul arendat anterior de compania lui Călin Vieru este amplasat pe str. Dimo, în Pădurea-Parc „Râșcani”.
Datele de la Cadastru din data de 11 februarie 2019 arată însă că terenul este în continuare arendat de compania lui Călin Vieru, iar pe rolul instanțelor de judecată nu există înregistrat un proces de judecată privind rezilierea contractului.
Călin Vieru declară că este și unul dintre fondatorii companiei „Terra-Resta” SRL” . Anterior, compania a deținut terasa care activa în preajma Palatului Național „Nicolae Sulac”. Călin Vieru mai deține, împreună cu un partener, compania „Opera Magna” SRL, care deține rețeaua de restaurante Mojito din capitală. Vieru mai declară că este unicul fondator al companiei „Cistatric” SRL, cu activități în același domeniu. Anterior, compania a deținut clubul de noapte Haos din Chișinău.
Ziarul de Gardă a scris anterior despre Călin Vieru că deținea, prin intermediul companiilor, „Trilux” SRL și „Au 79 Gust” SRL cluburile de noapte City şi Military Pub (deschis în locul fostului Booz Time), situate în aceeaşi clădire, pe str. 31 august 1989 din centrul Chişinăului. În imediata apropiere a celor două cluburi se afla un alt local al ex-deputatului, Studio Nightclub, deţinut de firma „Studio Plus” SRL. În noiembrie 2018, Călin Vieru a ieșit din lista fondatorilor companiei „Studio Plus”. Datele Agenției Servicii Publice arată că Vieru este fondator sau cofondator la opt companii, inclusiv la companiile „Trilux” și „Au 79 Gust” SRL (doc atașat).
Totodată, acesta este fondatorul companiei „Gradistar” care gestiona anterior, conform datelor publice, o cafenea pe str. Hristo Botev din capitală și cofondator la firma „Stradinfo”. La fel ca „Trilux” SRL și „Au 79 Gust”, aceste companii nu se regăsesc în declarația de avere și interese depusă de Călin Vieru la CEC.
Călin Vieru mai indică în documentul depus la CEC faptul că deține un apartament de 222 m.p., procurat în anul 2011.
”Acele companii nedeclarate sau nu sunt active sau sunt pe cale de a fi închise. „Trilux” e pe cale de a fi închisă. „Au 79 Gust” e de demult în proces de lichidare. „Gradistar”, la fel. Ea nici nu a activat. „Stradinfo”? Ea este activă. Da, eu sunt cofondator cu 40%. Poate e o scăpare. Această firmă este activă. E o scăpare, așa cum este și cu automobilul. Mașina nu este trecută în declarație, dar am înțeles de ce. Mașina este trecută pe firmă, dar este mașina mea pe care o conduc și pe care o folosesc. Conduc un Audi Q7. Companiile „Trilux”, „Au 79 Gust” au fost închise după ce au fost închise cluburile. Încă nu-s lichidate, pentru că procedura durează. Cluburile s-au închis acum, în 2018”, a explicat Călin Vieru pentru reporterul Campaniei pentru un Parlament Curat.
Întrebat dacă în ultimii doi ani a avut venituri de doar 166 de mii de lei, Călin Vieru ne-a spus că am deține informații greșite, deși acestea se regăsesc în declarația de avere și interese depusă de acesta la CEC. „Peste 200 de mii. Aproape 300 de mii pe an au fost veniturile. 240 sau 250 de mii, ceva de genul ăsta. Și asta în afara dividendelor, care nu sunt luate de la firma „Opera Magna”. Nu, nu. Citiți mai atent. În 2018, pe leafă sunt declarate peste 200 de mii, pe 2017, mai puțin. Dar asta fără dividende”.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Primarul nu dorește să mă angajeze, dar nici să mă info...
Întrebare: Pe parcursul anului 2017 am depus la Primăria Ignăței, raionul Rezina, trei cereri de angajare: în calitate de secretară a consiliului local, de specialist în domeniul fiscal și de contabilă cu un adaos de 0,25 din salariul de bază. Deși aceste funcții sunt vacante, Primarul nu a considerat de cuviință să dea curs acestor solicitări, dar nici să mă informeze despre motivul refuzului. În perioada septembrie-noiembrie 2017 am expediat în adresa primăriei o petiție în care am cerut răspuns oficial la solicitările anterioare, dar și o solicitare de a lua cunoștință cu actele de revizie efectuate în cadrul Primăriei de către Ministerul Finanțelor și Procuratura Anticorupție. Deși a trecut mai mult de o lună, nu am primit răspuns. Cum pot fi calificate acțiunile primăriei din punct de vedere legal și ce ar trebui să întreprind pentru a-mi apăra drepturile? Este în drept primarul să refuze angajarea unor specialiști, dacă există locuri vacante?
Primăria oraşului Călaraşi a făcut achiziţii de la maga...
În anul 2013, Primăria oraşului Călăraşi a cumpărat un televizor, două fotolii şi un frigider de la magazinul primarului Nicolae Melnic, care a semnat trei contracte de achiziții a bunurilor de mică valoare în sumă totală de 13 900 lei. Primarul este fondatorul firmei SRL “Nicolae Melnic”, iar soţia sa, Natalia Melnic, administrator. Edilul motivează achiziţiile prin faptul că în oraşul Călăraşi nu erau la moment alte magazine de electrocasnice.
Drumul spre casa directorului Apă-Canal este blocat ile...
Moldova Curată a publicat, la 26 septembrie curent, un articol care scotea în vileag faptul că, în satul Goianul Nou din comuna Stăuceni, municipiul Chişinău, accesul pe strada unde locuieşte Constantin Becciev, directorul de la ,,Apă-Canal Chişinău”, este blocat din ambele direcţii. Într-o parte stau trei blocuri de beton, iar în cealaltă, la colţul străzii, e plasat indicatorul rutier „acces interzis”. Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) s-a autosesizat în baza acestui articol şi, în aceeaşi zi, indicatorul, care era instalat ilegal, a fost scos. În schimb, drumul din partea de la deal a casei lui Constantin Becciev a rămas încă blocat cu acele plăci de beton. Primarul de Stăuceni susţine că plăcile nu vor fi scoase.
Replică la acuzația deputatului Țurcan: Andrian Candu n...
Faptul că deputatul socialist Vladimir Țurcan și-a dus copilul la grădiniță cu mașina de serviciu nu constituie conflict de interese, ci mai degrabă o contravenție. Este opinia președintelui în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate (ANI), Anatolie Donciu, solicitat să comenteze informația apărută în Ziarul Național, potrivit căreia deputatul a fost văzut la grădiniță cu autoturismul de serviciu. Țurcan l-a acuzat atunci și pe președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, că ar face la fel, dar că pe el „nimeni nu-l vede”. Solicitat de Moldova Curată, secretariatul Parlamentului a anunțat că „Andrian Candu nu beneficiază de mașini oferite de Parlament”.
Сын председателя Народного собрания Гагаузии и бизнесме...
От села Ферапонтьевка Центризбирком Гагаузии зарегистрировал троих кандидатов в депутаты. Это Леонид Константинов, который является сыном председателя законодательного органа Гагаузии Дмитрия Константинова, Виталий Чебану, преуспевающий бизнесмен, чье имя фигурировало в одном из уголовных дел по факту вывода денег из «Banca de Economii», и медсестра Елена Марченко, которую поддерживает Партия социалистов.
