Profil candidat: Corneliu Prepeliță

Arhiva 17 februarie 2019 2613

Integritatea în activitatea politică



Corneliu Prepeliță (39 de ani), originar din satul Costuleni, r-l Ungheni, este președinte al Organizației Raionale Ungheni a Partidului Acțiune și Solidaritate, doctorand în istorie, inspector școlar în cadrul Direcției Educație Ungheni, redactor-șef al revistei „Patrimoniul istoric”. Este licențiat (2001) în Istorie și Etnopedagogie la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. Din 2001 până în 2010 este profesor de istorie la LT ”Ion Creangă” din Ungheni. Din 2010 și până în prezent - inspector școlar responsabil de predarea istoriei și religiei. Candidează pe circumscripția națională pe lista Blocului ACUM.

Până a adera la Partidul Acțiune și Solidaritate, a fost membru PL. În 2006 a fost președintele Organizației de tineret a Partidului Liberal din raionul Ungheni. Apoi, în perioada 2010-2013, a deținut funcția de președinte al Organizației Raionale a Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană (MAE). În 2016 devine președintele Organizației Raionale Ungheni a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Integritatea în gestionarea averii

În declarația de avere și interese pentru anul 2017, publicată pe site-ul ANI, Corneliu Prepeliță indică vaniruri din salariu și din activitatea didactică la Liceul teoretic ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. Candidatul deține un apartament cu două camere, suprafața - 44 m. p., dobândit în anul 2012, și o casă de locuit în satul său de baștină, Costuleni. Corneliu Prepeliță a indică și două autoturisme – KIA, fabricat în anul 2000 și dobândit în anul 2012, care ar valora 35 de mii de lei, și altul Skoda Fabia, fabricat în anul 2005, dar dobândit în anul 2014. Skoda valorează, potrivit declarației de avere a candidatului, 250 de mii de lei. Corneliu Prepeliță a declarat pentru reporterul Campaniei Parlament Curat că automobilul KIA este al părinților săi. „Este înregistrat pe numele meu deoarece, fiind în oraș, în permanență trec toate inspecțiile necesare. Alții trec proprietățile pe numele părinților, bunicilor, însă la mine vedeți că este invers”, a spus Corneliu Prepeliță.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

În perioada 2006-2011 a deținut funcția de consilier raional din partea Partidului Liberal, fiind membrul grupului de inițiativă care a propus Consiliului Raional Ungheni proiecte de hotărâri privind micul trafic la frontieră și scoaterea gradului de sârmă ghimpată de pe Prut; utilizarea anteturilor în limba de stat, română, proiect adoptat la 24 februarie 2011 de către Consiliul Raional Ungheni.

Corneliu Prepeliță susține că nu a făcut donații niciunui partid, doar a achitat cotizațiile de membru.

„Din momentul aderării în fiecare an am plătit cotizația de membru. Donație directă nu am făcut, însă toate deplasările în teritoriu le pot considera ca donații, deoarece noi suntem un partid-tip (PAS) la care nu vin banii de la centru ca la alte partide”, a declarat Corneliu Prepeliță pentru Campania Parlament Curat.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Dezbatere publică: „Instrumente de contracarare a actel...

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md  Vă invită la masa rotundă „Instrumente de contracarare a actelor de corupţie: între aprecieri şi contestări”. Evenimentul va avea loc miercuri, 18 februarie 2015, cu începere de la ora 11:00, în "Sala mare" a Hotelului Jolly Alon (mun. Chişinău, str. Maria Cebotari 37).

18 februarie 2015
1666

Masa rotundă: ”ANI: Alegerile vin și trec, iar probleme...

28 februarie 2019
2038

Profil candidat: Ion Groza

Integritatea în activitatea politică

19 februarie 2019
2071

Victoria Iftodi va prezida următoarea ședință a Consili...

Consiliul de Integritate (CI) al Autorității Naționale de Integritate, întrunit astăzi în prima ședință de după constituire, a decis că la următoarea ședință, care va avea loc peste două săptămâni, va examina proiectul de regulament care prevede organizarea concursului pentru alegerea președintelui și vicepreședintelui ANI. Proiectul urmează să fie elaborat de către câțiva membri ai CI. De asemenea, la următoarea ședință va fi discutat și proiectul regulamentului de organizare a activității CI, care urmează să fie elaborat de către secretariatul ANI. 

30 decembrie 2016
1948

Membrii CNI se pronunţă împotriva adoptării proiectului...

Membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI) critică proiectul de reformare a acestei instituții și acuză Ministerul Justiției că intenționează să creeze o ”instituție monstru” și să deraieze de la cursul european în combaterea corupției.  Într-o scrisoare deschisă semnată de către 4 dintre cei 5 membri ai CNI (nu a semnaat doar președintele Comisiei, Anatolie Donciu) aceștia își exprimă îngrijorarea că instituția, care urmează să fie redenumită în Centrul Național de Integritate va fi transformată într-o instituție de tip ”dictatorial”. Ministrul Justiției, Vladimir Grosu, spune că dimpotrivă, competențele vor fi divizate între președinte și inspectorii de integritate.   

13 iunie 2015
1871

CNI nu a publicat pe site declaraţiile de avere ale dem...

Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) trebuie să publice pe pagina sa web declaraţiile de avere şi cele de interese personale ale demnitarilor şi funcţionarilor publici, la ora actuală pe site-ul Comisiei sunt plasate doar două declaraţii. Este vorba de cele ale preşedintelui acestei instituţii, Anatolie Donciu. Victor Strătilă, vicepreşedintele CNI, menţionează că publicarea acestor declaraţii întârzie, deoarece abia la sfârşitul lunii aprilie curent a fost ales agentul economic care se va ocupa de scanarea şi publicarea celor câteva zeci de mii de declaraţii ale funcţionarilor.

03 mai 2013
2131